INTRE DEMOCRATIE SI TOTALITARISM

ROMANIA INTRE DEMOCRATIE SI TOTALITARISM IN SECOLUL XX

In perioada 1918-1938, Romania a avut un regim democratic. In anii 1938-1940 regimul a fost de autoritate monarhica, iar intre 1940-1944, unul de dictatura militara. Aceasta evolutie de la democratie la autoritarism a caracterizat majoritatea statelor europene. In 1919 Romania se afla in randul celor 28 tari europene cu regim democratic, iar in 1940 se gasea in categoria celor 12 state cu regim dictatorial, alaturi de Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, URSS, Germania, Italia, Grecia, Turcia, Spania, Portugalia, Finlanda. La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial s-au inregistrat mutatii majore in privinta regimului politic. Statele din zona centrala si de sud-est-europeana, trecute sub dominatia sovietica, intre care si Romania, se supun unui regim totalitar, de extrema stanga, dupa modelul sovietic. Anul 1989 nu a gasit toate tarile foste comuniste la acelasi nivel de dezvoltare economica si sociala si nici la acelasi nivel de structurare a unor alternative politico-economice la regimul partidului unic.

I. IDEOLOGII SI PRACTICI POLITICE IN ROMANIA INTERBELICA

a) Ideologii si practici politice in Romania pana in anul 1918. Sis­temul politic romanesc de la inceputul secolului al XX-lea era organizat potrivit Constitutiei Romaniei din anul 1866. Romania era o monarhie constitutionala, bazata pe principiul separarii puterilor in stat, iar regele Carol I (1866-1914) si-a indeplinit rolul de arbitru al vietii politice. In conditiile exercitarii votului cenzitar (doar de catre barbati), in primii ani ai secolului al XX-lea, cele doua formatiuni care au dominat viata politica, Partidul National Liberal si Partidul Conservator, au guvernat alternativ (potrivit principiului rotativei guvernamentale, practica introdusa in 1895). Acestea erau exponentele a doua ideologii diferite cu privire la evolutia Romaniei. Liberalismul, reprezentat de oameni politici precum Ion I.C. Bratianu (presedinte al P.N.L. din 1909), se pronunta pentru dezvoltarea rapida a tarii, dupa model occidental, pe baza capitalului autohton. Conservatorismul, reprezentat de politicieni ca Gh.Gr. Cantacuzino (conducator al Partidului Conservator intre anii 1899-1907), dorea o dezvoltare organica, treptata, a statului, prin crearea institutiilor moderne pe masura ce societatea simtea nevoia aparitiei lor.

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "comoară pe care am moştenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Fii propriul tău nutriționist  

b) Ideologii si practici politice in perioada interbelica. Caracterizare generala. Secolul al XX-lea a mai fost numit si secolul extremelor. Regimurile politice au cunoscut o evolutie spectaculoasa, de la ex­trema dreapta la extrema stanga. Dupa 1918, sub influenta unor diversi factori (votul universal, schimbarile in plan economico-so­cial, integrarea provinciilor unite, noile mentalitati s.a.), regimul politic din Romania a cunoscut o importanta evolutie. In anii '30 in Europa se inregistreaza o criza a regimului democratic si o tendinta de crestere a gruparilor de extrema dreapta. Aceasta tendinta se manifesta si in Romania. Dinamica partidelor politice s-a inscris pe doua directii: o tendinta de fuziune, specifica primului deceniu dupa razboi; aparitia in anii '30 a multor partide mici, situatie alimentata de tendintele lui Carol al II-lea de a discredita sistemul pluripartidist si de cresterea influentei miscarii legionare.

Factori care au contribuit la afirmarea democratiei romanesti: adoptarea votului universal pentru barbatii de la 21 de ani in sus, cu exceptia magistratilor si a cadrelor militare (16 noiembrie 1918); Constitutia din 1923, unde erau consfintite drepturile si libertatile cetatenesti si se preciza separatia puterilor in stat (executiva, legislativa, judecatoreasca); dinamica sistemului pluripartidist; unele formatiuni au parasit scena politica (conser­vatorii), altele s-au mentinut (liberalii, socialistii), aparand si partide (grupari) noi, de diverse orientari. In aceste conditii, numarul partidelor parlamentare sau al celor care au reusit sa ajunga la guvernare a sporit. Viata politica a devenit mai complexa, ca urmare a integrarii in viata politica a partidelor din teritoriile unite in 1918, a confruntarii de idei si multiplicarii ofertelor politice adresate electoratului, a mutatiilor produse in mentalitatea colectiva si afirmarea spiritului civic, a diversificarii mijloacelor de informare (de la 16 periodice in 1918, s-a ajuns la peste 2.351 de periodice in 1935), a eliminarii rotativei guvernamentale si organizarii periodice a alegerilor parla­mentare.

In perioada interbelica, in viata politica romaneasca, adepti numerosi au avut ideologii politice democratice, precum neoliberalismul, reprezentat, in esenta, de Partidul National Liberal, si taranismul, avand ca exponent principal Partidul National Taranesc. In conditiile afirmarii in Europa a unor ideologii antidemocratice, extremismul de stanga (comunismul) si de dreapta (legionarismul) s-au manifestat si in viata politica romaneasca, incepand din deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Extremismul de dreapta a aparut ca urmare a evenimentelor din Italia fascista si ca reactie la ideologia comunista. Formatiunile politice de extrema-dreapta au avut un caracter antidemocratic, xenofob si antisemit.

Monarhia a reprezentat, si in perioada interbelica, centrul functionarii sistemului politic din Romania, bazat pe prevederile Constitutiei din 1923. Regele in timpul caruia a fost infaptuita Marea Unire, Ferdinand I (1914­-1927), nu a incalcat principiile vietii politice democratice. Evolutia mo­narhiei a marcat si practicile politice in stat. Criza dinastica din decem­brie 1925, cand printul Carol a renuntat la mostenirea tronului, a fost rezolvata de Parlament in ianuarie 1926, prin proclamarea lui Mihai ca mostenitor al tronului. Dupa moartea regelui Ferdinand I, acesta a condus tara tutelat de o Regenta, fiindca era minor. Dar, dupa ce a revenit in tara, in anul 1930, si a fost proclamat rege, de Parlament, in locul lui Mihai I, Carol al II-lea a urmarit reducerea rolului partidelor politice si instaurarea unui regim in care monarhul sa aiba puteri sporite. Astfel, in anul 1938, acesta a instaurat un regim autoritar, in timpul caruia singura formatiune care a functionat a fost cea care il sustinea pe rege, Frontul Renasterii Nationale denumita, din 1940, Partidul Natiunii. In conditiile pierderilor teritoriale din anul 1940 regele Carol al II-lea a abdicat (septembrie 1940).

Carente ale democratiei interbelice: subiectivismul unor politicieni; abuzurile administratiei in timpul alegerilor parlamen­tare, judetene, comunale; in perioada 1919-1937, regele a dizolvat de opt ori parlamentul prin decret regal, inainte de termenul legal de patru ani, fapt ce a afectat regimul democratic; Legea electorala din 1926 stabilea ca partidul care obtinea minimum 40% din voturi primea 50% din totalul mandatelor in Adunarea Deputatilor (prima electorala), cealalta jumatate se impartea proportional intre toate partidele, inclusiv cel castigator; sistemul "rasturnat" prin care regele numea guvernul, dizolva parlamentul, se schimba conducerea admi­nistratiei locale si apoi se organizau alegeri generale; astfel, guver­nantii iti asigurau succesul electoral; exagerarile presei, indeosebi ale celei de partid, demagogia, recurgerea la cenzura, starea de asediu, abuzuri ale administratiei; amestecul tot mai evident al regelui Carol al II-lea (dupa 1930) in activitatea de guvernare, cu scopul introducerii regimului de autoritate monarhica (fapt realizat in februarie 1938); ascensiunea organizatiilor extremiste de dreapta, fapt care a condus la practici antidemocratice: amenintarea, santajul, violenta, crima (asasinarea lui I.G. Duca in 1933, a lui A. Calinescu in 1939, a lui N. Iorga in 1940).

c) Liberalismul punea in centrul societatii individul, teorie care a fost sustinuta pana la primul razboi mondial. Dupa razboi au loc modificari in ideologia liberala, aparand neoliberalismul care pune accentul pe interventia statului, apreciind ca interesul general prima asupra celui individual. Aceasta conceptie a fost dezvoltata de personalitati de marca, precum: Stefan Zeletin, Mihail Manolescu, Vintila Bratianu, Victor Slavescu s.a. Ei au adus importante contributii la teoria si practica industrializarii, punctul esential al doctrinei neoliberale. Viitorul era, in conceptia lui St. Zeletin - cel mai de seama teoretician al neoliberalismului - in industrializare si urbanizare. Ei au accentuat rolul industriei si au intrevazut o stransa legatura intre industrializare, modernizare si consolidarea independentei politice. Reprezentantii neoliberalismului au dezvoltat teoria privind "protectionismul", concretizata in formula "prin noi insine" prin care se putea asigura o valorificare superioara a resurselor nationale, in primul rand prin forte proprii. Deviza "prin noi insine" nu trebuie interpretata ca o atitudine exclusivista, de inlaturare a capitalului strain, ci ca o colaborare cu acesta in conditii mai avantajoase ca pana atunci.

Pentru Stefan Zeletin, Constitutia din martie 1923 reprezenta documentul oficial de nastere a neoliberalismului romanesc. Regimul politic avea un caracter democratic si se intemeia pe separatia puterilor in stat. El aprecia : "Pentru intaia oara acest act istoric pleaca de la urmatoarele puncte de vedere, care alcatuiesc esenta noului liberalism: a) interventia puterii de stat si b) conceptia libertatilor individuale ca "functii sociale". Democratia, idee de baza a gandirii liberale de pretutindeni s-a bucurat si ea, pe plan teoretic, de atentia ideologilor liberali, cu deosebire in perioada interbelica, in care aceasta era virulent combatuta de gruparile extremiste de dreapta.

In Romania, liberalismul a fost promovat de Partidul National Liberal, care reprezenta interesele burgheziei industriale si financiare, precum si ale unor meseriasi si intelectuali. In perioada interbelica, la conducerea lui s-au succedat politicieni remarcabili: Ion I. C. Bratianu (pana in 1927), Vintila Bratianu (1927-1930), I. G. Duca (1930-­1933), C. I. C. Bratianu (1934-1947); organul cen­tral de presa era Viitorul. Partidul National Liberal, aureolat de infaptuirea Marii Uniri si adept al democratiei parlamentare, a dominat scena politica interbelica. Intre realizarile de marca ale guvernelor PNL se inscriu: Constitutia din 1923, legile de unificare (administrativa, judecatoreasca, a invatamantului etc.), stimularea dezvoltarii economiei nationale, mai ales a industriei etc.

d) Taranismul a fost cea de-a doua conceptie cu un impact deosebit in societatea romaneasca. Aceasta conceptie a fost promovata de Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gh. Zane s.a. Ei sustin ca Romania - ca si celelalte state agrare - evolua pe o cale necapitalista, intemeindu-se pe mica proprietate taraneasca. Reprezentantii sai puneau accent pe organizarea taranimii in cooperative si pe ridicarea nivelului cultural al satelor etc. Spre deosebire de pozitia proindustriala, puternic sustinuta in plan politic de Partidul National Liberal - care considera problema agrara rezolvata, in linii generale, prin aplicarea reformei agrare dupa primul razboi mondial - Partidul Taranesc si, apoi Partidul National Taranesc, au acordat o atentie sporita gospodariei taranesti si agriculturii. Taranismul sustinea primatul taranimii, ca o clasa omogena si independenta, cu un rol deosebit in evolutia ulterioara a societatii romanesti. Se afirma ca prin aplicarea doctrinei taraniste si apoi a "statului taranesc" - ca cea mai autentica expresie a democratiei - se putea realiza gospodaria taraneasca trainica, bazata pe "proprietatea de munca". Taranistii sustineau cresterea rolului statului in economie, considerand-o chiar o necesitate. Pornind de la conceptia ca Romania trebuie sa ramana un stat preponderent agrar, reprezentantii taranismului n-au negat necesitatea dezvoltarii unor ramuri industriale, in mod special a celor care valorificau produsele agricole si bogatiile subsolului. In schimb ei se impotriveau protectionismului vamal ridicat, sustinut de liberali. Reprezentantii taranismului apreciau ca Romania nu dispunea de suficient capital pentru sustinerea dezvoltarii economiei si se pronuntau pentru politica "portilor deschise " fata de capitalul strain. Din punct de vedere politic, C. Stere aprecia in 1920 ca statul roman nu poate fi decat un stat taranesc, pentru ca poporul roman este un popor de tarani si pentru ca munca taraneasca conditiona toata viata economica si sociala. La inceput (1919-1924) taranistii au sustinut "lupta de clasa" a taranimii si muncitorimii impotriva "burgheziei oligarhice ", apoi (dupa 1924), au preconizat "apararea de clasa" impotriva agresiunii la care taranimea era supusa din partea burgheziei. In motiunea adoptata in 1935 la Congresul Partidului National Taranesc se insista pe ideea de colaborare a tuturor fortelor sociale in cadrul statului national taranesc pe baza unei reale democratii.

Taranismul era sustinut de Partidul Taranesc, care s-a infiintat in 1918, reprezentand interesele lumii satelor: invatatori, preoti, tarani. La 10 octombrie 1926, dupa mai multe discutii pre­alabile, a avut loc fuziunea Partidului Taranesc, cu Partidul National Roman, constituindu-se Partidul National Taranesc, prezidat de Iuliu Maniu. Noul partid, adept al democratiei parlamentare, a abandonat teza " luptei de clasa " sustinuta de taranisti; el isi intemeia doctrina pe principiul eco­nomic al "portilor deschise". Dupa o intensa campanie impotriva guvernului liberal, culminand cu Marea Adunare de la Alba-Iulia din 6 mai 1928, national-taranistii au fost chemati la guvernare in noiembrie 1928, obtinand, pe un val de entuziasm, cea mai categorica victorie electorala, cu 77,76% din voturi.

Guvernarile din 1928-1931 si 1932-1933 au coincis cu criza economica, fapt ce le-a erodat popularitatea. In practica de gu­vernare, national-taranistii nu si-au putut transpune doctrina; nu numai ca nu au infaptuit "statul taranesc", dar au si renuntat (in 1931) la politica portilor deschise. In anii de opozitie s-au pronuntat pentru apararea regimului democratic, luand atitudine impotriva fortelor predictatoriale.

e) Nationalismul. Era ideologia extremei drepte reprezentate de Liga Apararii National-Crestine, intemeiata de A.C. Cuza in 1923, si de Legiunea Arhanghelul Mihail, infiintata de Corneliu Zelea-Codreanu care, in 1927, se desprinde din Liga Apararii Nationale Crestine, iar in 1930 isi constituie o sectie politica - Garda de Fier. Nereusind sa se impuna pe scena politica, Liga Apararii National-Crestine a fuzionat in 1935 cu Partidul National Agrar, formand Partidul National Crestin; acest partid a jucat un rol modest, fiind atras de Carol al II-lea in manevrele pentru instaurarea regimului autoritar. Membrii acestor organizatii erau recrutati din randul burgheziei romane aflate la concurenta cu cea evreiasca al intelectualilor, al studentilor, taranilor, al saracilor. Aceste formatiuni nu se bazau pe o ideologie limpede, dar promovau antisemitismul, anticomunismul si misticismul; foloseau formatii paramilitare care de multe ari recurgeau la violente.

Cea mai importanta grupare extremista de dreapta a fost cea a lui Corneliu Zelea Codreanu. Legionarii aruncau responsabilitatea dificultatilor din tara pe seama sistemului democratic de guvernamant si a partidelor politice. Adepti ai regimului totalitar, ei propuneau solutii radicale: stergerea datoriilor facute la banci si camatari, starpirea hotiei, ameliorarea situatiei materiale a populatiei. Pentru atragerea cetatenilor foloseau diverse modalitati: procesiuni religioase, repararea sau construirea unor biserici sau troite, organizarea taberelor de munca, a unor cantine si magazine pentru muncitori etc. Doctrina legionara se proclama, inainte de toate, crestina, element menit sa sublinieze atat orientarea antisemita, cat si condamnarea morala a oamenilor politici din partidele democratice acuzati de materialism, de lipsa de credinta in Dumnezeu. Legionarii au lansat teoria purificarii prin moarte, exacerband misticismul, promovand ura, intoleranta si apologia mortii. In viziunea lor democratia parlamentara era condamnata la pieire, fiind socotita vinovata de scindarea natiunii prin lupta dintre partide, de slabirea autoritatii statului, saracirea populatiei, lipsa de moralitate, facilitarea acapararii avutiei tarii de catre politicieni si evrei si subordonarea Romaniei marii finante internationale evreiesti. In locul sistemului democratic de alegere a conducatorilor tarii, legionarii sustineau teoria elitelor. In planul politicii externe miscarea legionara a actionat pentru alianta Romaniei cu Germania si Italia afirmand ca seful lor, Corneliu Zelea Codreanu va face din Romania " o tara mandra ca soarele de pe cer". Interzisa de guvernul liberal, Garda de Fier nu a ezitat sa-l asasineze pe primul-ministru I.G. Duca la 29 decembrie 1933. Peste un an, ea s-a legalizat sub numele "Totul pentru Tara".

In deceniul al patrulea, intr-un context favorabil (ingaduinta autoritatilor, dezamagirea unor largi categorii sociale fata de politica guvernamentala, disensiunile dintre liberali si national-taranisti), miscarea legionara s-a aflat in ascensiune. La alegerile parlamentare din 1937 s-a situat pe locul al treilea, cu 15,58% din voturi. Toate partidele politice au fost dizolvate prin decretul regal din martie 1938. Legionarii au ajuns la putere in septembrie 1940. Ei au instaurat un regim dictatorial si au promovat o politica profund antidemocratica, de teroare.

f) Extrema stanga din Romania este reprezentata de Partidul Comunist, infiintat in 1921 care a aderat la Internationala a III-a comunista (aflata in slujba Uniunii Sovietice). Conceptia comunista (marxist-leninista) aprecia ca oranduirea capitalista e perimata din punct de vedere istoric si trebuia lichidata pe calea revolutiei. Esenta doctrinei comuniste se afla in documentele Partidului Comunist, care apreciau ca Romania era o "veriga slaba a lantului imperialist" si ca de aceea trebuia pregatita revolutia in vederea inlaturarii de la putere a burgheziei si mosierimii, instaurarii dictaturii proletariatului, nationalizarii principalelor mijloace de productie, in scopul edificarii societatii socialiste. In anul 1923 comunistii romani au adoptat si sustinut teza cominternista privind dreptul popoarelor la autodeterminare, mergand pana la despartirea de stat. Astfel Romania era considerata "stat multinational", creatie a "imperialismului apusean" si trebuia dezmembrata. El a instigat la tulburari, mai ales in Basarabia. Orientarea antinationala a PCR a dus la scoaterea lui in afara legii, in anul 1924. Acest partid nu a gasit aderenta in Romania, din mai multe cauze: numarul mic de militanti, ideile nerealiste din program, puternicul sentiment de proprietate specific taranimii, numarul relativ redus de muncitori. In anii ilegalitatii (1924-1944) influenta sa a fost restransa, partidul avand circa 1.000 de membri, cei mai multi provenind din randul minoritatilor nationale. In august 1944, insa, in conditiile inlaturarii regimului antonescian si ale ocupatiei sovietice, PCR participa la guvernare si treptat reuseste sa preia treptat intreaga putere.

g) Evolutia politica a Romaniei in perioada interbelica. Mecanismul democratic stabilit de Constitutia din 1923, s-a dovedit a fi extrem de dificil de pus in aplicare. Dificultatea a fost data in primul rand de faptul ca si dupa 1918 s-a mentinut vechea practica, instituita de Carol I, ca regele sa numeasca guvernul dupa care urma dizolvarea corpurilor legiuitoare si organizarea de alegeri. Astfel ca nu legislativul desemna executivul, ci invers. In perioada interbelica s-a inregistrat o mare instabilitate guvernamentala; in cei 20 de ani ai perioadei interbelice s-au perindat la carma tarii 30 de guverne si au avut loc 10 alegeri generale.

Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale, punand in aplicare politica "prin noi insine" au urmarit, prin masurile luate, valorificarea bogatiilor tarii si emanciparea economiei tarii de sub dependenta capitalului strain. A fost adoptata noua Constitutie in 1923; au fost adoptate legi privind comercializarea si controlul intreprinderilor statului (1924), legea minelor, legea energiei (1924) legea pentru organizarea si exploatarea cailor ferate (1925) etc. Cel de-al doilea deceniu interbelic are ca trasatura alternanta la guvernare a national-taranistilor si liberalilor. Taranistii au guvernat in intervalele 1928-­1931 si 1932-1933 punand in practica politica economica a "portilor deschise". Reveniti la guvernare, in 1933, liberalii au promovat masuri de incurajare a industriei nationale si de crestere a rolului statului in economie. Datorita unui complex de factori interni, dar si pe un fond international caracterizat prin ofensiva fortelor de extrema dreapta, regimul democratic stabilit prin Constitutia din 1923 a inceput sa functioneze tot mai defectuos si a esuat in urma alegerilor parlamentare din 1937.