Industrializarea si Lumea Satului.

TRANSFORMAREA SOCIETATII

2.1. Noile realitati social-economice. Politica de industrializare. O data cu inlaturarea monarhiei, Romania a devenit un stat totalitar, cu un sistem politic de tip stalinist, bazat pe concentrarea puterii in mania unui singur partid: P.C.R., condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Linia economica impusa fortat de Moscova, cu sprijinul guvernului Groza, s-a bazat pe o intensa propaganda, dublata de popularizarea modelelor sovietice. Impunerea modelului sovietic (sovietizarea) in economie s-a bazat pe cateva componente importante: inlocuirea proprietatii private cu proprietatea de stat prin nationalizarea mijloacelor de productie, colectivizarea agriculturii si etatizarea bancara, centralizarea economica si planificarea cincinala (mai intai s-au impus doua planuri anuale, in 1949 si 1950, iar din 1951 s-au introdus planurile cincinale, principalul instrument al politicii de dezvoltare centralizata si de control asupra economiei si societatii). Unele realizari au fost abil folosite de propaganda regimului pentru a stimula munca peste norma. Modalitatile prin care s-a pus in practica aceasta politica au fost santierele tineretului (Bumbesti-Live­zeni, Salva-Viseu etc.) si munca in echipa a brigadierilor, asemenea stahanovismului rusesc. In 1951 s-a instituit distinctia Erou al Muncii Socialiste.

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT 

Un prim pas in transformarea economiei I-a reprezentat acordul cu URSS semnat la 8 mai 1945, prin care se infiintau sovromurile. Intreprinderi mixte romano-sovietice, acestea erau in realitate forme mascate de spoliere a tarii, functionand exclusiv in favoarea Moscovei. Prin Legea din 11 iunie 1948 privind nationalizarea principalelor mijloace de productie, au fost confiscate, intr-o prima etapa, peste 1.000 de intreprinderi industriale si miniere, cu capital romanesc sau strain.  Practic, de acum inainte, proprietatea privata in industrie era trecuta in administrarea statului, care schita, prin intermediul planurilor unice si al Comisiei de Stat pentru Planificare, obiectivele de realizat. Odata cu racirea treptata a relatiilor romano-sovietice, dupa 1958, accen­tuata de incercarea Moscovei de impunere a Planului Valev, in 1964, prin care Romania era menita sa fie doar o furnizoare de produse agrare pentru tarile CAER (organism de cooperare  economica a tarilor comuniste infiintat in 1949, prin care, de fapt, se realiza controlul URSS asupra economiei statelor socialiste), industrializarea devenea o necesitate organica a regimului. Acest fapt va avea consecinte dramatice dupa 1980, industrializarea avand un caracter voluntarist, care nu tinea cont de nevoile si resursele reale ale tarii. Investitiile au inceput sa fie orientate precumpanitor spre industria grea, infrastructura si petrochimie. Nevoia de fonduri pentru aceste investitii a fost dublata insa de rationalizari drastice ale consumului populatiei, astfel incat asistam lent, dar sigur, la conturarea unui decalaj evident, in ceea ce priveste nivelul de trai, intre Romania si alte state comuniste. Imprumuturile financiare contractate la diferite organisme internationale au fost rambursate cu mari eforturi, mai ales datorita ambitiei regimului national-comunist al lui Nicolae Ceausescu de a le finaliza in scurt timp. Desi Romania anuntase, ca pe o mare victorie, incheierea platii datoriei externe in martie 1989, criza la toate nivelurile se acutiza tot mai rapid, iar regimul se gasea intr-o izolare diplomatica, chiar in cadrul blocului comunist.

2.2. Colectivizarea si lumea satului. La 23 martie 1945, guvernul Petru Groza legifera noua reforma agrara, prin care erau expropriate 1.468.946 ha (a noua parte din suprafata agricola a tarii), cu care erau improprietarite 917.777 familii de tarani. Fostii proprietari isi puteau pastra, deocamdata, doar 50 ha de teren. Aceasta masura, cu care erau de acord toate partidele, a urmarit un scop mai curand politic decat economic: inlatu­rarea marilor proprietari de pamant, incercandu-se astfel o atragere a taranimii de partea comunistilor. Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a decis transformarea socialista a agriculturii, altfel spus, lichidarea completa a micii proprietati rurale prin colectivizarea agriculturii dupa model sovietic. In rezolutia acestei plenare se afirma: "politica noastra fata de taranime trebuie sa fie clara: ne sprijinim pe taranimea saraca, strangem alianta cu taranimea mijlocasa si ducem o lupta neintrerupta impotriva chiaburimii". Acum au luat nastere, dupa modelul sovietic al colhozurilor, gospodariile agricole de stat (GAS), cooperativele agricole de productie (CAP), precum si "intovarasirile", ca forma intermediara, intre cele doua forme de proprietate. Cu toata campania de amenintari, intimidari si abuzuri comise pentru a convinge micii proprietari rurali sa-si cedeze pamanturile, rezistenta taranimii la colectivizare a fost mare. Pentru realizarea colectivizarii, dupa anul 1953, autoritatile comuniste au facut apel la organele de represiune, justitie, administratie si la un urias aparat de propaganda, in scopul convingerii taranilor de "binefacerile" sistemului comunist in agricultura, metodele dure alternand cu diferite promisiuni. Aceasta politica, de brutalitate si concesii temporare, a fost dublata de o continua presiune fiscala, in privinta platii cotelor, din ce in ce mai mari, si de masuri punitive. La 27 aprilie 1962, Gheorghiu-Dej anunta oficial incheierea procesului de colectivizare a agriculturii, 3.201.000 de familii din mediul rural fiind incadrate in structuri colectiviste, ceea ce reprezenta circa 96% din suprafata agricola a tarii. Consecintele sociale pe termen lung au fost nefaste, determinand un adevarat "exod rural" (migratia masiva a taranilor spre orase). In acelasi timp, concentrarea pamantului a creat premise pentru modernizarea agriculturii.

2.3. Economie si viata cotidiana in statul comunist. A doua jumatate a secolului al XX-lea a insemnat pentru societatea romaneasca perioada unui experiment esuat: comunismul. Acesta a marcat insa viata a milioane de oameni si a determinat inapoierea economica a tarii, distrugerea valorilor traditionale, mutatii profunde in plan psihologic si social in general. In economie, instaurarea controlului puterii comuniste a inceput cu nationalizarea  intreprinderilor, bancilor, societatilor de asigurari, magazinelor, cabinetelor medicale si spitalelor, circa 10 000 de obiective economice fiind expropriate fara despagubire. Locuintele, indeosebi cele apartinand categoriilor medii si instarite nu au facut, de asemenea, excep­tie de la masurile de confiscare. Prin colectivizarea agriculturii, puterea comunista a urmarit vulnerabilizarea taranilor in fata noilor structuri politice, precum si exploatarea acestui domeniu in vederea asigurarii resurselor necesare sustinerii procesului de industrializare a tarii, Indus­trializarea fortata a creat adevarati "colosi" industriali (combinatele de la Galati, Slatina. Calarasi etc.), mari consumatori de materii prime si energie. Dezvoltarea platformelor industriale si mutatiile din lumea satului au provocat o miscare de amploare de reducere a populatiei rurale in favoarea celei urbane, ceea ce a afectat insa profund traditiile si valorile satului. Dupa 1970, continuarea industrializarii fortate in conditiile deteriorarii climatului economic mondial si initierea unor constructii megalomanice, care solicitau eforturi financiare uriase (Canalul Dunare-Marea Neagra, Transfagarasanul, Hidrocentrala Portile de Fier, Casa Poporului din Bucuresti), au determinat cresterea fara precedent a datoriei externe a tarii, achitata cu pretul rationalizarii drastice a tuturor produselor ce tineau de consumul populatiei (alimente, medicamente, energie electrica si termica, gaze naturale) si sacrificarii nivelului de trai al populatiei.

2.4. O societate controlata. Fiecare moment din viata unui locuitor al Romaniei era supravegheat de institutiile statului, iar inregimentarea politica era instituita de la varste fragede. Astfel copiii din gradinite erau cuprinsi intr-o organizatie politica specifica, numita "Soimii Patriei", prin care erau educati in spiritul devotamentului fata de partid si conducatorul acestuia. De la varsta de sapte ani, elevii deveneau, fara exceptie, membri ai Organizatiei Pionierilor, care urmarea aceleasi scopuri de manipulare si control. Costumele obligatorii ale organizatiilor de copii indicau, de asemenea, tendinta de anihilare a personalitatii si uniformizare a membrilor societatii. La 14 ani, pionierii treceau intr-o noua etapa sociala si politica, devenind membri ai Uniunii Tineretului Comunist (U.T.C.) pregatindu-se pentru a deveni "oamenii noi" pe care regimul dorea sa ii creeze. Dupa varsta de 18 ani, adultii puteau fi membri ai Partidului Comunist Roman sau, in functie de locul de munca, erau incadrati in organizatiile sindicale aflate, de asemenea, sub controlul P.C.R. Viata privata era supravegheata indeaproape, prin masuri care lezau adeseori demnitatea umana, asa cum au fost cele privind controlul nasterilor. Alimentatia populatiei era stabilita prin masuri "rationale", instituite prin legi speciale. Munca "voluntara" sau "patriotica" in folosul statului era, de fapt obligatorie, fiind reglementata la un anumit numar de zile pe an. Construirea marilor cartiere de locuinte din zonele urbane, dincolo de necesitatea de a asigura adapost pentru masele de muncitori, era si o forma de a tine sub supraveghere, in spatii limitate, un mare numar de persoane, in vreme ce distrugerea unor sate si comasarea fortata a locuitorilor in centre rurale, practicata in anii '80, a urmarit acelasi scop.