Originea artei picturii Provenienţă: Colecţia Regelui Carol I
MATÍAs DE ARTEAGA Villanueva de los Infantes 1630 - Sevilla 1703
Născut la Villanueva de los Infantes în 1630, Matías de Arteaga este un personaj important al Academiei pictorilor din Sevilla - o instituţie modernă a acelor timpuri, apărută ca rezultat al răspândirii învăţământului artistic în întreaga Europă, dar mai ales în Italia. Între 1660 - 1673 el a fost desemnat ca secretar şi consul al acestei prestigioase instituţii. Arta sa a fost influenţată în mare măsură de pictura lui Bartolomé Esteban Murillo. Moare la Sevilla, în 1703.
Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003
Venus şi Amor
VEZI CLIPUL | TOATE TABLOURILE
ABRAHAM BLOEMAERT
Abraham Bloemaert este fiul arhitectului şi sculptorului Cornelis Bloemaert. A fost elevul pictorilor Gerrit Splinters şi Joos de Boer. Între 1580 şi 1583 a lucrat în Franţa, la Paris, în atelierul pictorului Hieronymus Francken cel Bătrân şi la Fontainebleau, unde a venit în contact cu arat manieriştilor italieni. Reîntors în ţară, a avut o bogată activitate ca pictor, pe teme religioase, istorice, mitologice, portrete şi peisaje. A format numeroşi elevi şi discipoli, producţia atelierului său având un rol important în fondarea şcolii de pictură din Űtrecht, deosebit de receptivă la influenţele artei italiene. În ansamblu, opera sa se înscrie în coordonatele manierismului nordic tardiv, perioada 1620 - 1625, fiind marcată de rezonanţe caravagiste. Epoca maturităţii târzii se face remarcată prin calm şi echilibru şi reflectă tenidinţele specifice academismului olandez al secolului al XVII-lea.
Reprezentarea zeiţei frumuseţii şi a dragostei, însoţită de fiul ei, Amor a constitutit una dintre temele mitologice frecvent ilustrate în pictura europeană a secolelor XVII - XVIII.
''Venus şi Amor''
Compoziţia, concentrată pe o dublă diagonală, pune în faţă în faţă cele două personaje, într-un stâns dialog. Artistul pune accentul pe ipostaza maternă a zeiţei Venus, care este înfăţişatăîn plenitudinea desăvârşită a formelor sale. Cadrul ambianţei este sobru, în contrast cromatic cu strălucirea carnaţiei şi a culorilor tandre ale eşarfelor care învăluie trupurile.
În ansamblu, scena concepută în spiritul specific barocului nordic emană o atmosferă de caldă intimitate.
Pelerini la Emaus
Provenienţă: Achiziţie 1952
FRANS SNYDERS
Anvers 1579 - 1657
Fiu al unui hangiu din Anvers, Frans Snyders îşi face ucenicia artistică între anii 1593 - 1602 în atelierele lui Pieter Brueghel II, Abraham Govaerts şi Hendrik van Balen. După o scurtă călătorie în Italia (1608 - 1609) revine la Anvers, manifestându-se ca pictor de naturi statice şi subiecte animaliere, domenii care i-au adus celebritatea. A colaborat cu Rubens, van Dyck, Jordaens şi Cornelis de Vos.
Asimilând în mod fecund şi dinamic influenţele rubensiene, Snyders conferă naturii statice - prin formele opulente şi somptuozitatea coloritului - o structură barocă, monumental decorativă. Deşi a avut doar trei elevi, dintre care doar Fyt şi N. Bernaerts pot fi remarcaţi, orientarea şi influenţa exercitate de Snyders asupra evoluţiei naturii statice flamande au fost de o importanţă hotărâtoare.
Interior flamand
Provenienţă: Banca Naţională a României
DAVID TENIERS CEL TÂNĂR
Anvers 1610 - Bruxelles 1690
David Teniers cel Tânăr, iniţiat în arta penelului de tatăl săau, David Teniers cel Bătrân, ajunge maestru în breasla din Anvers, în anul 1632. Din 1651 s-a stabilit la Bruxelles, ca pictor al curţii şi conservator al galeriei de artă a guvernatorului Flandrei, Arhiducele Leopold Wilhem şi a succesorului acestuia, Don Juan de Austria. Ambiţios, harnic şi prolific, a pictat iniţial imagini de sabat în stilul lui Joos de Momper, apoi ''companii vesele'' şi compoziţii cu maimuţe în genul lui Frans Francken al II-lea, pentru ca, din 1635, sub influenţa determinantă a lui Adriaen Brower, să abordeze cu predilecţie subiecte de gen inspirate din mediul rustic şi artizanal.
Chermese, serbări şi cortegii festive, interioare de tavernă sau de bucătărie, camere de gardă cu soldaţi, laboratoare de alchimişti, peisaje cu figuri, portrete, vederi din galeria de pictură a guvernatorului, au completat repertoriul tematic al acestui artist fecund, a cărui influenţă s-a făcut resimţită în Ţările de Jos şi Germania, până în secolul al XVIII-lea.
Crucificarea
FRANS FRANKEN II
’’Crucificarea’’
Dintre cei unsprezece artişti ai familiei Francken, au rămas de notorietate doi dintre ei, Frans I (1542-1616) şi cel de-al treilea fiu al său, Frans II (1581-1642), acestuia din urmă aparţinându-i tabloul din galeria de artă de la Bucureşti. El preia de la tatăl său subiectele care îl făcuseră apreciat şi stilul de lucru dar le îmbogăţeşte cu o mulţime de noi elemente, ce-l vor individualiza faţă de ceilalţi artişti ai familiei şi chiar de contemporani. Scena ‘'Crucificării'' este unul dintre subiectele religioase preferate de artist. Tabloul de la Bucureşti a fost achiziţionat în 1960.
Cleopatra dizolvând perla
VEZI CLIPUL | TOATE TABLOURILE
Antoon Schoonyans Anvers, către 1655 - Viena 1726
Antoon Schoonyans s-a format ca portretist. A fost pasionat de istorie, dar a lucrat şi multe tablouri cu subiecte religioase. S-a format în faimoasele ateliere din Anvers, dar nu s-a dat în lături de la călătoriile în marile capitale europene. A vizitat şi a lucrat la Roma, Viena, Copenhaga, Berlin, Londra sau Düsseldorf. A fost foarte apreciat în mediul aristocratic. Datorită talentului său a fost desemnat ca pictor de curte al multora dintre ei regii şi nobilii din Europa, realizând multe portrete la comandă.
Din această serie face parte şi tabloul din Galeria de Artă Europeană de la Bucureşti care înfăţişează, probabil o tânără aristocrată ce joacă rolul Cleopatrei, celebra regină a Egiptului Antic. Tabloul a fost executat la Amsterdam între 1704 şi 1706. Este semnat şi datat, lucru mai puţin obişnuit pentru vremea aceea, şi care denotă importanţa pe care şi-o asumă artistul.
Şcoala flamandă - ''Cleopatra dizolvând perla''
ulei pe pânză - 76,5 x 63 cm.
Episodul ilustrat aici de Anton Schoonyans este cel al sosirii lui Marc Antoniu în Egipt. Cleopatra - o fascinantă personalitate a timpului ei şi o femeie redutabilă, organizează pentru conducătorii armatei romane un festin atât de bogat, încât a reuşit să-l subjuge pe generalul Marc Antoniu. Decadenţa şi risipa mergeau până acolo încât chiar şi perlele puteau fi mâncate. Ea însăşi a aruncat o perlă într-un potir de aur, plin cu oţet pe care l-a golit dintr-o suflare. Acesta este momentul surprins de pictor în acest tablou, despre care a aflat din ''Istoria Naturală'' a istoricului roman Plinius cel Bătrân.
Regina Cleopatra a VII-a, ultima descendentă a dinastiei Ptolemeilor şi ultima mare conducătoare a Egiptului antic a fascinat de-a lungul secolelor prin personalitate, feminitate şi lux. Ea a fost cu adevărat un conducător vizionar, care, întâmplător a fost femeie, pe umerii căreia apăsa destinul nu numai a unui popor numeros, ci a unei istorii pe care nu avea voie s-o irosească.
Anecdota antică este de fapt un pretext pentru reprezentarea unui personaj cât se poate de real. Este un rol pe care-l joacă o tânără cu trăsături specifice tipului nordic de frumuseţe: blondă, cu tenul alb, robustă, dar elegantă şi feminină. Ea este înveşmântată într-o costumaţie bogată, caracteristică modei timpului.
Tabloul impresionează prin firescul atitudinii, prin intensa trăire interioară, prin coloritul luminos şi transparent al carnaţiei, prin gama de culori şi prin măiestria redării materialităţii drapajelor: mătase, brocart, catifea. Prin compoziţie, gestică şi expresie, pictura se revendică din repertoriul barocului austriac pe care Schoonyans l-a exersat în perioada în care a lucrat la Viena.
Tabloul de la Bucureşti este de două ori preţios. În primul rând pentru că este o lucrare de maturitate a pictorului şi apoi pentru că este relevant pentru linia aristocratică pe care o va adopta pictura flamandă începând din secolul al XVII-lea şi care, prin creaţia lui Anton Schoonyans se va amplifica în secolul al XVIII-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu