O institutie fundamentala în cadrul Statului român era Biserica. La recensamântul din 1930, populatia dupa religie se prezenta dupa cum se vede în harta de mai jos.Aceasta statistica are un caracter orientativ pentru perioada de dupa 1940, deoarece în acel an România a pierdut Basarabia, Nordul Bucovinei, Nord-Estul Transilvaniei si Cadrilaterul, în care traia circa 33% din populatie, de toate religiile.Datele prezentate ofera imaginea unei societati plurireligioase, care împartasea diferite culte, dar în mod covârsitor ortodoxa; aceasta depasea cu circa 65% urmatorul cult, cel greco-catolic, practicat tot de români.
Sectele sunt interzise
Prin suspendarea Constitutiei din februarie 1938, statutul Bisericii nu mai era înscris în legea fundamentala, dar s-au mentinut reglementarile stabilite pe baza celei din martie 1933. Legea pentru regimul general al Cultelor din aprilie 1928 garanta libertatea si protectia pentru toate cultele legal recunoscute în stat.
Pe fondul politicii antisemite promovate de regimul antonesciano-legionar, prin decizia Ministerului Cultelor si Artelor din 9 septembrie 1940, cultul mozaic avea dreptul "sa se manifeste în conformitate cu doctrina, ritualul si regulile prevazute în statutele organice respective, daca acestea nu contravin principiilor de baza ale actualei asezari a statului". Sinagogile (temple, case de rugaciuni) puteau functiona pe baza unei autorizatii date de acel Minister, daca deserveau un numar de cel putin 400 de familii în mediul urban si 200 de familii în mediul rural. Peste putina vreme, la 19 septembrie 1940, aceasta decizie a fost suspendata pâna la reglementarea prin lege a regimului tuturor cultelor3.
Nu s-a mai elaborat o asemenea lege, dar s-a modificat, prin decretul-lege din 18 martie 1941, articolul 44 din Legea pentru regimul general al Cultelor din 22 aprilie 1928, prin adaugarea urmatorului alineat: "Nu beneficiaza de dispozitiunile cuprinse în acest articol persoanele apartinând cultului mozaic". Respectivul articol prevedea: "Oricine a împlinit vârsta de 18 ani poate trece de la un cult la altul". Cu alte cuvinte, se interzicea evreilor sa treaca de la cultul mozaic la un altul.
Prin decretul din iulie 1943, toate sectele erau interzise (între acestea baptistii, adventistii, penticostalii).
Biserica Ortodoxa si-a mentinut statutul din 1928, care prevedea ca alegerea ierarhilor revenea unui Colegiu Electoral format din membrii Sfântului Sinod si ai Congresului National Bisericesc (un cleric si doi mireni de fiecare eparhie) si membrii Adunarii Eparhiale a Eparhiei vacante (45 sau 60 de membri, dintre care o treime clerici si doua treimi mireni), precum si câtiva demnitari de stat, daca erau ortodocsi. Alegerea urma sa fie confirmata de rege.
Preoti legionari
Dupa moartea lui Miron Cristea, în martie 1939, în functia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost ales Nicodim Munteanu. În timpul regimului antonescian, Biserica Ortodoxa s-a confruntat cu o situatie speciala, ca urmare a faptului ca multi preoti au sustinut Miscarea Legionara. La toate marile procesiuni legionare din septembrie - noiembrie 1940 au participat preoti, inclusiv ierarhi de rang înalt.
Dupa eliminarea legionarilor de la putere, în ianuarie 1940, trebuia procedat la înlaturarea preotilor care facusera politica militanta. Generalul Antonescu a avut, la 11 aprilie 1941, o întâlnire cu patriarhul Nicodim si cu mitropolitii, prilej cu care conducatorul statului le-a spus: "Daca vreti ca statul sa se intereseze de biserica si sa contribuie cu mijloacele lui, atunci trebuie sa consimtiti ca statul sa aiba dreptul sa dirijeze Biserica, nu în ceea ce priveste canoanele si partea spirituala, ci sub raportul administrativ si al disciplinei de Stat"6. El cunostea situatii concrete de preoti "de o imoralitate revoltatoare", care speculau credulitatea oamenilor simpli, precum si preoti care atunci când se hirotonisesc "trebuie sa plateasca la anumiti Episcopi". Ion Antonescu conchidea: "În regimul pe care vreau sa-l întronez, în drumul cel nou pe care vrem sa mergem de aici înainte, trebuie sa terminam cu aceste obiceiuri".
Biserica Ortodoxa Româna a sprijinit participarea României la razboiul din Est, pentru eliberarea Basarabiei si Nordului Bucovinei. Din iulie 1941, numerosi preoti, mai ales din Moldova si din Muntenia, si-au luat în primire parohiile din provinciile eliberate, precum si în Transilvania, contribuind la reconstructia bisericilor, oficiind slujbe religioase (botez, cununie, înmormântare etc).
Biserica Ortodoxa Româna a sustinut razboiul împotriva "comunismului ateu", justificând prezenta armatei române pe teritoriul Uniunii Sovietice. A oficiat slujbe pentru cei cazuti pe front, precum si pentru cei ucisi în timpul bombardamentelor engleze si americane din 1943 - 1944.
Biserica ortodoxa, o organizatie unitara, sub controlul statului
Dupa 23 august 1944, s-a revenit la Constitutia din martie 1923, care, la articolul 22, prevedea: "Libertatea constiintei este absoluta. Statul garanteaza tuturor cultelor deopotriva libertate si protectie, întrucât exercitiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri si legilor de organizare a Statului.
Biserica crestina ortodoxa, precum si cea greco-catolica sunt biserici românesti.
Biserica Ortodoxa Româna, fiind religia marii majoritati a românilor, este biserica dominanta în statul român, iar cea greco-catolica are întâietate fata de celelalte culte.
Biserica Ortodoxa Româna este neatârnata si ramâne neatârnata de orice chiriachie straina, pastrându-si însa unitatea cu Biserica ecumenica a Rasaritului în privinta dogmelor.
În tot Regatul României, Biserica crestina ortodoxa va avea o organizatie unitara cu participarea tuturor elementelor constitutive, clerici si mireni.
O lege speciala va statornici principiile fundamentale ale acestei organizatii unitare, precum si modalitatea dupa care Biserica va reglementa, conduce si administra, prin organele sale proprii si sub controlul Statului, chestiunile sale religioase, culturale, functionale si epitropesti.
Chestiunile sprirituale si canonice ale Bisericii Ortodoxe Române se vor alege potrivit unei singure legi speciale. Raporturile dintre diferite culte si stat se vor stabili prin lege".
În 1945, Biserica Ortodoxa Româna avea urmatoarea organizare:
Din august 1940, ca urmare a împartirii Transilvaniei în urma Dictatului de la Viena, Biserica Greco-Catolica nu avea un Mitropolit. Alegerile au avut loc abia în primavara anului 1946; a fost preferat Alexandru Rusu, considerat un "intransigent", fata de Iuliu Hossu, episcopul de Cluj - Gherla, care era prea diplomat si flexibil. Rusu era un apropiat al lui Iuliu Maniu, iar guvernul Groza a refuzat sa confirme numirea sa, astfel ca Mitropolia a ramas în continuare vacanta.
În fruntea Episcopiei Blajului s-a aflat Alexandru Nicolescu, din 1936 pâna la 5 iunie 1941, când a decedat. Au urmat doi administratori "apostolici": Valeriu Traian Frentiu al Oradei, instalat la 6 septembrie 1941, pâna în 1946, când i-a succedat Ioan Suciu, Episcop auxiliar, pâna în octombrie 1948. Episcopia de Oradea a avut în frunte pe Valeriu Traian Frentiu din 1922 pâna în octombrie 1948; Episcopia de Gherla a fost condusa de Iuliu Hossu, în perioada 1917 - 1948 (din 1930, sediul Episcopiei s-a mutat la Cluj); Episcopia Lugojului a fost pastorita de Ioan Balan, din noiembrie 1936, pâna în octombrie 1948. Episcopia de Baia Mare a fost condusa de Alexandru Rusu din februarie 1931, pâna în octombrie 1948.
Celelalte culte, cu o pondere mai mica în societatea româneasca, apartineau, în principal, minoritatilor nationale. Cultul protestant evanghelic luteran german avea o Episcopie cu sediul la Sibiu. Cultul evanghelic luteran maghiar se grupa în jurul superintendentului din Cluj. Cultul protestant reformat avea o Episcopie la Cluj si o Superintendenta la Oradea. Cultul protestant unitarian avea o Episcopie la Cluj. Cultul mozaic avea în frunte un sef rabin cu sediul în Bucuresti. Cultul mahomedan avea în frunte pe muftiu, cu resedinta la Constanta.
Preoti atrasi în Blocul Partidelor Democratice
Situatia politica a multor preoti, inclusiv ierarhi de rang înalt, era dificila datorita atitudinii avute în timpul guvernarii antonesciano-legionare si antonesciene. Fostul Mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu, a facut parte din guvernul de la Viena, constituit la 24 august 1944, sub conducerea lui Horia Sima; membrii acestui guvern nu s-au putut întruni, dar asupra lui Visarion Puiu a planat acuzatia ca ar fi fost legionar. Aceeasi acuzatie viza multi alti preoti si calugari, mai ales dupa ce Conventia de armistitiu, din 12 septembrie 1944, prevedea pedepsirea elementelor fasciste, hitleriste, colaborationiste etc.
Pe de alta parte, Partidul Comunist, cunoscând influenta pe care o aveau preotii mai ales asupra taranimii, a cautat sa-i atraga de partea sa. A luat astfel fiinta Uniunea Preotilor Democrati, care a aderat la Frontul National-Democrat. Prin preotii din aceasta organizatie, PCR urmarea sa limiteze puterile Patriarhiei si ale Sfântului Sinod, sa impuna retragerea unor ierarhi în vârsta, pentru a fi promovati tineri "democrati". Pe listele Blocului Partidelor Democratice, în alegerile parlamentare din 1946 au figurat mai multi preoti, care au facut propaganda în favoarea guvernului Groza.
La rândul sau, dr. Petru Groza, care facea parte din Sfântul Sinod înca din perioada interbelica, a actionat pentru mentinerea prestigiului Bisericii Ortodoxe Române.
Constitutia din aprilie 1948 prevedea la articolul 27: "Libertatea constiintei si libertatea religioasa sunt garantate de Stat".
Cultele religioase sunt libere sa se organizeze si pot functiona liber daca ritualul si practica lor nu sunt contrarii Constitutiei, securitatii publice sau bunelor moravuri.
Nici o confesiune, congregatie sau comunitate religioasa nu poate deschide sau întretine institutii de învatamânt general, ci numai scoli speciale pentru pregatirea personalului cultului sub controlul Statului.
Biserica Ortodoxa Româna este autocefala si unitara
Modul de organizare si functionare a cultelor religioase va fi reglementat prin lege". Constitutia nu mai acorda un statut privilegiat Bisericii Ortodoxe Române, aceasta având un tratament egal cu celelalte biserici si culte. Prin noua legislatie au fost recunoscute 14 culte; între cele nerecunoscute s-au aflat cel greco-catolic, Martorii lui Iehova, unele culte neoprotestante, considerate a fi periculoase pentru ordinea de stat. Dr. Petru Groza, presedintele Consiliului de Ministri, aprecia: "noi cu totii avem datoria sa veghem la linistea si pacea oamenilor pe pamânt. Aceasta este misiunea noastra, a Guvernului, încredintata noua de poporul român. Aceasta este misiunea reprezentantilor Bisericii, dupa porunca lui Hristos".
Biserica Rusa încearca sa domine
Procesul de sovietizare a României - ca si a celorlalte state din Centrul si Sud-Estul Europei, aflate sub dominatia Moscovei - s-a resimtit si în cadrul Bisericii. În acest context, Biserica Ortodoxa Rusa a început sa exercite un fel de tutela asupra celorlalte Biserici si culte în zona de influenta sovietica. În mai - iunie 1947, Patriarhul Alexei al Moscovei s-a aflat în România si a vizitat, împreuna cu Patriarhul Nicodim, numeroase manastiri si biserici din Moldova, Muntenia, Transilvania, Banat si Oltenia. În 1948 a avut loc la Moscova o conferinta a reprezentantilor Bisericilor Ortodoxe din tarile socialiste (Uniunea Sovietica, Bulgaria, România), prilej cu care Vaticanul a fost definit ca "anticrestin, deoarece el a alterat autentica ortodoxie ecumenica si duhul crestinismului în general, transformându-l în decursul secolelor într-o organizatie temporala si politica";se aprecia ca papii au fost întotdeauna de partea claselor privilegiate, neglijând pe cei slabi, oprimati si exploatati.
Ruperea legaturilor cu Vaticanul
Pe fondul "razboiului rece", Kremlinul a decis ca bisericile din tarile socialiste sa rupa legatura cu Vaticanul. În România cel mai vizat a fost cultul greco-catolic, care trebuia pur si simplu desfiintat. Pe acest fond, la 17 iulie 1948, statul român a denuntat Concordatul cu Vaticanul, semnat în 1927 si ratificat, dupa multe discutii, în 1929. La vremea respectiva, Biserica Ortodoxa Româna, inclusiv Patriarhul Miron Cristea, s-au opus Concordatului, deoarece se creau privilegii pentru cultul greco-catolic. În 1948, nu motive de ordin religios au stat la baza atitudinii negative fata de Vatican, ci dorinta Kremlinului de a taia o punte de legatura între România si Occident. Ministrul Cultelor, Stanciu Stoian, afirma ca Vaticanul a urmarit prin Concordatele semnate crearea unui "cordon în jurul Uniunii Sovietice", iar acestea trebuiau denuntate, întrucât marele vecin de la Rasarit era un prieten al României si al celorlalte state din zona.
În anii '50 ai secolului al XX-lea, Biserica Ortodoxa Româna s-a angrenat într-o ampla campanie împotriva Vaticanului, papa fiind prezentat ca un exponent al imperialismului, iar propagarea catolicismului ca o expresie a încercarilor Suveranului Pontif de a distruge credinta stramoseasca, ortodoxa a românilor.
Legea privind regimul general al cultelor religioase din Republica Populara Româna, adoptata la 4 august 1948, prevedea ca statul garanta tuturor cultelor libertatea de a se organiza potrivit doctrinei, canoanelor, traditiei si propriilor rânduieli. Alegerea ierarhilor Bisercii Ortodoxe Române era încredintata unui Colegiu Electoral, format din Membrii Sfântului Sinod, ai Adunarii Nationale Bisericesti (un cleric si doi mireni de fiecare eparhie) si membrii Adunarii Eparhiale a Eparhiei vacante (10 clerici si 20 de mireni), la care se adaugau decanii unor facultati de teologie si reprezentanti ai seminariilor teologice. Alegerea era confirmata de presedintele Prezidiului Marii Adunari Nationale.
Preotii - salariati de stat
Toate cultele religioase recunoscute primeau subventii de la bugetul statului. Orice credincios putea trece de la un cult la altul, pe baza unei simple declaratii, nefiind nevoie de o procedura administrativa speciala. Nici un cult religios si nici un reprezentant al unui cult nu putea întretine relatii cu alte culte religioase, institutii sau persoane oficiale din afara tarii decât cu aprobarea Ministerului Cultelor si prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, se prevedea ca nici un cult religios nu putea sa exercite vreo jurisdictie asupra credinciosilor statului român, referirea vizând în fond Vaticanul.
Greco-catolicii, absorbiti de Biserica Ortodoxa
În ziua de 1 octombrie 1948 a avut loc la Cluj un Congres al slujitorilor cultului greco-catolic, care împartaseau ideea "reîntregirii". Congresul s-a pronuntat pentru unirea celor doua Biserici românesti. La 19 octombrie 1948 a avut loc sedinta Sfântului Sinod, la care a participat si dr. Petru Groza, presedintele Consiliului de Ministri. În cuvântul sau, acesta relata ca a avut "lungi conversatiuni cu fosti prelati ai Bisericii Unite; am pierdut zile întregi în conversatii, dar am desprins din partea unora dintre ei o oarecare întelegere". Acestia însa nu au acceptat sa rupa legaturile cu Sfântul Scaun: "Ei si-au petrecut timpul studiilor la Roma, unde li s-au luat angajamente foarte severe, cu sanctiuni drastice privitoare la fidelitatea fata de Sfântul Scaun". Primul-ministru aprecia ca Biserica stramoseasca "a fost dezintegrata prin intermedii straine venite de la Roma si de la Viena, din cu totul alte interese decât acelea ale poporului si legii noastre stramosesti". De aceea, el înregistra cu bucurie actul refacerii unitatii Bisericii nationale.
Reîntregirea Bisericii Ortodoxe, prin trecerea în rândul acesteia a Bisericii Greco-Catolice, a fost oficializata în ziua de 21 octombrie 1948. Patriarhul Justinian declara: "Noi socotim reîntregirea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania un act definitiv, un act ireversibil, pentru ca el a fost savârsit în voia lui Dumnezeu si din dorinta si hotarârea întregului nostru popor, si-l socotim folositor deopotriva atât pentru unitatea noastra religioasa, cât si pentru unitatea noastra nationala".
În zilele de 26 si 27 octombrie 1948 au fost arestati toti cei sase Episcopi greco-catolici. Siguranta si apoi Securitatea sustineau ca Biserica Greco-Catolica era una dintre "citadelele reactionarismului", facea "agitatie antisovietica", îndemna "la rezistenta si nesupunere" fata de guvern.
Slujbe greco-catolice, în clandestinitate
La propunerea ministrului Cultelor, Stanciu Stoian, în ziua de 1 decembrie 1948, Prezidiul Marii Adunari Nationale a adoptat decretul pentru "stabilirea situatiei de drept a fostului cult greco-catolic". Articolul 1 mentiona: "În urma revenirii comunitatilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român [...] organizatiile centrale si statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregatiile protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociatiunile, cum si oricare alte institutiuni si organizatiuni sub orice alta denumire, înceteaza". Articolul 2: "Averea mobila si imobila apartinând organizatiilor si institutiilor aratate la art. 1 prin prezentul decret, cu exceptia expresa a averii fostelor parohii, revine statului român, care le va lua în primire imediat".Se mentiona ca statul putea atribui "o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei parti componente".
Cultul greco-catolic a continuat sa existe de-a lungul celor 41 de ani de interdictie. În 1948, în România existau 1.500.000 de credinciosi greco-catolici si 1.725 lacase de cult. Papa a continuat sa numeasca înalti ierarhi ai acestui cult. Multi preoti oficiau slujbe în clandestinitate sau frecventau bisericile romano-catolice (maghiare).
În iulie 1949, Vaticanul i-a excomunicat pe comunisti. La rândul lor, oficialitatile statului român au organizat un proces împotriva "spionilor Vaticanului", în septembrie 1951. Acest proces se înscria în scenariul stalinist, pus în aplicare si în Ungaria si în Cehoslovacia.
În timp ce cultul greco-catolic era prigonit, cele apartinând minoritatilor nationale (romano-catolic, calvin, luteran, mozaic etc.) au fost tratate cu îngaduinta de statul român. Acestea si-au putut desfasura activitatea în conditii aproape normale, regimul urmarind sa nu creeze tensiuni cu caracter etnic-religios.
Politica de supravietuire
În relatia cu statul, înaltii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au aplicat principiul bizantin: "Sa dam Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu". Problema esentiala a devenit supravietuirea Bisericii în cadrul unui regim ateu, chiar cu pretul unor compromisuri.
În 1948, au survenit unele modificari la vârful ierarhiei Bisericii Ortodoxe. Irineu Mihalcescu, Mitropolitul Moldovei - care, conform normelor existente în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, urma sa devina Patriarhul României - putea fi acuzat de colaborare cu regimul antonescian si ca a avut o atitudine antisovietica. Sub presiune politica, el a fost nevoit sa se pensioneze. Locotenenta Mitropoliei Moldovei a fost preluata de Justinian Marina, care, în august 1947, a fost ales Mitropolit.
Patriarhul Nicodim a murit la 28 februarie 1948, iar la 24 mai în locul ramas vacant a fost ales Justinian Marina, care a fost investit oficial si înscaunat la 6 iunie 1948. Noul Patriarh beneficia de sprijinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si a cautat sa profite de aceasta relatie pentru a salva situatia Bisericii si mentinerea influentei ei asupra credinciosilor.
Pentru conducerea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Justinian a promovat principiul sinodalitatii. La propunerea sa, Adunarea Nationala Bisericeasca a aprobat, în februarie 1950, Regulamentul pentru functionarea organelor centrale din Patriarhia Ortodoxa Româna. Cea mai înalta autoritate bisericeasca era Sfântul Sinod, alcatuit din Patriarh, ca presedinte, toti Mitropolitii, Episcopii Eparhioti, toti Episcopii si Arhiereii Vicari în functiune, ca membri; hotarârile se luau cu votul majoritatii membrilor prezenti. În timpul dintre sesiunile Sfântului Sinod functiona Sinodul Permanent, alcatuit din Patriarh, ca presedinte, Mitropolitii în functiune, ca membri si unul din cei doi Episcopi Vicari patriarhali, care îndeplinea functia de secretar21. Patriarhul Justinian declara, la 9 decembrie 1950: "Eu sunt un exponent al conducerii supreme a Bisericii noastre pravoslavnice, al Sfântului Sinod... Eu nu fac decât sa aduc la îndeplinire hotarârile Sfântului Sinod, nepornind nici un lucru fara consultarea acestui for al Bisericii noastre".
Principiul sinodalitatii
Promovând principiul sinodalitatii în interiorul Bisericii Ortodoxe Române, cultivând astfel o atmosfera de solidaritate a corpului clerical, Patriarhul Justinian a actionat cu multa abilitate în climatul politic si social extrem de ostil Bisericii si religiei în general, promovat de oficialitati. El a sustinut conceptia "apostolatului social", prin care urmarea acomodarea Bisericii la noul context istoric, în relatia cu Statul. Biserica trebuia sa sustina Statul în lupta pentru pace, dreptate sociala, împotriva discriminarilor, iar preotii sa fie buni cetateni, devotati poporului român.
La rândul sau, Statul a asigurat fonduri pentru salariile clerului, ale cadrelor didactice care formau teologi, pentru restaurarea unor biserici si manastiri declarate monumente istorice si de arta. Astfel se realiza, potrivit traditiei bizantine, o cooperare între Biserica si Stat.
În 1949 existau cinci Mitropolii: a Ungro-Vlahiei, a Moldovei, a Olteniei, a Ardealului si a Banatului. Dupa cum se poate oberva, a disparut Mitropolia Bucovinei de Sud si au aparut Mitropolia Olteniei si Mitropolia Banatului.
În 1950 functionau 206 asezari monahale ortodoxe, cu 5.564 vietuitori (calugari, calugarite, frati si surori). Statul, prin Ministerul Cultelor, acorda, din bugetul sau, manastirilor si personalului monahal si de serviciu, salarii, nutriment si subventii în valoare de 26.733.168 lei.
Patriarhul Justinian, urmarit de Securitate
Noul Patriarh Justinian s-a dovedit a fi un aparator al Bisericii; el era permanent acuzat de Securitate ca a protejat si chiar încurajat elementele subversive, preoti si calugari, membri ai fostelor partide istorice, fosti legionari, antonescieni si ca a refuzat amestecul preotilor membri de partid în conducerea Bisericii.
Într-un raport al Securitatii, din iunie 1950, se preciza: "Desi lumea democratica îsi pusese mari nadejdi în buna credinta a Patriarhului Justinian, prin comportarea sa dupa alegerea ca Patriarh, a izbutit sa dezamageasca pe toti cei care l-au sprijinit. Ca Arhiereu Vicar si apoi ca Mitropolit, a fost pe linie democratica, schimbarea de front a facut-o abia dupa alegerea sa ca Patriarh. Atitudinea sa prezenta este absolut incorecta, atât din punct de vedere politic, cât si din punct de vedere material, jucând pe doua tablouri. Politic, Patriarhul prigoneste pe toti preotii care au facut si fac politica alaturi de partidele democratice [...] Îndeparteaza pe preotii atasati politicii, pentru ca regimul sa creada ca numai el este om din Biserica cu sentimente democrate [...] Uzând de pozitia importanta pe care o are, a manevrat de asa maniera încât s-au desfiintat toate organizatiile preotesti si sindicatul, pentru ca preotii sa nu poata face politica si deci sa nu aiba cui se plânge de masurile lui abuzive si despotice. Intentioneaza sa faca din preoti o masa ascultatoare numai de el, pentru ca de la adapostul masei preotesti sa poata trata cu Partidul de la egal la egal".
Scoala este despartita de biserica
Un studiu informativ al Directiei Generale a Securitatii Poporului, din 10 noiembrie 1948, aprecia ca în România existau 176 manastiri cu 5.941 de calugari. "Experienta democratiilor populare vecine, ca si experienta serviciilor noastre de Securitate au dovedit ca multe manastiri au devenit fie locuri de gazduire ale unor elemente legionare sau din rezistenta, fie depozite clandestine de munitii. Din aceasta cauza, ele constituie obiective pentru actiunile informative".Constitutia din septembrie 1952 prevedea la articolul 84: "Libertatea de constiinta este garantata tuturor cetatenilor Republicii Populare Române.
Cultele religioase sunt libere sa se organizeze si pot functiona liber. Libertatea exercitarii cultelor religioase este garantata tuturor cetatenilor Republicii Populare Române.
Scoala este despartita de biserica. Nici o confesiune, congregatie sau comuniune religioasa nu poate deschide sau întretine institutii de învatamânt general, ci numai scoli speciale pentru pregatirea personalului cultului.
Modul de organizare si functionare a cultelor religioase se reglementeaza prin lege".
În aceasta lege fundamentala se preciza clar faptul ca scoala era despartita de Biserica si nu se mai facea nici o referire expresa la Biserica Ortodoxa Româna.
Un studiu întocmit în martie 1958 de Directia de Studii a Departamentului Cultelor prezenta situatia personalului monahal al manastirilor si schiturilor ortodoxe.
Prea multi calugari
Pe aceasta baza, secretarul general al Departamentului Cultelor aprecia, într-o nota din 16 septembrie 1958, ca în discutia cu Patriarhul Justinian trebuia sa i se arate: "numarul actual al calugarilor care este cel mai mare înregistrat vreodata în tara noastra"; "conducerea Bisericii Ortodoxe nu a luat nici o masura fata de patrunderea în monahism a unor elemente criminale, reactionare sau lenese - care au cautat sa faca din manastiri focare ostile regimului nostru". Se propuneau mai multe masuri, între care: "Sa se reduca numarul schiturilor sau manastirilor prin concentrarea calugarilor în manastirile cu posibilitati de cazare; sa se excluda din monahism toti calugarii care, prin trecutul lor sau prin atitudinea lor politica de azi, nu au nimic în comun cu calugaria. Biserica Ortodoxa Româna sa faca o analiza a nevoilor reale de calugari si a posibilitatilor proprii de întretinere a acestora si sa nu mai conteze în viitor pe sprijinul masiv si organizat al Statului".
Patriarhul Justinian a evitat luarea unor asemenea masuri si a initiat un amplu program de activitati lucrative, astfel încât solicitarea de noi fonduri din partea Statului sa fie redusa. S-au înfiintat si s-au extins atelierele de tesut covoare, de sculptura în lemn si piatra, de pictura religioasa etc., care aduceau importante venituri lacasurilor de cult.
O atitudine mai normala fata de Vatican
Dupa retragerea trupelor sovietice, în 1958, din România si promovarea unei politici de deschidere catre Occident de catre conducerea de la Bucuresti, Biserica Ortodoxa Româna si-a diminuat atacurile la adresa Vaticanului, începând sa propage un ecumenism tot mai larg. În 1961, Biserica Ortodoxa Româna a aderat la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, iar în anii '70 a participat la marile conferinte internationale - Conferinta Bisericilor Europene, Conferinta Crestina pentru Pace si la mai multe dialoguri bilaterale.
Pe plan intern s-a înregistrat o anumita relaxare ideologica, atacurile împotriva Bisericii s-au diminuat, propaganda ateista a devenit mai putin agresiva. Constitutia din august 1965 prevedea la articolul 30:"Libertatea constiintei este garantata tuturor cetatenilor Republicii Socialiste România. Oricine este liber sa împartaseasca sau nu o credinta religioasa. Libertatea exercitarii cultului religios este garantata. Cultele religioase se organizeaza si functioneaza în mod liber. Modul de organizare si functionare a cultelor religioase este reglementat prin lege. Scoala este despartita de biserica. Nici o confesiune, congregatie sau comunitate religioasa nu poate deschide sau întretine alte institutii de învatamânt decât scoli speciale pentru pregatirea personalului de cult".
Asadar, într-un articol consacrat libertatii de constiinta se înscria ideea ca oricine era liber sa împartaseasca sau nu o credinta religioasa. Celelalte prevederi erau similare cu cele prevazute în Constitutia din 1952.
Ceausescu, în vizita la Papa
Constatând evolutiile pozitive din România, de dupa 1964, Sfântul Scaun si-a manifestat dorinta de a stabili legaturi cu Statul român, considerând ca aceasta era calea pentru ameliorarea situatiei cultului romano-catolic si greco-catolic din România. Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a raspuns acestor semnale si, într-un fel, a pregatit vizita pe care Nicolae Ceausescu a facut-o la Vatican si primirea sa de catre papa Paul al VI-lea, la 26 mai 1973. Astfel, Ceausescu a fost cel dintâi sef de stat dintr-o tara ortodoxa care a fost primit de Papa, liderul suprem al catolicilor din întreaga lume.
Justinian Marina a murit la 26 martie 1977, în locul sau fiind ales Patriarh Iustin Moisescu; acesta a fost înscaunat la 19 iunie 1977. Moisescu a continuat politica predecesorului sau, urmarind sa capteze bunavointa Statului pentru Biserica Ortodoxa Româna. Astfel s-a ajuns ca manastirile din Nordul Moldovei sa fie declarate monumente protejate de UNESCO; cu fonduri din partea Statului si de la UNESCO, acestea au cunoscut un amplu proces de restaurare; s-au refacut numeroase biserici, între care Bistrita - Neamt, Bistrita - Vâlcea, Cozia, Biserica Neagra - Brasov etc.
Activitatea pe plan international a Bisericii Ortodoxe Române s-a intensificat, reprezentantii acesteia participând activ la mari adunari ecumenice, cum a fost cea de la Vancouver (Canada) din 1983.
Reprezentantii cultelor - membrii în F.D.U.S.
Dupa moartea lui Iustin Moisescu, la 31 iulie 1986, în functia de Patriarh a fost ales Teoctist Arapasu, la 9 noiembrie; el a fost înscaunat la 16 noiembrie 1986. Teoctist s-a inspirat la rândul sau din politica lui Justinian si a urmarit întarirea rolului Sfântului Sinod, ca organ de conducere al Bisericii Ortodoxe Române.
Deteriorarea situatiei economice a tarii, exacerbarea cultului personalitatii lui Nicolae Ceausescu, megalomania conducatorului statului au influentat puternic climatul de desfasurare a activitatii cultelor religioase. Sefii acestora elogiau "politica înteleapta" promovata de Nicolae Ceausescu, îi trimiteau telegrame de felicitare cu diverse ocazii (inclusiv a zilei sale de nastere). Rabinul-sef Moses Rosen îndeplinea misiuni cvasioficiale din partea lui Ceausescu, în principal pentru ca România sa obtina clauza natiunii celei mai favorizate din partea SUA. Reprezentantii cultelor religioase faceau parte din Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste, aveau reprezentanti în Marea Adunare Nationala, semnau diverse apeluri ale conducerii Statului pentru pace, dezarmare etc.
Actiunea de sistematizare a oraselor a vizat si distrugerea mai multor biserici din întreaga tara. Pentru a da doar un singur exemplu, construirea noului centru civic din Bucuresti, având în centru Casa Poporului, a avut ca rezultat darâmarea unor locasuri de cult din zona Uranus. La rândul ei, biserica Mihai Voda a fost translatata de la locul pe care fusese ctitorita de Mihai Viteazul, ajungând - pâna la urma - în curtea interioara a unor blocuri de locuinte.
Cultul greco-catolic ramâne în afara legii
Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a cautat sa evite asemenea distrugeri prin interventii pe lânga diversi detinatori ai unor functii de raspundere, inclusiv pe lânga Nicolae Ceausescu. Dar ea nu s-a angajat într-un protest public, asa cum au facut-o unii intelectuali, ale caror scrisori au fost citite la posturile de radio "Europa Libera" si "Vocea Americii", facând astfel cunoscute lumii întregi actele de distrugere promovate de regimul de la Bucuresti. Aceasta atitudine a conducerii Bisericii Ortodoxe Române avea sa fie speculata dupa 1989 de anumite grupuri de interese, care urmareau sa culpabilizeze întreaga Biserica si pe toti credinciosii ortodocsi, lovind astfel în fibra nationala a covârsitoarei majoritati a poporului român.
Clerul greco-catolic a continuat sa fie activ, cautând sa obtina recunoasterea cultului respectiv de catre Statul român. Episcopul Alexandru Todea, episcopul Ion Ploscaru si Vicarii Vasile Hossu, Tetulian Langa si Lucian Muresan au trimis lui Nicolae Ceausescu, la 13 octombrie 1989, un memoriu, în care-i cereau sa binevoiasca "a legaliza cultul acestei institutii [a Bisericii Române Unite]". Se invoca o teza anuntata pentru Congresul al XIV-lea al PCR si anume: "Înfaptuirea deplinei egalitati în drepturi a tuturor cetatenilor români", precum si textul Constitutiei, care prevedea ca libertatea constiintei "este garantata tuturor cetatenilor Republicii Socialiste România"32. Nici acest demers nu a avut succes, cultul greco-catolic ramânând practic singurul interzis în perioada 1948 - 1989. Imediat dupa Revolutia din decembrie 1989, acesta a fost recunoscut, iar legaturile cu Vaticanul au fost restabilite.
