DEMOCRATIA POSTDECEMBRISTA

ONSTRUCTIA DEMOCRATIEI POSTDECEMBRISTE

5.1. Inlaturarea regimului comunist si revenirea la democratie. In anul 1989, in majoritatea statelor comuniste din Europa populatia a reusit, in general prin mijloace pasnice, sa inlature regimurile politice comuniste in Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana. Acest proces a fost posibil si datorita politicii de destindere si reforme promovate de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, dupa 1985. Evenimentele desfasurate in fostele state comuniste din Europa au incurajat populatia Romaniei sa se revolte impotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu. La 16 decembrie 1989, la Timisoara, au inceput primele actiuni impotriva regimului, continuate, din 21 decembrie, la Bucuresti. La 22 de­cembrie 1989, Nicolae Ceausescu a fost inlaturat. 

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT 

Puterea a fost preluata de un organism provizoriu, Consiliul Frontului Salvarii Nationale, in fruntea caruia s-a aflat Ion Iliescu. De la inceput, noua structura politica, constituita pe baza programului in 10 puncte al FSN, si-a propus reinstau­rarea unui regim democratic si edificarea statului de drept in Romania, dupa cinci decenii de regimuri politice autoritare si dictatoriale. Principalele trasaturi ale schimbarii regimului politic in Romania dupa 1989, la fel ca si in alte state europene foste comuniste, au constat in revenirea la pluralismul politic, organizarea alegerilor libere, structurarea si manifestarea neingradita a societatii civile. In plan economic, reformele au urmarit in principal trecerea de la eco­nomia centralizata, de tip comunist, la cea de piata, bazata pe proprietatea privata si pe libera initiativa. Fundamentul legislativ al noii evolutii postcomuniste a fost reprezentat, in Romania, de Constitutia din anul 1991 (supusa revizuirii in 2003).

5.2. Pluralismul politic si constructia democratiei in Romania, dupa 1989. Inca de la sfarsitul anului 1989, au fost reinfiintate vechile partide politice (Partidul National Taranesc, Partidul National Liberal, Partidul Social Democrat), iar ulterior s-au constituit partide si formatiuni politice noi - Frontul Salvarii Nationale, Partidul Unitatii Nationale Romane, Uniu­nea Democratica a Maghiarilor din Romania etc. Alegerile parlamentare din 1990 au fost castigate de formatiunea condusa de Ion Iliescu, Frontul Salvarii Nationale, iar cele din 1992 de aceeasi formatiune, dar denumita Frontul Democrat al Salvarii Nationale. Prima schimbare pasnica de putere, prin votul exprimat al alegatorilor, a avut loc dupa alegerile din 1996, castigate de Conventia Democrata din Romania (condusa de Emil Constantinescu). In anul 2000, alegerile au fost castigate de partidul condus de Ion Iliescu (Partidul Democratiei Sociale din Romania, ulterior Partidul Social Democrat), iar in urma scrutinului din anul 2004, Alianta Dreptate si Adevar (formata din Partidul Democrat si Partidul National Liberal), condusa de Traian Basescu, a preluat conducerea tarii. Revenirea la regimul democratic nu a fost lipsita de momente tensio­nate, asa cum au fost conflictul interetnic de la Targu-Mures (martie 1990), fenomenul manifestatiei-maraton din Piata Universitatii din Bucuresti (1990), descinderile minerilor in Capitala (1990, 1991, 1999). Dupa 1989, responsabilitatea crearii societatii civile a fost preluata de intelectualitate, care a militat pentru respectarea drepturilor omului, infiintand o serie de institutii neguvernamentale: Alianta Civica, Grupul pentru Dialog Social si Liga pentru Apararea Drepturilor Omului.

Solicitat ani de-a randul pentru a regla conturile cu un trecut care inca ne stapaneste, "procesul comunismului" a avansat lent, mai cu seama dupa 2004. Constituirea CNSAS, deschiderea arhivelor Securitatii si constituirea mai multor institutii de cercetare, dar si asumarea de catre presedintele Romaniei a unui raport in acest sens au marcat pasi importanti inainte. Votata de Parlament si aprobata de populatie prin referendum in 1991, legea fundamentala a statului este conforma cu reglementarile europene actuale si are un caracter democratic. Progresele realizate de Romania in constructia sistemului democratic au fost recunoscute pe plan international prin admiterea tarii. ca membru al Aliantei Nord-Atlantice (NATO, 2004) si al Uniunii Europene (2007).

III. CONSTITUTIILE ROMANIEI

3.1. Constitutia din 1923. Prin decretul regal din 23 ianuarie 1922, Parlamentul a fost dizol­vat si s-au anuntat alegeri pentru Adunarea Nationala Constituanta. Procedura nu era legala, deoarece era incalcat articolul 128 din Constitutia adoptata in anul 1866. Toate partidele din opozitie au criticat aducerea liberalilor la putere in acest mod. Campania electorala s-a desfasurat intr-o atmosfera de tensiune si violenta. Partidul National Liberal si-a asigurat majoritatea parlamen­tara si a adus in dezbaterea Parlamentului proiectul noii Constitutii. Opozitia nu putea accepta initiativa si a facut tot posibilul pentru a o impiedica. Dar noua constitutie a fost votata de majoritatile libe­rale din cele doua Camere; la 28 martie 1923 legea fundamentala a fost promulgata, iar la 29 martie a fost publicata in Monitorul Oficial. Constitutia din 1923 avea un caracter democratic si raspundea unei reale necesitati istorice. Partidul National Roman si Partidul Taranesc, care au combatut-o vehement, au acceptat-o ulterior si au guvernat pe baza ei.

Principii. Constitutia unificarii, asa cum i-a ramas numele in istorie, avea 8 titluri si 138 de articole (din care 76 au fost preluate din vechea Constitutie), pas­trand principiile esentiale stabilite in 1866 privind puterile statului. Ea proclama independenta, unitatea si suveranitatea Romaniei, mentinand principiul democratic al separarii puterilor in stat: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. Totodata, ea consfintea ca statul roman este o monarhie constitutionala. In textul Constitutiei erau integrate modificarile din 1917 referitoare la corpul electoral si Adunarile legislative. Dreptul de vot pentru Adunarea Deputatilor apartinea tuturor cetatenilor romani majori (care implinisera varsta de 21 de ani - prevedere care situa Romania intre statele europene avansate); votul era universal, direct, secret si obligatoriu. La Senat era mentinuta limita inferioara de varsta de 40 de ani a candidatilor. Senatorii erau alesi de patru categorii de corpuri electorale. Alaturi de senatorii alesi, in Parlament intrau si senatorii de drept.

Puterile in stat. Potrivit articolului 34, puterea legislativa era exercitata colectiv de rege si de Parlamentul bicameral (Adunarea Deputatilor si Senatul). In sistemul politic romanesc, Parlamentul avea rolul principal. De altfel, Constitutia preciza ca "Membrii Adunarilor reprezinta natiunea" (art.42). Adunarea Deputatilor si Senatul exercitau puterea legis­lativa si controlau puterea executiva. Deputatii si senatorii aveau drept de ancheta, puteau adresa ministrilor interpelari, le puteau tri­mite petitiile cetatenilor, la care acestia trebuiau sa dea explicatii. De asemenea, puteau cere urmarirea ministrilor si trimiterea lor inaintea Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Potrivit articolului 39, puterea executiva era incredintata regelui care o exercita prin intermediul guvernului, format din ministri. Persoana regelui era inviolabila, actele monarhului avand valabilitate doar daca erau contrasemnate de un ministru, care astfel isi asuma raspunderea pentru ele (responsabilitate ministeriala - art.87). Pentru toate actele indeplinite in exercitarea puterii, ministrii aveau o tripla raspundere: politica, fata de Corpurile legiuitoare; penala, in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie; civila, fata de orice parte vatamata (art. 99). Prerogativele regelui ramaneau cele stabilite in 1866, dar in reali­tate erau diminuate, ca urmare a cresterii rolului Parlamentului ales prin vot universal. Totusi, regele ramanea un element cheie al vietii politice. El exercita puterea executiva (art.39), numea si revoca ministri, sanctiona si promulga legile, era seful armatei, avea drept de veto, drept de amnistie in materie politica si dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materie criminala (art.88), putea bate moneda si conferea decoratii. De asemenea, el convoca si dizolva Parlamentul (art.90) si putea incheia tratate, care deveneau valabile dupa ce erau aprobate de Parlament. Totodata, regele dispunea de largi posibilitati de interpretare a legilor, deoarece putea emite regulamente prin care dadea oficialitatilor instructiuni de aplicare a legilor in vigoare. Puterea judecatoreasca se exercita prin organele ei, care pronuntau hotararile in virtutea legilor existente. Pentru intregul stat exista o singura Curte de Casatie si Justitie, care dobandea atributii mai largi fata de cele stabilite prin Constitutia din 1866. Curtea putea judeca constitutionalitatea legilor si le putea declara inaplicabile pe cele care erau contrare Constitutiei.

Prin prevederile sale, Constitutia din 1923 a dus la cresterea rolu­lui statului, inscriindu-se pe linia neoliberalismului interbelic. Legea fundamentala introducea ideea ca proprietatea de­vine o functie sociala si interesele colectivitatii trebuie sa primeze asupra celor individuale, exprimata prin faptul ca era posibila exproprierea cu despagubire pentru cauze de utilitate publica (art.17). Pe aceasta baza au fost adoptate legile care permiteau interventia statului in orientarea politicii economice a tarii, cum a fost, de pilda, legea minelor din 1924. Cetatenii se bucurau de largi drepturi si libertati: votul universal; egalitatea in fata legii (art.8); libertatea constiintei, a presei, a invatamantului, a intrunirilor si de asociatie (art.5); garantarea proprietatii (art.17); inviolabilitatea domiciliului (art.13). Constitutia consacra hotararile luate de poporul roman in 1918 privind unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania. Noul asezamant constitutional a dus la cresterea rolului statului, a favorizat dezvoltarea institutiilor democratice, a determinat activizarea politica si cresterea spiritului civic al cetatenilor. Semnificatia Constitutiei din 1923 este cu atat mai mare cu cat, in acea perioada, in alte tari s-a trecut la instaurarea regimurilor totalitare, lichidandu-se libertatile democratice (U.R.S.S., Ungaria, Italia, Bulgaria etc,).

 "Art. 1. Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil." "Art. 2. Teritoriul Romaniei este nealie­nabil. Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decat in virtutea unei legi". "Art. 6. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili de legile civile pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe. Legi speciale, votate in majoritate de doua treimi, vor determina conditiunile sub care femeile pot avea exercitiul drepturilor politice." "Art. 7. Deosebirile de credinte religioase si confesiuni, de origine etnica si de limba nu constituie in Romania o piedica spre a dobandi drepturile civile si politice si a le exercita. Numai naturalizarea aseamana pe strain cu Romanul pentru exercitarea drepturi­lor politice." "Art. 8. Nu se admite in Stat nici o de­osebire de nastere sau de clase sociale. Toti romanii sunt egali inaintea legii si datori a contribui fara osebire la darile si sarcinile publice. Numai ei sunt admisibili in functiunile si demnitatile publice, civile si militare." "Art.11. Libertatea individuala este garan­tata. Nimeni nu poate fi urmarit sau perchezitionat, decat in cazurile si dupa formele prevazute in legi. Nimeni nu poate fi detinut sau arestat, decat in puterea unui mandat judecato­resc motivat.  "Art. 19. Zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea Statului." "Art. 21. Toti factorii productiunii se bu­cura de o egala ocrotire. Statul poate interveni, prin legi, in rapor­turile dintre acesti factori pentru a pre­veni conflicte economice sau sociale. Libertatea muncii va fi aparata." "Art. 25. Constitutiunea garanteaza tutu­ror libertatea de a comunica si publica ide­ile si opiniunile lor prin grai, prin scris, prin presa, fiecare fiind raspunzator de abuzul acestor libertati in cazurile deter­minate prin codicele penal, care nici intr-un caz nu va putea restrange dreptul in sine." "Art. 33. Toate puterile Statului emana de la natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa prin­cipiile si regulile asezate in Constitutiunea de fata" (suveranitatea poporului).

3.2. Constitutia din 1938. In urma crizei aparute dupa alegerile din decembrie 1937, in care nici un partid nu reusise sa-si asigure majoritatea, si in conditiile in care regele Carol dorea sa instituie un regim de guvernare personala, la 20 februarie 1938 o noua Constitutie este infatisata poporului roman de catre rege, printr-o proclamatie. "Invoirea" poporului s-a facut printr-un plebiscit, in care votul s-a facut prin declaratie verbala, consemnata pe liste separate cu cei ce votau pentru si cei ce votau contra. Noua Constitutie a fost proclamata de regele Carol al II-lea prin Decretul regal nr.1045 din 27 februarie 1938, iar la o luna dupa aceea regele avea sa suspende si partidele politice (inlocuite cu alcatuiri inconsistente de tipul Frontului Renasterii Nationale sau Partidului Natiunii). Noua Constitutie reprezenta un abuz, nu mai emana de la natiune, ci de la puterea executiva, si nu fusese adoptata potrivit procedurilor de revizuire a actului fundamental. Ea a reprezentat temeiul juridic al monarhiei autoritare si a pus capat continuitatii constitutionale.

Elaborata de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice, Constitutia carlista se intemeia pe critica regimului de partide (dintr-o perspectiva reactionara) si pe doctrina corporatismului. Principiile noii Constitutii incetasera de a mai fi liberale, asa cum se observa din Titlul II, care, tratand despre drepturile omului, vorbeste mai intai "Despre datoriile romanilor", si de-abia apoi "Despre drepturile romanilor".

Prin Constitutia din 1938 era desfiintata separarea puterilor in stat si se producea o concentrare a puterii in mainile regelui, care devenea capul statului. Puterea legislativa se exercita de catre rege prin Reprezentanta Nationala, iar puterea executiva era incredintata tot regelui, care o exercita prin guvernul sau. Regele detinea initiativa legislativa, Parlamentul fiind mult limitat in acest domeniu. De asemenea, putea convoca, inchide, dizolva ambele adunari sau numai una si le putea amana lucrarile. Parlamentul, chiar redus la un rol decorativ, era controlat si prin numirea de catre rege a unui mare numar de senatori. Tot regele facea regulamentele necesare pentru aplicarea legilor, dar fara sa poata modifica legile si scuti pe cineva de executarea lor. Pe perioada vacantelor parlamentare si atunci cand adunarile legiuitoare erau dizolvate, regele putea emite decrete cu putere de lege, care ulterior erau ratificate de Parlament. Ministrii erau raspunzatori numai fata de rege, iar initiativa revizuirii Constitutiei ii apartinea tot acestuia. De asemenea, regele era capul ostirii, avea dreptul de a declara razboiul si de a incheia pacea, conferea decoratiile si gradele militare. In fapt, exercitiul puterilor constitutionale trecerea in mainile regelui. Romania devenea o monarhie autoritara, in care regele nu numai ca domnea, dar si guverna.

Se aduceau importante modificari si legislatiei electorale, dreptul de vot pentru Adunarea Deputatilor fiind acordat doar persoanelor stiutoare de carte care implinisera 30 de ani. Pe de alta parte, insa, pentru prima oara in Romania, se acorda drept de vot femeilor, acestea nefiind insa eligibile. Prin toate aceste modificari, scadea numarul alegatorilor de la 4,6 milioane in anul 1937, la 2 milioane in anul 1939. O alta consecinta izvorata din Constitutia carlista a fost instituirea, la 30 martie 1938, a Consiliului de Coroana, ca organ permanent consultativ, cu membri numiti de rege. Este cert astazi ca, in anii 1938-1940, regimul personal al lui Carol al II-lea a modificat raportul de forta dintre puterile statului, anuland dreptul de control reciproc, si a eliminat garantiile care protejau libertatile individuale. Constitutia din 1938 a fost suspendata la 5 septembrie 1940, in conditiile prabusirii regimului de autoritate monarhica.

Regimul antonescian care i-a urmat a facut un pas mai departe. Presedintele Consiliului de Ministri concentra toate puterile, deve­nind conducatorul statului, in vreme ce regele, aruncat intr-o pozitie strict ceremoniala, functioneaza in umbra sa. Generalul Antonescu a mai detinut, in afara functiei legiferarii si guvernarii, si dreptul de a incheia conventii si tratate (preluat din precedenta Constitutie de la seful statului) si acela, care se va arata foarte important in conditiile de atunci, de a declara razboi si de a incheia pacea. O succinta caracterizare a regimului Anto­nescu trebuie sa retina si discriminarea evreilor (legislatia rasiala avand precedente inca in anii autoritarismului carlist), suspen­darea tuturor activitatilor politice (implicit a parlamentului), guver­narea prin decrete-legi (cu recursul la plebiscit), cultul personalitatii (preluat de la Carol al II-lea). Lipsa partidului unic si a mobilizarii politice a natiunii nu pot ase­za regimul Antonescu in categoria celor totalitare, ci mai degraba a celor fascist-corporatiste alcatuite pe fondul autohton al antiparla­mentarismului si autoritarismului.

3.3. Constitutia din 1948. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in conditiile ocuparii tarii de catre sovietici, a cuceririi puterii politice de catre comunisti si a inlaturarii monarhiei, s-a pus problema adoptarii unei noi Constitutii. In martie 1948, dupa autodizolvarea fostului parlament, au fost organizate alegeri pentru noul organ reprezentativ, numit de acum inainte Marea Adunare Nationala. Noua Constitutie era adoptata in unanimitate la 13 aprilie 1948 si se inspira din Constitutia sovietica (stalinista) a anului 1936. Se consfintea noua titulatura a statului, de Republica Populara Romana, si se preciza caracterul sau de "stat populari, unitar, independent si suveran", care "a luat fiinta prin lupta dusa de popor in frunte cu clasa muncitoare, impotriva fascismului , reactiunii si imperialismului". In aceasta Constitutie, prevederile economice prevalau asupra celor politice, fiind instrumentul legal prin care se pregatea trecerea intregii economii sub controlul statului. Astfel, articolul 11 prevedea ca mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare pot deveni proprietatea statului atunci cand interesul general o cere, iar articolul 14 prevedea ca atat comertul intern, cat si cel extern trec sub controlul statului. Articolul 15 prevedea planificarea economiei nationale. Toate aceste prevederi economice erau cuprinse intr-un titlu special, nemaiintalnit in celelalte legi fundamentale, intitulat Structura social-economica.

Aparent, legea fundamentala consfintea principii democratice, precum suveranitatea poporului, votul universal: "intreaga putere emana de la popor si apartine poporului" (art.3), care "isi exercita puterea prin organe reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct si secret". De asemenea, statua egalitatea in fata legii pentru toti cetatenii Republicii Populare Romane, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie sau grad de cultura. Acestia puteau fi alesi (la 23 de ani) si puteau alege (participau la vot de la 18 ani) toate organele statului. Printre drepturile cetatenesti afirmate in Constitutie se aflau dreptul la munca, la odihna, la invatatura. Se stipula ca femeia avea drepturi egale cu bar­batul, minoritatile nationale se bucurau de toate drepturile; sanatatea publica era organizata de stat, se afirma protectia de catre stat a familiei. Teoretic, prin Constitutie erau afirmate libertatea constiintei si libertatea religioasa; libertatea individuala a cetateanului; libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, mitin­gurilor, cortegiilor si manifestatiilor. Practic insa, toate afirmatiile aparent demo­cratice nu erau acoperite de garantarea acestor drepturi, care au fost, in marea lor majoritate, incalcate sistematic in timpul regimului comunist. In plus, ea continea si o serie de restrictii pe plan politic, lipsind de drept de vot "persoanele interzise, lipsite de drepturi civile si politice si nedemne, declarate ca atare de organele in drept, conform legii" (art.18). Pe baza acestei prevederi au fost privati de drepturi politice numerosi cetateni, adversari ai regimului, pusi sub acuzatia ca desfasoara activitate fascista, hitlerista, ostila Uniunii Sovietice.

Constitutia din 1948 nu mai prevedea principiul separarii puterilor in stat, intrucat Marea Adunare Nationala (MAN) devenea "organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Romane", deci legislativul si executivul se confun­dau. Prerogativele MAN erau: alegerea Prezidiului Marii Adunari Nationale; formarea guvernului Republicii Populare Romane; modificarea Constitutiei; sta­bilirea numarului, atributiilor si denumirilor ministerelor si desfiintarea, conto­pirea sau redenumirea celor existente; votarea bugetului, fixarea impozitelor si a modului de percepere a lor; deciderea consultarii poporului prin referendum; acordarea amnistiei.

Primul presedinte al Prezidiului MAN a fost profesorul Constantin I. Parhon, care oficial era seful statului roman. Prezidiul convoca Marea Adunare Natio­nala in sesiuni ordinare si extraordinare; emitea decrete; interpreta legile votate de MAN; exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele; conferea decoratiile si medaliile Republicii Populare Romane; reprezenta Republica Populara Romana in relatiile internationale; acredita si rechema, la propunerea guvernului, pe reprezentantii diplomatici ai Republicii Populare Romane; in intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale, numea si revoca ministri la propunerea pre­sedintelui Consiliului de Ministri; stabilea gradele militare, rangurile diploma­tice, la propunerea guvernului; in caz de agresiune, declara stare de necesitate (in intervalul dintre sesiunile MAN); ratifica sau denunta tratatele internationale. Puterea executiva (in fapt, singura putere reala in stat) apartinea Consiliului de Ministri, compus din presedintele Consiliului de Ministri, din unul sau mai multi vicepresedinti si din ministri. Organele locale ale puterii de stat erau consiliile populare locale. Puterea judecatoreasca era reprezentata de instantele de judecata si de Curtea Suprema, dar independenta justitiei era practic desfiintata prin inter­ventia factorului politic. Desi Constitutia sustinea garantarea proprietatii private "agonisita prin munca si economisire", aceasta anunta si masurile de cooperativizare, care aveau sa fie puse in practica mai tarziu. Legea fundamentala din 1948 nu prevedea in mod expres ca rolul conducator revenea Partidului Muncitoresc Roman, dar organele de stat erau subordonate acestuia. In plus, era inlaturat principiul pluripartidismului si se creau conditiile pentru incalcarea unor drepturi fundamentale ale cetatenilor.

3.4. Constitutia din 1952. In 24 septembrie 1952, in conditiile unor epurari in randurile partidului, a fost promulgata si o noua constitutie, care nu aducea insa modificari esentiale celei din 1948. Aceasta consfintea insa totala aservire a Romaniei fata de Uniunea Sovietica, cuprinzand prevederi care reliefau desfasurarea procesului de sovietizare si stalinizare a Romaniei. Ea definea baza politica a statului "democrat-popular", fundamentata pe dictatura proletariatului. Principiile fundamentale ale acestei Constitutii sunt suveranitatea poporului, unitatea puterii de stat si exercitarea acesteia prin organe reprezentative, centralismul democratic, planificarea nationala, legalitatea populara, activismul social si politic al cetatenilor. Statul roman era definit ca un "stat democrat-popular", unitar, suveran si independent, lipsind insa referirile la caracterul sau indivizibil sau inalienabil.

In aceasta Constitutie se vorbeste pentru prima data de proprietatea socialista (art.6), care a constituit mijlocul economic de aservire a cetateanului, precum si de "rolul conducator al Partidului Muncitoresc Roman" (art.86), mijlocul politic de aservire a acestuia. Principiul suveranitatii nationale este inlocuit cu o noua formulare: "Baza puterii populare in R.P.R. este alianta clasei muncitoare cu taranimea muncitoare, in care rolul conducator apartine clasei muncitoare" (art.2) si "In R.P.R. puterea apartine oamenilor muncii de la orase si sate" (art.4). Noua Constitutie mentioneaza noile forme de proprietate, sistemul planificat al economiei, monopolul statului asupra comertului etc. In ceea ce priveste drepturile electorale, sunt mentinute cele din Constitutia precedenta, cat si restrictiile referitoare la acest drept.

3.5. Constitutia din 1965. Marea Adunare Nationala a adoptat, la 21 august 1965, o noua Constitutie, care proclama tara noastra "Republica Socialista Romania" (art.1), considerandu-se ca s-a ajuns la un inalt stadiu de dezvoltare in drumul ei spre comunism, cu o economie socialista (art.5), cu o proprietate socialista (art.6), ca baza a oricarei proprietati, si cu monopol asupra comertului exterior (art.8). Prin aceste prevederi se reflecta incheierea procesului de colectivizare a agriculturii si de distrugere a proprietatii private in economie. Constitutia prevedea in mod explicit ca forta conducatoare a intregii societati este Partidul Comunist Roman (art.3) si ca scopul tuturor "oamenilor muncii" (nu se vorbea prea mult de natiune) este construirea societatii socialiste si asigurarea conditiilor pentru trecerea la comunism.

Constitutia din 1965 nu aducea modificari importante atributiilor Marii Adunari Nationale, care reprezenta in continuare "organul suprem al puterii de stat, unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste Romania" (art. 42). Suveranitatea poporului era exercitata prin intermediul Marii Adunari Nationale, ai carei membri erau alesi prin vot universal, direct, egal si secret de catre toti cetatenii de la varsta de 18 ani. Nu mai erau prevazute restrictii in exercitarea drepturilor politice.  Erau prevazute drepturi precum libertatea cuvantului, presei, intrunirilor si demonstratiilor, care nu puteau fi insa folosite in scopuri potrivnice oranduirii socialiste  si interesului celor ce muncesc (art.29). Guvernul isi pastra numele de Consiliu de Ministri si era definit ca organul suprem al administratiei de stat. Tribunalele si procuratura ramaneau subordonate factorului politic, reprezentat de Partidul Comunist. Constitutia consfintea caracterul socialist (si cooperatist) al proprietatii si al economiei. Statul era proprietarul bogatiilor de orice natura ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, padurile, apele, izvoarele de energie naturala; fabricile si uzinele, intreprinderile agricole de stat, statiunile pentru mecanizarea agriculturii; caile de comunicatie, mijloacele de transport, telecomunicatiile de stat; fondul de cladiri si locuinte; baza materiala a institutiilor social-culturale de stat.

In 1967, in locul prezidiului Marii Adunari Nationale s-a prevazut crearea Consiliului de Stat. Prima modificare cu adevarat importanta a Constitutiei din 1965 dateaza, insa, din februarie 1968, cand a avut loc reorganizarea administrativa a teritoriului. Se revenea la judete ca forme de administrare locala, in locul regiunilor si raioanelor de inspiratie sovietica, se introducea calitatea de municipii pentru orasele mari. Pe masura ce puterea personala a lui Nicolae Ceausescu crestea, a devenit necesara si consfintirea acestui proces prin modificari institutionale. Dupa ce a devenit secretar general al PCR, ales de Congresul partidului, fara a mai depinde de Comitetul Central, urmatorul pas pe calea consolidarii sale a fost infiintarea functiei de presedinte, la 28 martie 1974, prin modificarea Constitutiei din 1965. Prerogativele presedintelui, ales de MAN, erau foarte largi: prezida Consiliul de Stat; reprezenta puterea de stat in relatiile interne si internationale; era comandantul suprem al fortelor armate si presedintele Consiliului Apararii RSR; prezida sedintele Consiliului de Ministri, atunci cand era necesar; stabilea ma­surile de importanta deosebita ce priveau interesele supreme ale tarii, care urmau sa fie supuse, de catre Marea Adunare Nationala, spre consultare poporului, prin referendum; numea si revoca, la propunerea prim-ministrului, viceprim­-ministrii, ministrii si presedintii altor organe centrale ale administratiei de stat; numea si revoca presedintele si membrii Tribunalului Suprem; conferea decoratii; incheia tratate internationale in numele Republicii Socialiste Romania; stabilea rangurile misiunilor diplomatice; proclama starea de necesitate in caz de urgenta; emitea decrete prezidentiale si decizii. Cu modificarile ulterioare, Constitutia din 1965 a fost aplicata pana la inlaturarea regimului comunist, in decembrie 1989.

3.6. Constitutia din 1991. Dupa caderea regimului comunist, in decembrie 1989, Romania a revenit la traditiile democratice dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, in contextul marcat de evenimente care avusesera loc pe plan mondial in ultimele decenii. Schimbarea politica majora a societatii romanesti a fost oglindita in Constitutia adoptata de catre Adunarea Constituanta la 21 noiembrie 1991 si aprobata prin referendum la 8 decembrie 1991 si modificata apoi in anul 2003, pentru a permite aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Constitutia a reflectat reinstaurarea statului de drept, a regimului democratic, a suveranitatii poporului, a responsabilitatii guvernamentale, a drepturilor si libertatilor cetatenesti, a separarii puterilor in stat si a revenirii la pluripartidism. Noua lege fundamentala urma unei revolutii, dar prelua din vechiul regim comunist o forma de stat, republica, impusa printr-un act de forta, fara nici o confirmare a natiunii. Dorinta de a marca diferente vizibile fata de precedentele constitutii liberale, pe care, de fapt, le urma, avea in vedere adaptarea unor institutii precum Curtea Constitutionala sau Avocatul Poporului. Documentele Natiunilor Unite, reprezinta sursa unor drepturi sociale si economice introduse, de asemenea, pentru prima data.

Potrivit Constitutiei, statul roman este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil. Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale. Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum. Autoritatile statului roman sunt: administratia publica exercitata prin consiliile locale si primarii, prefecturi si consilii judetene; autoritatea judecatoreasca reprezentata de institutiile juridice; autoritatea legislativa exercitata de Parlament si Presedintele Romaniei.

Parlamentul este "organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii" (art. 58). Parlamentul Romaniei este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale, pentru un mandat de 4 ani. Presedintele Romaniei "reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii. El vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate" (art.80). Presedintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat (art.81); poate exercita cel mult doua mandate, care pot fi si succesive; nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata; desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament (art. 85). Mandatul Presedintelui este de 5 ani (potrivit modificarii operate in 2003). Guvernul "asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice" (art.101). Este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica. Guvernul are si alte atributii: adopta hotarari si ordonante; prim-ministrul prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica guvernului; ministrii au obligatia de a raspunde la intrebarile sau interpelarile deputatilor sau senatorilor. Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Justitia se infaptuieste in numele legii si se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti.

Drepturi si libertati fundamentale prevazute de Constitutie sunt garantate: dreptul la viata; interzicerea pedepsei cu moartea; libertatea individuala; libertatea constiintei; libertatea de exprimare; dreptul la informatie; libertatea cultelor religioase; egalitatea in drepturi; dreptul la vot; dreptul de a fi ales; acces liber la justitie; protectia proprietatii private; dreptul la invatatura (inclusiv in limba materna, pentru minoritatile nationale). Constitutia prevede si o serie de drepturi noi: libertatea circulatiei (art.25), initiativa legislativa a electoratului (art.73). Dreptul de vot este asigurat tuturor cetatenilor cu varsta de 18 ani si este universal, egal, direct si liber exprimat.