Originalitatea lui Filippino Lippi şi exuberanţa lui Botticelli
La "Scuderie del Quirinale" este deschisă până la 15 ianuarie o extraordinară expoziţie, intitulată "Filippino Lippi şi Sandro Botticelli în Florenţa anilor 1400".
O selecţie de lucrări ale celor doi maeştri prilejuieşte urmărirea evoluţiei artistice a lui Filippino Lippi, care, în 34 de ani de carieră, a produs un număr uimitor de opere: un ansamblu de tablouri, fresce, desene rafinate pe hârtie colorată, adevărate capodopere.
Lucrări celebre au fost aduse din cele mai importante muzee ale lumii şi din colecţii particulare. Sunt prezentate şi capodoperele de la Roma, unde maestrul toscan a studiat antichităţile şi a lăsat un ciclu de fresce la "Capela Carafa".
Expoziţia, care a costat 1.700.000 de euro şi este însoţită de un catalog de 232 de pagini cu marginile aurite, retrasează povestea vieţii şi artei lui Filippino Lippi, permiţând o confruntare vizuală inedită între operele lui şi cele ale maestrului, prietenului şi rivalului său, Sandro Botticelli.
Această primă expoziţie monografică dedicată lui Filippino Lippi, importantă pentru calitatea celor aproape 80 de lucrări, picturi în cea mai mare parte, dar şi desene şi studii, o statuie în lemn pictat, două piese de lemn intarsiate cu figurile lui Dante şi Petrarca, o medalie şi nouă documente originale, are drept scop scoaterea artistului din conul de umbră al lui Botticelli, cel care a cucerit inima publicului cu "Primăvara" şi mai ales cu "Naşterea lui Venus".
Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003
Favoriţii Familiei Medici
Născut la Prato în 1457, din relaţia clandestină a călugărului Fra Filippo Lippi cu călugăriţa carmelită Lucrezia Buti, care-i servea de model, Filippo, a fost numit Filippino pentru a-l deosebi de tatăl său, unul dintre cei mai renumiţi pictori ai timpului. Fiul a devenit şi el un artist de prim-plan, lăudat de Vasari, care îi sublinia marea capacitate imaginativă.
Prima lecţie de artă este cea a tatălui, "rafinata tehnică luministică a desenului" care i se transmisese şi lui Botticelli, cel mai promiţător elev al lui Filippo-tatăl. Între 1467 şi 1469, Filippino se afla la Spoleto cu tatăl său, pe care îl ajuta la fresca din absida Domului. Din 1472, la 15 ani, intră în atelierul lui Botticelli, mai în vârstă decât el cu 12 ani.
Sandro Botticelli elaborase un stil personal care l-a impus la Florenţa, mai ales în faţa Familiei Medici, a cărei preţuire era esenţială pentru comenzile publice şi particulare, pe o piaţă în care atelierul lui concura cu cele ale lui Verocchio şi fraţilor Pollaiuolo.
Filippino Lippi, Pala Nerli
Dintre lucrările de atelier ale lui Filippino sunt expuse trei panouri ale "Istoriei lui Ester" (două de la Otawa şi unul de la Roma), provenind de pe două lăzi de zestre. Este foarte probabil ca desenele grupurilor de figuri să fi fost făcute de Sandro, care şi l-a rezervat pe cel mai cunoscut, "La Derelitta" (Abandonata), din colecţia Palavicini, aflată chiar peste drum de Scuderie.
Filippino, cel mai dotat dintre elevii lui Sandro, a realizat "acele scene cu o graţie, cu o justeţe cromatică care le plasează printre cele mai frumoase ale genului".
Tânărul artist nu se mulţumeşte să-şi imite maestrul, aşa cum o demonstrează compararea celor două versiuni ale "Adoraţiei Magilor", cea a lui Botticelli, cu veşmintele somptuoase, şi cea a elevului, de o mare simplitate.
Expoziţia se deschide cu un frumos "tondo", pictat de Fra Filippo Lippi, "Fecioara cu pruncul".
Prima comandă importantă a lui Filippino Lippi a fost decorarea "Capelei Brancacci" din biserica "Santa Maria del Carmine" din Florenţa, întreruptă de moartea lui Masaccio în 1428. Lippi a lucrat aici în 1484 şi 1485 trei fresce din ciclul consacrat vieţii Sfântului Petru şi a terminat alte două. Apoi, negustorul şi bancherul Filippo Strozzi i-a comandat decorarea capelei sale din biserica "Santa Maria Novella" şi "Madonna Strozzi", aflată astăzi la Metropolitan Museum din New York şi împrumutată pentru expoziţie.
În 1488 a primit o comandă la Roma. "Capela Carafa" din biserica "Santa Maria Sopra Minerva", de lângă Panthéon, care se află la o sută de metri de expoziţie, a însemnat un pas important în cariera sa. "Studierea statuilor şi edificiilor antice i-a inspirat pictorului monumentalitatea figurilor şi a scenografiei arhitectonice", sublinia un critic, remarcând obţinerea unui spaţiu unitar al capelei între frescele plafonului şi cele ale pereţilor, între arhitectura pictată şi cea reală. În picturile de la Roma figurile "se mişcă, gesticulează, veşmintele flutură în vânt, aşa cum nu se mai văzuse până la el". Între cele două comenzi, Lippi va avea nevoie de 15 ani pentru a decora Capela Strozzi, comanditarul murind înainte de a o vedea terminată.
Conversaţii sacre
Filippio Lippi, Fecioara cu Pruncul, Sfântul Ștefan și Sfântul Ioan Botezătorul
"Starul" expoziţiei este "Pala Nerli", un tablou de altar restaurat cu această ocazie. Înlăturarea straturilor de verni care întunecaseră pictura a permis regăsirea cromaticii originale. Opera, reprezentând Madona cu Pruncul, cu Sfântul Ioan Botezătorul copil, cu sfinţii Matei şi Ecaterina din Alexandria şi doi binefăcători, este o operă care dovedeşte măiestria artistului, în care Vasari vedea un fel de precursor al manierismului. În acest panou de mari dimensiuni, cu o cornişă extrem de lucrată, intarsiată pe fond albastru şi aur, se află în centru Madona cu Pruncul, pe tron, cu sfântul Ioan copil şi Sfânta Ecaterina din Alexandria, flancată de Martino, episcopul din Tours. Apar şi portretele donatorilor în genunchi.
Această "Sacra conversazione", din 1493-1495, este unica operă a lui Filippino care se află încă în locaţia originală, "Capela Nerli" din biserica florentină "Santo Spirito". La baza tronului Mariei este sculptată o centauromahie. Între arcele din fundal se vede o veduta a unui oraş neidentificat, cu scene de viaţă cotidiană. Opera se remarcă prin frumuseţea desenului şi culorii, iar aurirea originală o depăşeşte pe cea a altor lucrări.
O altă pictură minunat restaurată este "Madonna Strozzi". Fecioara este înveşmântată într-o mantie albastră peste rochia roşie, cu o centură de stofă prinsă într-un nod ce se constituie în centrul tabloului. Pe genunchi îl ţine pe Iisus copil, care răsfoieşte o carte de rugăciuni. Fundalul este un peisaj urban cu personaje care, după unii istorici, este influenţat de pictura flamandă, ţinând cont că Memling şi Hugo van der Goes sosiseră la Florenţa. După restaurare s-au relevat o fineţe nebănuită a modelului în figura Fecioarei, de o frumuseţe angelică, şi o strălucire cromatică incredibilă. Comanditarul, Filippo Strozzi, dădea mare importanţă splendorii materiale a picturilor.
O altă "bijuterie" a expunerii este "La derelitta" de Botticelli, operă de format mic în culori pastel de un uimitor modernism aparţinând unei colecţii particulare şi foarte rar expusă.
În prim-planul expoziţiei se află capodopera "Apariţia Fecioarei lui San Bernardo", pe care Filippino a pictat-o pentru prietenul său Piero di Francesco di Jacopo del Pugliese. Într-un luminiş, Bernardo scrie "omilia Fecioarei". Într-o parte se află o grămadă dezordonată de cărţi, Biblia este deschisă şi se vede inscripţia "Subtine et abstine" (rezistă şi abţine-te), care sugerează cea mai rigidă aplicare a regulei benedictine pe care o urma Bernardo. Sfântul o invocă de Fecioară, care apare în faţa lui, şi care, poate, stă de vorbă cu el, dat fiind că gura acesteia este deschisă. Chilia este scăldată de o lumină uşor aurie, iar capul lui Bernardo este extraordinar pictat.
Filippino Lippi, Punerea în mormânt
"Fecioara cu Pruncul, cu Sfinţii Ştefan şi Ioan Botezătorul", aflat acum la "Museo Civico" din Milano, care se afla iniţial în sala de audienţe a Palatului Municipal din Prato, prezintă o Madonă plasată în centrul compoziţiei, ţinându-l cu ambele mâini pe copilul Iisus, de o vioiciune neobişnuită. Acesta se apleacă spre stânga, întinzând braţele către Ioan Botezătorul, semnalând astfel legătura cu cel care avea să anunţe venirea lui Mesia. Sfântul, al cărui cap este prezentat din profil, cu un genunchi la pământ, îl priveşte cu intensitate. Cu o mână în care ţine crucea şi o filacteră cu fraza pe care a pronunţat-o pentru a-l desemna pe Christos, "Ecce Agnus Dei" (Iată Mielul lui Dumnezeu), el arată spre Iisus, în timp ce cu cealaltă îşi atinge inima. De cealaltă parte este îngenuncheat Sfântul Ştefan, patronul oraşului Prato, cu mâinile în gestul rugăciunii. Piatra înfiptă în capul lui evocă martiriul, iar drapelul trimite la municipalitatea din Prato, comanditarul lucrării. Colinele şi ruinele din fundal formează un decor idealizat, deasupra căruia norii se separă pentru a revela lumina divină care scaldă toate figurile. Personajele ocupă aproape tot spaţiul picturii, lucru neobişnuit în epocă. Bogata draperie este folosită de artist pentru a accentua demnitatea Fecioarei şi a celor doi sfinţi. Artistul acordă o mare atenţie redării ţesăturilor în veşmintele preţioase ale Sfântului Ştefan şi în broşa care încheie mantia Madonei. În ochii lui Michelangelo, Leonardo şi Rafael, această atenţie pentru draperii şi suprafeţele strălucitoare pare excesivă, constituind un element de distragere a atenţiei de la măreţia figurilor. Forma curbată a altarului contribuie la sentimentul de grandoare.
În 1835, colecţionarul Thomas Henry dona de Muzeului din Cherbourg lucrarea "Punerea în mormânt", realizată către 1470, atribuită iniţial lui Filippo Lippi, considerată apoi o operă de tinereţe a lui Botticelli şi desemnată, în final, ca aparţinând lui Filippino. Figurile sunt dispuse după o schemă piramidală, al cărei vârf este constituit de capul lui Iosif din Arimateea, axul central fiind trupul lui Iisus. Pictorul stabileşte o legătură între Fecioara Maria şi Maria Magdalena şi figura lui Christ, aşa cum făcuse şi tatăl său în frescele Catedralei din Prato. Se regăseşte aceeaşi atenţie acordată detaliilor preţioase: transparenţa vălurilor, decorul aureolelor, veşmintele. Datarea propusă indică faptul că Filippino Lippi, după ce şi-a terminat ucenicia la Botticelli, şi-a început activitatea pe cont propriu ca un continuator al artei tatălui său. De altfel, după unii istorici de artă, panoul ar fi fost desenat de Filippo Lippi şi continuat de fiul său.
Mitologii şi partituri muzicale
Expoziţia are un parcurs cronologic în care picturile alternează cu desenele şi cu documentele.
Către 1493, Filippino era recunoscut printre cei patru pictori majori ai Florenţei din a doua jumătate a secolului al XV-lea, alături de Botticelli, Perugino şi Ghirlandaio.
Dincolo de scenele religioase, cele mitologice se dovedesc la fel de inspirate. "Muza Erato", sosită de la Berlin, prezintă o figură feminină înveşmântată "à l'antique", cu rochie roşie, mantie de culoarea prunei, cu părul blond fluturând în vânt, care leagă o centură de aur la gâtul unei lebede, pasăre asociată lui Venus sau Apollo şi muzelor, ajutată de doi amoraşi care se distrează foarte tare.
Sandro Botticelli, Adorația magilor
Printre capodoperele restaurate ale lui Filippino, "Adoraţia magilor" din 1478, de la National Gallery din Londra, se remarcă printr-un peisaj stâncos amplu, ieslea Naşterii este figurată din piatră, magii au un cortegiu redus şi fără fast. O iesle din blocuri de piatră identice, cu un acoperiş din lemn, fără animale, era şi în "Adoraţia magilor" din 1475-1476, a lui Botticelli, care s-a autoportretizat în primul personaj din stânga, îmbrăcat într-o mantie cu reflexe aurii. Şi aici cortegiul este redus, dar magii au veşminte fastuoase pentru că trei dintre ei îi portretizau pe membrii Familiei Medici. În personajul cu părul negru poate fi recunoscut Lorenzo Magnificul. În partea stângă, într-un grup de 10 personaje elegante, un tânăr cu spadă ar putea fi Giuliano de Medici, protagonistul unui turnir din 1475. Potrivit lui Vasari, această pictură i-a deschis lui Botticelli calea Sixtinei, unde a realizat, împreună cu Perugino, Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Signorelli, lungii pereţi ai capelei.
După revolta lui Savonarola, Sandro Botticelli, zguduit de cele întâmplate, a abandonat pictura, ajungând, după spusele lui Vasari, "bătrân şi sărac".
"Christ pe cruce", pictat de el către 1496, de la Muzeul "San Domenico" din Prato, a fost lucrat pentru mânăstirea San Vicenzo, centrul cultului lui Savonarola. Este realizat în maniera goticului secolului al XIV-lea, care a cunoscut un mare succes la Florenţa. Corpul sinuos, atent redat din punct de vedere anatomic, urmează preceptele fanaticului călugăr.
În expoziţie se află o pânză dreptunghiulară de mari dimensiuni, "Istoria Virginiei", realizată de el între 1500 şi 1510, în care se regăsesc ecourile artei lui din perioada lui Lorenzo Magnificul, dar noua atmosferă din Florenţa produce "o criză care îl face să piardă comenzi importante".
Filippino este şi autorul celui mai mare tondo al Renaşterii care a ajuns până la noi, "Tondo Corsini", cu un diametru de 173 de centimetri. Madona, în picioare, cu mantie albastră, cu o expresie melancolică, îl susţine pe Iisus copil înfăşat într-un văl evanescent care coboară până la pavimentul de marmură. Pe laturile picturii se află cinci îngeri, iar din fundal avansează Sfântul Ioan Botezătorul. Îngerii oferă flori Pruncului, iar trei dintre ei, îngenuncheaţi, cântă la instrumente muzicale o partitură care este atât de detaliată şi precisă încât se poate citi.
De mare interes este "Portretul de muzician", venit de la Dublin, primul portret european cu un instrument muzical, după părerea unor specialişti şi unul dintre cele mai originale din secolul al XV-lea.
Artistul Madonelor melancolice
Sandro Botticelli, Christ pe cruce
Marea expoziţie de la Roma propune un parcurs care scoate în evidenţă rivalitatea dintre Lippi şi Botticelli şi susţinerea de care amândoi s-au bucurat din partea Familiei Medici. Ea explică, în acelaşi timp, eclectismul lui Lippi, care a lucrat nu numai în Florenţa şi în împrejurimile acesteia, dar şi la Luca, Genova, Bologna, Pavia şi Roma. A fost un inovator aşa cum o dovedesc frescele pentru "Capela Carafa" a Bisericii "Santa Maria sopra Minerva" de la Roma şi "Capela Strozzi" de la "Santa Maria Novella" din Florenţa, cicluri picturale în care se dezvăluie fantezia neţărmurită şi modernitatea acestui artist neaşteptat, cu Madone melancolice. Artistul care a pictat pentru Famillia Medici, dar şi pentru Savonarola, este prezentat cu teme sacre, dar şi mitologice sau votive. O fantezie înaripată, o pictură vizionară şi capricioasă a veşmintelor, arhitecturilor, decorurilor.
În expoziţie mai sunt şi lucrări ale unor artişti care au colaborat cu el: Frà Diamante, Raffaellino del Garbo, elev al lui Filippino, sculptorul Benedetto da Maiano, Piero di Cosimo.
Când, în aprilie 1504, Filippino a murit de anghină, i s-a adus cel mai important omagiu pe care Florenţa, oraşul negustorilor şi bancherilor, îl putea oferi. În timpul transportării trupului său la San Michelino Visdomini, magazinele de pe via Servi au fost închise.
Fecioara cu Pruncul - Şcoală italiană
DOMENICO VENEZIANO
Veneţia cca. 1400 - Florenţa 1461
Pe numele său, Domenico di Bartolomeo, este un pictor al renaşterii italiene timpurii ce a ilustrat magistral şcoala florentină de pictură. Din păcate, nu se cunoaşte cu exactitate anul naşterii sale.
Ca mulţi alţi confraţi de breaslă s-a mutat la Florenţa, pe vremea aceea unul dintre cele mai înfloritoare centre artistice din Europa. A fost elevul lui Gentile da Fabriano între 1422 - 1423. A lucrat şi la Roma între 1423 - 1430, probabil cu Pisanello şi apoi cu Benozzo Gozzoli. Dovezi ale trecerii sale s-au găsit şi în Perugia în anul 1438, de unde scrisese o scrisoare adresată lui Piero de Medici solicitându-i acestuia comanda unui altar. Sestabileşte la Florenţa unde a lucrat până la sfârşitul vieţii. Aici a executat, printre altele, altarul închinat Sf. Lucia din biserica Santa Lucia dei Magnoli, mutat apoi în palatul Ufizzi. Celebră rămâne şi pânza cu subiectul ''Adoraţia magilor'' dedicată familiei Medici şi care acum se află la Muzeul de Artă din Berlin. Tot la Florenţa a realizat decoraţiile pentru Capela Pontinari din Santa Maria Novella.
A fost contemporan cu Fra Angelico şi Fra Filippo Lippi. Printre colaboratorii săi s-au numărat Piero della Francesca şi Bicci di Lorenzo. A exercitat o mare influenţă asupra lui Andrea Mantegna. Se stinge din viaţă la Florenţa pe 15 mai, 1461.
Şcoală italiană - ''Fecioara cu Pruncul''
tempera pe lemn / 83,3 x 55,8 cm
Apreciată drept cea mai veche operă ce se păstrează din creaţia lui Domenico Veneziano, ''Fecioara cu Pruncul'' din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României a fost situată cronologic între 1430 - 1435. Această datare se argumentează prin elementele novatoare de limbaj plastic specifice picturii florentine din acea perioadă: împletirea viziunii monumentale a lui Massaccio cu plasticitatea formelor sculpturale ale lui Donatello şi cu soluţiile constructive impuse de perspectiva liniară inventată de Bruneleschi.
Iconografic se înscrie în categoria ''Madonelor cu Pruncul'' ce conţin şi simboluri ale calvarului. Aparent este o imagine caracteristică goticului târziu. Veneziano oferă privitorului o soluţie iconografică rară şi foarte personală , Trandafirul alb evocă puritatea Mariei iar cel roşu prevesteşte Patimile lui Iisus.
Punând în relaţie mişcarea voluntară a Pruncului care se îndreaptă spre trandafirul roşu, cu gestul Fecioarei care îndepărtează floarea, descoperim durerosul presentiment matern al destinului copilului Iisus.
Cleopatra dizolvând perla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu