Biserica si Avutia ei Opulenta

“Fabrica” de bani – Averea Bisericii Ortodoxe Române

Trei miliarde de euro: 

la această sumă se ridică averea Bisericii Ortodoxe Române. Cel mai mare cult din România deţine peste 70.000 de hectare de pădure şi teren arabil, zeci de hoteluri, restaurante şi ferme. Realizatorii acestui film au obţinut aceste informaţii din surse, dată fiind lipsa de transparenţă a Bisericii Ortodoxe cu privire la bunurile pe care le deţine.

Răspunsul la întrebarea „ce se întâmplă cu banii strânşi din serviciile religioase, vânzarea de obiecte de cult, donaţiile şi subvenţiile de la stat?” nu a fost încă elucidat. Acest film documentar, intitulat „Cât de mare este averea Bisericii” şi difuzat în emisiunea Cu Ochii’n 4, la TVR, încearcă să risipească misterul din jurul averii impresionante a BOR. (Sursa filmedocumentare.com)

Biserica Ortodoxă Română cuprinde 6 Mitropolii, alcătuite din Arhiepiscopii şi Episcopii, cu un total de 11.146 parohii, deservite de 14.035 preoţi şi diaconi, în 15.116 lăcaşuri de cult. Pentru românii ortodocşi din străinătate, există 3 Mitropolii şi 2 Episcopii (în Europa) şi o Arhiepiscopie (pe continentul american). BOR are, de asemenea, 631 mănăstiri şi schituri, cu peste 8.059 călugăriţe şi călugări. În cadrul BOR există, de asemenea, 279 de aşezăminte sociale, 275 de muzee şi colecţii muzeale, precum şi 42 de centre de conservare şi depozitare a obiectelor cultural-religioase ale moştenirii naţionale.

Numai în Protoieria III din Capitală există 59 de parohii şi o mănăstire, majoritatea fiind construite în secolele XVI – XVII şi menţionate în lista monumentelor istorice. Toate aceste clădiri sunt, evident, plasate pe terenuri care se întind în total pe sute de hectare dacă socotim şi pădurile care aparţin Bisericii. Unele dintre ele sunt închiriate unor firme renumite, altele sunt doar exploatate în folosul Bisericii.

De asemenea, pe lângă fiecare biserică, există, de obicei, şi o casă parohială, ceea ce înseamnă că numărul clădirilor bisericii este cu mult mai mare de 27.000. Dacă estimăm valoarea medie a fiecărui imobil la numai 100.000, înseamnă că bunurile imobile ale Patriarhiei se ridică la minimum 1 miliard de euro…

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "comoară pe care am moştenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Fii propriul tău nutriționist  

Poziţia Bisericii faţă de bunurile materiale este pozitivă

 Bunurile acestea au fost create de Dumnezeu şi sunt date oamenilor spre folosinţă şi mulţumire. Această poziţie, care decurge din recunoaşterea lui Dumnezeu ca Făcător al lumii, nu a fost contestată în creştinism decât numai de catre gnosticii dualişti, pe care Biserica i-a declarat eretici. Dar această poziţie nu implică şi abordarea favorabilă a bogăţiei sau acceptarea strângerii de bunuri materiale, care de obicei este în legătură cu nedreptatea şi lăcomia.
În ceea ce priveşte bunurile materiale, Părinţii Bisericii adoptă o întreagă gamă de atitudini,începând cu simpla tolerare a păstrării acestora sub forma proprietăţii particulare, când ea este folosită în scopuri sociale, şi ajungând până la totala respingere a oricărei proprietăţi individuale şi promovarea proprietăţii obşteşti.      
Proprietatea obsteasca a aparut initial ca manifestare sociala spontana a crestinilor Bisericii Ierusalimului, dar se pastreaza pana astazi in monahismul cu viata de obste. Proprietatea obsteasca din sanul crestinismului difera mult fata de cea din comunism.
In crestinism axioma este "orice imi apartine este si al tau", pe cand in comunism axioma este "orice iti apartine este si al meu". Proprietatea obsteasca din crestinism se sprijina pe libera si spontana consimtire, in vreme ce in comunism pe impunerea exterioara si pe constrangere. 
Mai mult, proprietatea obsteasca din crestinism recunoaste ca stapan real al bunurilor pe Dumnezeu, pe cand proprietatea obsteasca comunista acorda aceasta calitate omului.In acest cadru, Parintii Bisericii uneori semnaleaza uriasul pericol pe care il comporta pentru om acumularea bogatiei sau mentinerea proprietatii particulare, iar alteori subliniaza necesitatea bunei ei intrebuintari. Primul fapt se observa in special in perioada primara a istoriei Bisericii, cand credinciosii proveneau in principal din paturile sociale mai sarace, dar nu inceteaza sa existe si in intreaga perioada ulterioara. Iar al doilea fapt il intalnim mai mult dupa venirea in sanul Bisericii a paturilor sociale mai avute si constituie o pozitie centrala pana astazi.