Cornel Diaconovici, - prima enciclopedie din Transilvania

 Cornel Diaconovici, redactorul principal al primei enciclopedii din Transilvania

Istoria enciclopediei române editată de „Astra" în 1904

10 August 2012

S-a născut pe data de 18 februarie 1859, în localitatea Bocșa Montană din Banatul românesc, fiu al lui Adolf Diaconovici. A urmat școala primară la Viena și Reșița, apoi școala secundară la Lugoj, Carei și Timișoara. Studiile superioare le urmează la Oradea și Budapesta, unde se licențiază în drept în 1880. Întors în Banat, profesează avocatura ca stagiar la Lugoj. Începe să corespondeze cu numeroase reviste și ziare românești, maghiare și germane. În 1883, Corneliu Diaconovici obține diploma de doctor în drept de la Universitatea din Budapesta.

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT

Din 1884, pentru aproape un an, a fost redactorul ziarului Viitorul, organ al partidului moderat român. În iulie 1885 editează la Budapesta revista Romänische Revue, specializată în articole și studii despre istoria politică și culturală a românilor. După numai un an, mută revista la Reșița, unde o publică până la 1885, când decide să o mute la Viena. Publicarea ei continuă în capitala austriacă până la sfârșitul anului 1892. În 1893 o publică la Sibiu, iar în anul următor la Timișoara. Tot la Timișoara fondează și organizează în 1894 ziarul Dreptatea, fiind director pentru un an. În 1895 a fost numit director al revistei Transilvania din Sibiu, revistă oficială a asociației Astra.

În calitate de director al revistei Transilvania a importantei organizații culturale românești Astra, i se încredințează de aceasta din urmă, redactarea și coordonarea Enciclopediei Române, prima enciclopedie românească, apărută în 3 volume. Enciclopedia Română a fost publicată la Sibiu, în 1898, la editura și tipografia lui W. Krafft. În afară de Corneliu Diaconovici, prim secretar al Astrei, publicist și lexicograf, la redactarea Enciclopediei au participat și personalități cu pregătire tehnică, precum Nicolae Teclu, Petre S. Aurelian, Alfons Oscar Saligny.

La Sibiu se păstrează întreaga arhivă a modului în care s-a elaborat şi editat prima enciclopedie română, iniţiată în 1904 de „Astra", adică de „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român".

Dar, încă din ianuarie 1895, Cornel Diaconovici, prim-secretar al „Astrei", a prezentat în şedinţa Comitetului Central, primul proiect privind editarea unei enciclopedii în scopul „lăţirii ştiinţelor şi artelor în cercuri cât mai largi la poporul nostru, gândit sub forma unor lexicoane de conversaţiune, care „să ne facă servicii precum lexiconurile germane ale timpului...Ideea a surâs multora şi s-a ajuns la o comisie pentru studierea proiectului, din care au făcut parte pesonalităţi ale timpului precum Ilarion Puşcariu, Zaharia Boiu, Partenie Cosmas, Leontin Simionescu şi Cornel Diaconovici. Acest comitet hotărăşte editarea enciclopediei în două tomuri de câte 60 de coli de tipar cu o mie de pagini, redactor principal al acesteia fiind numit Cornel Diaconovici, considerat omul cel mai competent în materie, deoarece a colaborat la mai multe enciclopedii, mari, germane.
Astfel că „Astra" a lansat şi publicat un apel în revista „Transilvania" şi în alte foi periodice româneşti, cerând să fie sprijinit acest proiect,iar Ioan Micu Moldovan, preşedintele de atunci al „Astrei", a tipărit în revista „Transilvania" un text convingător intitulat „Creştere şi cultură", etalând scopul enciclopediei, rolul şi importanţa ei naţională pentru români.
La acest Apel au răspuns circa 200 de oameni de ştiinţă şi cultură din toate provinciile româneşti, dintre care 172 din ţară şi de peste hotare, s-au şi angajat să colaboreze, fără remuneraţie, astfel că s-au primit,în final peste.... 60.000 de titluri de articole, dintre carte, în urma unei selecţii riguroase au fost luate în considerare 37.622 de texte. Desigur,autorii au folosit, în primul rând bibliotecile personale, pe atunci extrem de bogate (cea a lui Diconovici avea peste 5.000 de opere) şi bibliotecile publice, mai ales cea a „Astrei", cu mii de volume, dar şi marile biblioteci din Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Craiova etc., precum şi din Paris şi Petrograd. Iar ca un succes notabil menţionăm şi colaborarea unor personalităţi străine, precum Alphons Tuor din Elveţia, Urban şi Hertwik Iarnik din Cehoslovacia, Gustav Weigand din Germania etc.
La 12 martie 1904 Dr. Cornel Diaconovici raportează comitetului„Astrei" apari-ţia ultimului fascicol al enci-clo-pediei, care a fost editată în trei volume însumând peste 3.100 de pagini şi care, la apariţie, s-a bucurat de un enorm succes, nu numai în Transilvania şi Ba-nat,dar şi în Regat, subliniindu-se,în publicaţile vremii, că nici una dintre naţiunile din fostul imperiu austro-ungar - cehoslovaci, sârbi, polonezi -, n-au reuşit să-şi redacteze o enciclopedie, Transilvania rea-lizând o premieră în zona de răsărit a Europei... O semnalăm şi noi, după atâţia ani, ca semn de aducere aminte,dar şi ca un omagiu adus acestor patrioţi care au vădit, nu numai înţelepciunea unui popor, ci şi calitatea intelectualilor Transilvaniei, ce au performat şi în acest domeniu.
Iar dacă citim tabelul autorilor, rămânem puternic impresionaţi de personalitatea semnatarilor din Enciclopedie: Antipa Grigore, Victor Babeş, Valer Branişce, Ovidiu Densuşeanu, Rădulescu Motru, Titu Maiorescu, Weingrad Gustav-din Lipsca etc., dar şi dr. Wittstock, preotul din Avrig (despre saşi) etc. O istorie spectaculoasă care spune multe despre transilvăneni, din toate punctele de vedere, meritând omagiul generaţiilor ce se succed în timp. 

(Sursa: Sibiu „Repere sibiene - studii şi referate", 1982.)   

de VIRGIL LAZAR

Literatura medievala

Literatura medievala latina (sec. X – XV)

Dupa anul 855, cand desfasurararea liturghiei in limba slava a fost interzisa de Stefan al II-lea, micii nobili au inceput sa se orienteze catre cultura europeana. Astfel, cartile traduse de Chiril si Metodie sunt distruse si inlocuite cu altele in limba latina. Cum procesul de substituire a limbii slave cu cea latina nu s-a putut face spontan, asistam la existenta a doua limbi: slavona si latina. Cea din urma patrunde rapid in diplomatie si administratie.

In Panonia, au loc numeroase miscari, conduse de Otho al II-lea, de indepartare a triburilor normane si de stabilire a colonistilor nemti. Meseriasi fiind, se produce un conflict intre autohtoni si colonisti, care este ulterior aplanat prin Privilegiul acordat in 138 de Ludovic cel Mare.

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT
Pe langa colonistii stabiliti in Slovacia, se dezvolta si o clasa de mijloc, care intra in conflict cu Stefan al II-lea, cerandu-i acesta anumite drepturi latifundiale (~1300). Micii nobili, stabiliti in cetati bine aparate, isi organizeaza armata in asa fel incat sa ameninte puterea regala.

Urmasul lui Stefan al II-lea este Matu¹ Èak, cel care reuseste sa contraatace actiunile nobililor autohtoni si ale regelui Carol Robert.
Instaurarea lui Carol Robert de Anjou (1308 – 1342) la tronul Ungariei transforma viata economica, sociala si ecleziastica intr-una prospera. Drept consecinta a colonizarilor masive din timpul domniei lui Carol, orasele din Slovacia sunt din ce in ce mai mult influentate de elementul etnic german, incat se isca neintelegeri legate de administrarea lor. Aceasta il determine pe Ludovic cel Mare (1342 – 1382) sa promulge “Privil�gius pro slavis”, prin care se sigura meseriasilor slovaci drepturi administrativ-financiare, iar, din punct de vedere juridic, jumatate din numarul locurilor din consiliile orasenesti.
In secolul al 14-lea, are loc “colonizarea valaha”. Farte multi pastori romani, fie din Maramures sau Bucovina (potrivit fenomenului de rotacism prezente in cuvintele de origine romaneasca in graiurile slovace ex: hafira – afina, putera – putina), se stabilesc pe teritoriul slovac.
Cultura intra, in aceasta perioada, intr-un mare impas. Limba slava este tot mai mult inlocuita cu cea latina, viata culturala incepand astfel sa se alinieze la mersul si ritmul Europei. Invatamantul se dezvolta, ducand la aparitia unor scoli episcopale, bisericesti si monahale.

• Scolile episcopale sunt atestate in 1111, la Nitra, principalul centru de cultura slovaca in Evul Mediu, iar, din 1302, la Bratislava. Cei care urmau acest tip de scoala se deprindeau cu arta cititului si a imbunatatirii vocabularului.
• Scolile bisericesti se bucurau de participarea multor prelati. Membrii clerului erau instruiti aici.
• Scolile monahale erau raspandite pe o arie destul de vasta. Ele reprezentau nivelul cel mai scazut de pregatire, unde se invata procesul desfasurarii liturghiei bisericesti.
In aceasta perioada, se afirma tot mai mult interesul pentru afirmarea culturii deja existente. Istoricii consemneaza existenta multor personalitati implicate in infiintarea unor biblioteci, tipografii si scoli orasenesti, printre care Conrad din Scala si Pavel Benedikt din Spi¹ska Kapitula.
Sunt infiintate primele universitati (sec. 12 – 13):
• Universitatea Pragheza (1348)
• Universitatea din Cracovia (1364)
• Universitatea Vieneza (1365)
• Universitatea de la Heidelberg (1386)
• Universitatea de la Budin (1389)
• Universitatea Istropolitana (1467), infiintata de Matei Corvin la Bratislava.
Aici, se studiau 7 obiecte principale:
- Gramatica si Stilistica
- Retorica
- Dialectica
- Muzica, dansul si sportul
- Aritmatica
- Geometria si Geografia
- Astronomia
Literatura acestei perioade este foarte saraca. Documentele scrise nu mai au acelasi efect, intrucat limba folosita este latina, care paleste atractivitatea continutului. Intervin elemente filosofice greu de inteles.
Clerul pune in circulatie doua culegeri de poezii religioase:
• “Summa teologiae”, aparuta in a doua jumatate a secolului al 15-lea. Autorul este Ioan din Ke¾marok.
• “Rosarium philosophorum” (“Gradina filosofilor”), aparuta in 1422. Autorul este Arnold din Spi¹ska Nov� Ves.
“Vocabularium Latino-Germanicum” este un dictionar din care s-au pastrat doar fragmente, datorita navalirilor si razboaielor otomane, a persecutarii celor care nu erau de religie catolica de catre protestanti, dar, mai ales, datorita interdictiei clerului de a aparea lucrari laice la dispozitia maselor.
In acest scop, in 1114, clericii convoaca un Sinod, prin care interzic cantarea sau recitarea lucrarilor de tip laic in public. Sinodul de la Budapesta (1279) interzice publicului sa asiste la manifestarile teatrale ale trupelor ambulante de actori. In schimb, incurajau trupele de actori ale caror manifestari erau religioase. Este renumita piesa in limba slavona, si chiar in dialectul ceh, “Mad�èar” (“Vraciul”). Toate manifestarile din limba lahna foloseau cuvinte sau fraze ale graiurilor din localitatile unde aveau loc.
S-au pastrat si documente din literatura, precum “Stredovech� latinsk� legendy”. Dupa caderea asa-zisului Imperiu Mare Morav, in Slovacia patrunde ideologia crestina apuseana. In perioada domniei lui Stefan I (997 – 1038), teritoriul Marii Moravii a fost impartit in 10 episcopale, toate cinduse de un arhiepiscopal maghiar, cu sediul la Ostriho. Statul feudal in decurs de formare este mult influentat de elemente maghiare, fapt ce se explica si prin colaborarea bisericii maghiare cu arhiepiscopia pragheza, care, in jurul anului 950, a trimis pe arhiepiscopul Voitch sa hirotoniseasca o biserica benedictina din Budapesta, ulterior devenita arhiepiscopie.

Faptele intemeierilor de manastiri si campaniile de crestinare sunt glorificate intr-un ciclu de legende:
• “Legenda Sfantului Svorad si Benedikt” ( “Maurova legenda”), al carei autor este Maurus.
• “Legenda Major”, prezentare extinsa despre Stefan I
• “Legenda Minor”, cu privire la Stefan I
• “Legenda lui Hartik” (“Legenda Hartikova”).

Toate cele patru legende au aparut in perioada dintre anii 1060 – 1120 si sunt legate intre ele din punct de vedere contextual. Se completeaza una pe alta, aducand noi date si momente mistice, fapt ce ii determina pe istoricii literari sa le diferentieze. Bazate pe fictiune, ele creeaza portretul unui aposol crestin ideal, al unui erou angajat in lupta pentru raspandirea ideologiei crestine si apararea Bisericii si a intereselor acesteia. Modelul este insusi Stefan I . Din punct de vedere compozitional, legendele au o forma bine stabilita. In primul rand, se compun dintr-o parte introductiva, Prologul, care este foarte originala, urmata de partea compozitionala, in care se face o descriere a eroului legendei, cu referire la originea, tineretea si educatia lui, la actiunile intreprinse de acesta pentru a apara religia crestina, sustinute prin teze oratorice. Se pune accent pe viata asceta pe care acesta o ducea, pe momentele de sacrificiu carora li se supunea, ceea ce-l ridica la rangul de sfant. Partea compozitionala este urmata de Epilog, ce prezinta puternice elemente fictive, pentru a infatisa minunile ce se produc in urma ceremonialului de inmormantare a eroului, caruia i se creeaza un cult. Singura care nu prezinta ceremonialul de inmormantare a lui Stefan este “Legenda Major”, care sustine ideea de pastrare a imaginii acestuia prin intermediul supusilor lui.

“Legenda Sfantului Svorad si Benedikt” a fost scrisa in jurul anului 1970 de catre Maurus, inalt prelat la o manastire din Pex. Legenda este un elogiu adus lui Stefan I, pentru importanta pe care a avut-o acesta in propovaduirea Crestinismului si pentru implicarea lui in lupta contra navalirilor barbare. Stefan I primea ajutorul multor misionari, care veneau din toate partile, printre care si Svorad, taran venit din Polonia, un simplu calugar la manastirea de la Nitra, ce se retrage ulterior la Trenèin. Era stiut ca o persoana foarte apropiata de cei suferinzi, pe care incerca sa-i ajute. Oamenii vremii ii atribuie unele minuni. Se spune despre el ca ar fi inviat un talhar si ca ar fi eliberat un raufacator osandit la moarte prin spanzuratoare. Se presupune ca Benedikt era de origine slava. In incercarea lui de a se adaposti pe teritoriul Slovaciei, legenda spune ca a fost pradat si omorat de talhari, cu speranta de a gasi bani asupra lui. Laicitatea legendei este data de etica populara, care predomina in fata eticii crestine.

“Legenda Major” si “Legenda Minor” sunt descrieri anonime referitoare la Stefan I. Personalitatea acestuia este evocata in Prologul “Legendei Major”. “Legenda Minor” este mai concentrata si de dimensiuni reduse. Spre deosebire de prima, aceasta prezinta momentul descrierii mortii domnitorului Stefan I .

“Legenda lui Hartvik” este creatia episcopului maghiar Hartvik, care a folosit cele doua legende drept sursa de inspiratie. Originalitatea operei este data de calitatile supranaturale pe care autorul le atribuie eroului, folosindu-se de o varietate de metafore. Acestea constituie nucleul legendei.
Caracterul gotic al acestor legende scrise in limba latina aduce pregnante note de legendar, mistic si supranatural in contextul literaturii vechi slovace.
Din punct de vedere istoric, au caracter de cronica, intrucat prezinta date de referinta despre personalitatile istorice ale vremii. Istoria, insa, nu se multumeste cu atat. Pentru probarea faptelor este nevoie de cronici. Acestea sunt scrieri concrete despre evenimente, teritorii si personalitati ale unor anume vremuri. Surse de cunoastere a istoriei slovacilor sunt:

• “Cronica lui Simon din Keza” (“Kronik ©imona z Kezy”), aparuta in secolul al 13-lea, este considerata cel mai verosimil document al epocii. Este o descriere a situatiei locuitorilor din Ungaria, o privire in ansamblu a impartirii straturilor sociale ale vremii: nobilii, oamenii liberi si supusii (robii). Cronica acorda o deosebita importanta conflictului dintre monarhie si nobilime, care, desi se unise autoritatea monahala, refuza ideea unui stat centralizat.

• “Cronica anonima” (“Anonymov� Kronika”), scrisa la cumpana secolelor 12-13, este creatia unuia dintre notarii regelui maghiar B�la al IV-lea. Aceasta relateaza fapte din perioada conflictului cu statul morav, intr-un mod dezavantajos slavilor. Se spune despre Arp�d ca ar fi vandut tara in schimbul catorva cai albi. Sunt mentionate si numele unor localitati slovace: Morava, Gumar, Zemky.

• “Cronica ceha a lui Cosmas” (sec. al 12-lea), in scriere latina si, partial, in versuri, mentioneaza cateva fapte din istoria Marii Moravii, devenite ulterior motive majore ale literaturii slovace romantice. Face referiri la evenimentele ce au urmat darmarii Turnului Babel, pana in 1125, la Constantin si Metodie, pe care, in mod bizar, ii considera misionari catolici, intocmai pentru a promova cultura occidentala in limba latina. Spre deosebire de alte cronici, se declara impotriva liturghiei in limba slovaca. Dintre faptele mentionate, cea mai importanta este aceea referitoare la Sv�topluk, care, inainte de moarte, isi cheama cei trei fii, carora le imparte cate trei nuieluse (asa apare si “Legenda celor trei nuiele”). Doi dintre ei incearca sa le rupa pe toate in acelasi timp, numai unul este mai intelept si le rupe pe fiecare in parte. Morala: pentru izbanda, nu trebuie sa te manifesti manat de simtul lacomiei, ci prin cai colaterale. Viata de monarh, pe care Sv�topluk o duce, il ridica la rang de Sfant.

• “Cronica lui Dalimil” (“Dlimilov� Kronika”), aparuta in secolul al 14-lea, reia evenimentele de la Turnul Babel si pana in 1314. Apare scrisa in limba ceha veche si sub forma de versuri.

In aceasta perioada, s-au conservat si reprezentatii religios-spirituale.
Duchovn� hry (spectacole religioase) sunt texte folosite in cadrul slujbei religioase, cu ocazia sarbatorilor de iarna. Mai sunt si rugaciuni, ode si psalmi in limba cehoslovaca, precum: “Hospodine, pomyluj ny” (“Doamne, miluieste-ne pe noi”), “V�taj, milỳ Spasitelu” (“Bine ai venit, Mantuitor iubitor”). “Maria matko” (“Maria, maicuta”).

Se consemneaza si existenta unor documente de drept administrativ, care legiferau actiunile comerciantilor sau mestesugarilor din aceasta perioada si care sprijineau constituirea primelor centre industriale. Publicarea lor se face in 3 etape:
1. pentru localitatile mici (sec. 9) – Trnava, Bansk� Bystrica, Ko¹ice
2. pentru comertul intre vest si est, din perioada domniei lui Bella al IV-lea (a 2-a jum. a sec. al 13-lea)
3. pentru alaturarea centrelor miniere Kremnica, Nov� Banja de cele din localitatile mai mici.
Modelul acestor documente il constituie codicele comerciale nemtesti.
In jurul anului 1204, se consemneaza existenta unor fratii culturale (“Bratsva”) in 20 de localitati de pe teritoriul slovac, dintre care cea mai importanta este Levoèe. Acestea se foloseau de biblioteci mici si aveau un rol instructiv educativ. Ideile lor de instruire a individului au fost preluate de iluministi.

Constituţie - sub egida "social-democraţiei".

CRIZA CONSTITUŢIONALĂ

Alegerea în 2004 a lui Traian Băsescu în fruntea ţării s-a dovedit funestă pentru biata Constituţie creată sub egida "social-democraţiei". De-a lungul timpului România a avut destul de multe "acte fundamentale". O enumerare a acestora ar arăta astfel: Regulamentul Organic (1831/1832), Convenţia de la Paris (1858), Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864), Constituţia din 1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991 şi 2003. Regulamentul Organic şi Convenţia de la Paris au fost acte impuse din exterior, iar prima Constituţie românească a intrat în vigoare în iulie 1866 după urcarea pe tron a domnitorului Carol I. Acest document fundamental era extrem de modern pentru acele vremuri şi a rămas în vigoare până-n 1923 când noile realităţi de după crearea României Mari impuneau o nouă constituţie. În 1938 Regele Carol II a pus bazele unui regim dictatorial, fapt pentru care a creat o constituţie pe măsura acestuia. Constituţiile din 1948 şi 1952 erau calchiate după modelul stalinist, iar cea din 1965 a fost opera lui Nicolae Ceauşescu. După căderea totalitarismului de sorginte comunistă România a fost dotată cu două constituţii în 1991 şi, respectiv, 2003. Acestea au fost creaţii profund şi voit imperfecte şi nu au contribuit deloc la progresul democraţiei româneşti.

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT

Puterea social-democrată reprezentată la vârf de binomul Iliescu-Năstase a oferit poporului român un act fundamental compatibil cu principiile Uniunii Europene. În schimb, a apărut pe firmamentul prăfuit al vieţii politice româneşti un monument de ambiguitate care nu rezolvă deloc delicata problemă a separării puterilor în stat. În urmă cu trei secole filozoful iluminist Montesquieu, în capitala lucrare "Despre spiritul legilor" ,vorbea despre separarea celor trei puteri în stat ca singură cale prin care o persoană "obsedată de putere" poate fi împiedicată să acumuleze prea multă forţă pe care s-o folosească împotriva poporului suveran. Astăzi, clasa politică românească foloseşte toate tertipurile pentru a nu instaura o veritabilă democraţie şi pentru a perpetua la nivel înalt bunul plac. Constituţia din 2003 nu delimitează clar puterea executivă, legislativă şi judecătorească oferind un amplu câmp de exprimare pentru ambiguitate şi arbitrar.

După cum am afirmat în debutul acestui articol, alegerea lui Traian Băsescu la conducerea României a dinamitat fragilul echilibru dintre cele trei puteri centrale. Fiind adeptul unui stil autoritar care nu mai este la modă în Europa secolului XXI, s-a simţit stingherit de puterea conferită preşedintelui de către Constituţie. De aceea a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a forţa limitele acesteia folosind într-o manieră maximală toate prerogativele aflate la îndemâna preşedintelui. Lipsa de obedienţă a guvernului Tăriceanu a declanşat o reacţie furibundă a preşedinţiei, care a dus în cele din urmă la eşuata tentativă de debarcarea a "marinerului" din 2007. Atunci s-au înfruntat o parte a executivului cu legislativul. Conflictul între două puteri din stat este o situaţie extrem de gravă dovedind că undeva este o prea mare iubire pentru putere. Cele trei puteri trebuie să conlucreze şi să se supravegheze reciproc nu să se înfrunte.

Adevărata criză constituţională a s-a declanşat în 2009 când Traian Băsescu a refuzat nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru a unei persoane susţinute de o majoritate parlamentară. Regula de bază a democraţiei este majoritatea. Chiar dacă în Constituţie nu era specificat clar felul în care trebuie să procedeze preşedintele, actul fundamental trebuie interpretat în litera şi spiritul său. Ceea ce a făcut preşedintele atunci este un abuz inimaginabil într-o ţară democratică. Acest abuz a fost posibil pentru că actul fundamental creat de puterea social-democrată în 2003 prezintă numeroase imperfecţiuni voite. Domnul Adrian Năstase se considera viitorul preşedinte al ţării fapt pentru care şi-a pregătit terenul pentru o lungă şi glorioasă domnie. Un mandat prezidenţial de cinci ani şi suficient de multe echivocuri care să-i permită să intervină oriunde şi oricând. Dar, după cum se spune, nu este pentru cine se pregăteşte ci, pentru cine se nimereşte. Aşadar, vina morală pentru actuala criză constituţională aparţine PSD care a pus în mâinile actualului preşedinte armele pe care le foloseşte fără reţineri.

În opinia noastră, rezolvarea acestei chestiuni se poate face doar prin modificarea Constituţiei, dar nu în sensul dorit de actualul preşedinte. România trebuie să devină o republică parlamentară cu un preşedinte care să aibă un rol decorativ precum în Germania, Italia sau Israel. Preşedintele să fie ales de parlament, iar tot mai multă autoritate să fie transferată către popor care să poată alege nu doar reprezentanţi pentru funcţiile politice ci, şi procurorii, judecătorii, şefii poliţiei etc. Însă, în România nu există voinţă politică pentru o reală democratizare. În cei peste douăzeci de ani scurşi de la revoluţie toate partidele politice s-au perindat la conducerea ţării dovedind întreaga măsură a incapacităţii lor. Lacunele Constituţiei deranjează doar partidele aflate în opoziţie, odată preluată puterea problemele dispar sau se doreşte mai multă putere. Între timp poporul român are parte din plin de circ căci despre pâine nu mai poate fi vorba în contextul crizei economice globale.

Autor: Prof. dr. Gheţău Gh. Florin

Constitutia Republicii Populare Romane - 1948

Constitutia Republicii Populare Romane 1948

→ 1952

TITLUL I Republica Populara Romana Art. 1. Republica Populara Romana este un Stat popular, unitar, independent si suveran. Art. 2. Republica Populara Romana a luat fiinta prin lupta dusa de popor, in frunte cu clasa muncitoare, impotriva fascismului, reactiunii si imperialismului. Art. 3. In Republica Populara Romana intreaga putere de stat emana de la popor si apartine poporului. Poporul isi exercita puterea prin organe reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct si secret. Art. 4. Reprezentantii poporului in toate organele puterii de Stat sunt raspunzatori in fata poporului si pot fi revocati prin vointa alegatorilor, in conditiile stabilite de lege. TITLUL II Structura social-economica Art. 5. In Republica Populara Romana, mijloacele de productie apartin sau Statului, ca bunuri ale intregului popor, sau organizatiilor cooperative, sau particularilor, persoane fizice sau juridice. Ce să mai citim?  Virusul Misterios Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o" Măsuri de maximă protecție Sheme Electronice Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003 Planet REBOOT Art. 6. Bogatiile de orice natura ale subsolului, zacamintele miniere, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie ferate, rutiere, pe apa si in aer, posta, telegraful, telefonul si radio-ul apartin Statului, ca bunuri comune ale poporului. Prin lege se vor stabili modalitatile de trecere in proprietatea Statului, a bunurilor enumerate in alineatul precedent, care, la data intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, se aflau in maini particulare. Art. 7. Bunurile comune ale poporului constituiesc temelia materiala a propasirii economice si a independentei nationale a Republicii Populare Romane. Apararea si dezvoltarea bunurilor comune ale poporului sunt o indatorire a fiecarui cetatean. Art. 8. Proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garantate prin lege. Proprietatea particulara, agonisita prin munca si economisire, se bucura de o protectie speciala. Art. 9. Pamantul apartine celor ce-l muncesc. Statul protejeaza proprietatea de munca taraneasca. Statul incurajeaza si sprijina cooperatia sateasca. Pentru a stimula ridicarea agriculturii, statul poate crea intreprinderi agricole, proprietatea statului. Art. 10. Pot fi facute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita de justitie. Art. 11. Cand interesul general cere, mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare, care sunt proprietate particulara a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea Statului, adica bun al poporului, in conditiunile prevazute de lege. Art. 12. Munca este factorul de baza al vietii economice a Statului. Ea este o datorie a fiecarui cetatean. Statul acorda sprijin tuturor celor ce muncesc, pentru a-i apara impotriva exploatarii si a ridica nivelul lor de trai. Art. 13. Statul acorda protectie initiativei particulare puse in slujba intereselor generale. Art. 14. Comertul intern si extern este reglementat si controlat de stat si se exercita de intreprinderi comerciale de stat, particulare si cooperative. Art. 15. Statul indrumeaza si planifica economia nationala in vederea dezvoltarii puterii economice a tarii, asigurarii bunei stari a poporului si garantarii independentei nationale. TITLUL III Drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor Art. 16. Toti cetatenii Republicii Populare Romane, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie sau grad de cultura, sunt egali in fata legii. Art. 17. Orice propovaduire sau manifestare a urei de rasa sau de nationalitate se pedepseste de lege. Art. 18. Toti cetatenii, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie, grad de cultura, profesiune, inclusiv militarii, magistratii si functionarii publici, au dreptul sa aleaga si sa fie alesi in toate organele Statului. Dreptul de a alege il au toti cetatenii care au implinit varsta de 18 ani, iar dreptul de a fi alesi, cei care au implinit varsta de 23 ani. Nu se bucura de dreptul de vot persoanele interzise, lipsite de drepturi civile si politice si nedemne, declarate ca atare de organele in drept, conform legii. Art. 19. Cetatenii au drept la munca. Statul asigura treptat acest drept prin organizarea si dezvoltarea planificata a economiei nationale. Art. 20. Cetatenii au drept la odihna. Dreptul la odihna este asigurat prin reglementarea orelor de munca, prin concedii platite, in conformitate cu legea, prin organizarea de case de odihna, sanatorii, cluburi, parcuri, terenuri de sport si asezaminte special amenajate. Art. 21. Femeia are drepturi egale cu barbatul in toate domeniile vietii de Stat, economic, social, cultural politic si de drept privat. La munca egala femeia are drept de salarizare egala cu barbatul. Art. 22. In Republica Populara Romana, toti cetatenii au drept la invatatura. Statul asigura indeplinirea acestui drept prin organizarea si dezvoltarea invatamantului primar obligatoriu si gratuit, prin burse de Stat acordate elevilor si studentilor meritosi si prin organizarea si dezvoltarea invatamantului profesional si tehnic. Art. 23. Statul incurajeaza si sprijina dezvoltarea stiintei si a artei si organizeaza institute de cercetari, biblioteci, edituri, teatre, muzee, conservatoare. Art. 24. In Republica Populara Romana se asigura nationalitatilor conlocuitoare dreptul de folosire a limbii materne si organizarea invatamantului de toate gradele in limba materna. Administratia si justitia, in circumscriptiile locuite si de populatii de alta nationalitate decat cea romana, vor folosi oral si scris si limba nationalitatii respective si vor face numiri de functionari din sanul nationalitatii respective sau din alta nationalitate, care cunosc limba populatiei locale. Predarea limbii si literaturii romane este obligatorie in scolile de orice grad. Art. 25. Statul poarta grija de sanatatea publica prin infiintarea si dezvoltarea de servicii sanitare si prin incurajarea si sprijinirea educatiei fizice. Statul asigura ocrotire sociala si asistenta medicala pentru boala, accidente si invaliditate, rezultate din munca, in timpul muncii sau in serviciul de aparare a patriei, precum si pentru batranete, atat salariatilor sai cat si acelora ai intreprinderilor particulare, a caror contributie si drepturi se fixeaza prin lege. Art. 26. Casatoria si familia se bucura de protectia Statului. Mama, precum si copiii pana la varsta de 18 ani, se bucura de protectie deosebita, stabilita prin lege. Parintii au aceleasi indatoriri fata de copiii nascuti in afara casatoriei, ca si pentru cei nascuti in casatorie. Sunt valabile numai actele de stare civila, incheiate de organele Statului. Art. 27. Libertatea constiintei si libertatea religioasa sunt garantate de Stat. Cultele religioase sunt libere sa se organizeze si pot functiona liber daca ritualul si practica lor nu sunt contrarii Constitutiei, securitatii publice sau bunelor moravuri. Nici o confesiune, congregatie sau comunitate religioasa nu poate deschide sau intretine institutii de invatamant general, ci numai scoli speciale pentru pregatirea personalului cultului sub controlul Statului. Biserica ortodoxa-romana este autocefala si unitara in organizarea sa. Modul de organizare si functionare a cultelor religioase va fi reglementat prin lege. Art. 28. Libertatea individuala a cetatenilor este garantata. Nimeni nu poate fi arestat si detinut mai mult de 48 ore, fara un mandat al parchetului, al organelor de instructie, stabilite de lege, sau autorizarea instantelor judecatoresti, conform prevederilor legii. Art. 29. Domiciliul este inviolabil. Nimeni nu poate intra in domiciliul sau resedinta cetatenilor fara invoirea acestora, decat in prezenta lor si in baza unui ordin scris al autoritatii competente sau in caz de flagrant delict. Art. 30. Nimeni nu poate fi condamnat si tinut a executa o pedeapsa decat in baza hotararii judecatoresti, pronuntate in conformitate cu legea. Art. 31. Libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, meetingurilor, cortegiilor si manifestatiilor este garantata. Exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca mijloacele de tiparire, hartia si locurile de intrunire sunt puse la dispozitia celor ce muncesc. Art. 32. Cetatenii au dreptul de a se asocia si organiza, daca scopul urmarit nu este indreptat in contra ordinei democratice stabilita prin Constitutie. Orice asociatie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisa si pedepsita de lege. Art. 33. Secretul corespondentei este garantat. Numai in caz de instructie penala, sub stare de asediu, sau in caz de mobilizare, corespondenta poate fi controlata. Art. 34. Orice cetatean are dreptul de petitionare, precum si dreptul de a cere organelor prevazute de legi trimiterea in judecata a oricarui functionar public, pentru infractiunile savarsite in timpul exercitarii serviciului. Art. 35. Republica Populara Romana acorda drept de refugiu tuturor strainilor urmariti pentru activitatea lor democratica, pentru lupta de eliberare nationala, pentru activitate stiintifica sau culturala. Art. 36. Apararea patriei este o datorie de onoare a tuturor cetatenilor. Serviciul militar este obligatoriu pentru toti cetatenii, in conformitate cu legea. Tradarea de patrie, - calcarea juramantului, trecerea in slujba dusmanului, aducerea de prejudicii puterii militare a Statului, - constituie crima cea mai grava fata de popor si se pedepseste cu toata asprimea legii. TITLUL IV Organul suprem al puterii de Stat Art. 37. Organul suprem al puterii de Stat a Republicii Populare Romane este Marea Adunare Nationala a R. P. R. Art. 38. Marea Adunare Nationala a R. P. R. este unicul organ legislativ al Republicii Populare Romane. Art. 39. Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane are in competinta sa directa: 1) Alegerea Prezidiului Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane; 2) Formarea Guvernului R. P. R.; 3) Modificarea Constitutiei; 4) Stabilirea numarului, atributiunilor si denumirii ministerelor si desfiintarea, contopirea sau noua denumire a celor existente; 5) Votarea bugetului Statului, a incheierii exercitiilor bugetare, fixarea impozitelor si a modului lor de percepere; 6) Chestiunile razboiului si ale pacii; 7) Sa decida consultarea poporului prin referendum; 8) Acordarea amnistiei. Art. 40. Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane alege din sanul sau Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane. Prezidiul se alege cu jumatate plus unul din numarul total al deputatilor. Art. 41. Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane se compune dintr-un presedinte, trei vice-presedinti, un secretar si din 14 membri alesi direct de Marea Adunare Nationala a R. P. R. Art. 42. Prezidiul Marii Adunari Nationale al R. P. R., in totalitatea lui, sau oricare din membrii sai, sunt revocabili oricand de Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane cu majoritatea prevazuta de Art. 40. Art. 43. Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane este raspunzator de intreaga sa activitate fata de Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane. Art. 44. Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane are urmatoarele atributiuni: 1. Convoaca Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane in sesiuni ordinare si extraordinare; 2. Emite decrete; 3. Interpreteaza legile votate de Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane; 4. Exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele; 5. Confera decoratiile si medaliile Republicii Populare Romane; 6. Reprezinta Republica Populara Romana in relatiile internationale; 7. Acrediteaza si recheama, la propunerea guvernului, pe reprezentantii diplomatici ai Republicii Populare Romane; 8. Primeste scrisorile de acreditare si rechemare ale reprezentantilor diplomatici ai Statelor straine, acreditati pe langa ei; 9. In intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane, numeste si revoca pe ministri, la propunerea Presedintelui Consiliului de Ministri; 10. Stabileste gradele militare, rangurile diplomatice si titlurile onorifice, la propunerea guvernului; 11. Face numiri si confirmari in functiunile publice, la propunerea ministrilor de resort sau a guvernului, conform legii; 12. In intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane, la propunerea guvernului, declara starea de razboi si mobilizarea partiala sau generala, in caz de agresiune impotriva Republicii Populare Romane, sau impotriva unui alt Stat, fata de care are obligatii de aparare mutuala ce decurg din tratatele internationale; 13. Ratifica sau denunta tratatele internationale, la propunerea guvernului; 14. Rezolva orice chestiune cu care este insarcinat de catre Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane si exercita orice atributie ce i se da prin lege. Art. 45. Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane ia hotariri valabile cu majoritatea simpla a membrilor sai. Decretele vor fi semnate de catre presedintele si secretarul Prezidiului Marii Adunari Nationale a R. P. R. In caz de impiedicare a acestora, presedintele va fi inlocuit de unul dintre vicepresedinti, iar secretarul, de unul dintre membrii desemnati de Prezidiu, din sanul sau. Art. 46. Dupa expirarea mandatului Marii Adunari Nationale a R. P. R., sau in caz de dizolvare inainte de termen, Prezidiul Marii Adunari Nationale a R. P. R. isi continua functiunile sale pana la alegerea noului Prezidiu. Art. 47. Marea Adunare Nationala a R. P. R. se alege pe timp de 4 ani. Ea 7 se compune din reprezentantii poporului (deputati), alesi potrivit normelor ce se stabilesc prin legea electorala. Art. 48. Sesiunile ordinare ale Marii Adunari Nationale a R. P. R. au loc cel putin de doua ori pe an si dureaza pana la terminarea lucrarilor. Convocarea Marii Adunari Nationale a R. P. R., se face prin decret, de catre Prezidiul Marii Adunari Nationale a R. P. R. Art. 49. Marea Adunare Nationala a R. P. R. poate fi convocata in sesiuni extraordinare printr-un decret al Prezidiului, la cererea cel putin a unei treimi din numarul deputatilor. Art. 50. Dupa validarea deputatilor, Marea Adunare Nationala a R. P. R. isi alege un birou pentru conducerea dezbaterilor, compus dintr-un presedinte, 3 vice-presedinti si secretari. Biroul Marii Adunari Nationale a R. P. R., se alege pentru fiecare sesiune a Marii Adunari Nationale a R. P. R. Dezbaterile Marii Adunari Nationale a R. P. R. vor fi prezidate de presedinte, sau de unul din vicepresedintii biroului, conform regulamentului elaborat de Marea Adunare Nationala a R. P. R. Art. 51. Marea Adunare Nationala a R. P. R. lucreaza valabil cu jumatate plus unul din numarul total al deputatilor si ia hotariri valabile cu majoritatea simpla a deputatilor prezenti, afara de cazul cand Constitutia sau regulamentul prevede un alt numar. Art. 52. Votarea se poate face prin vot secret, prin ridicare de maini sau aclamatii, dupa cum va hotari Marea Adunare Nationala a R. P. R. Art. 53. Marea Adunare Nationala a R. P. R. valideaza alegerea deputatilor. Votul deputatilor este valabil si inainte de validare. Art. 54. Deputatii validati depun in fata Marii Adunari Nationale a R. P. R. urmatorul juramant: "Jur ca voi servi poporul si Republica Populara Romana cu tot devotamentul si puterea mea de munca, ca voi pazi si respecta Constitutia si legile tarii; Ca voi pastra secretele de Stat si voi apara interesele poporului si ale Statului, libertatile democratice si independenta patriei". Acelasi juramant va fi depus de membrii Prezidiului Marii Adunari Nationale a R. P. R. si de catre membrii guvernului la intrarea in functie. Art. 55. Initiativa legislativa apartine guvernului. De asemenea, deputatii, in numar de cel putin o cincime din numarul total, pot lua initiativa oricarei legi. Art. 56. Dupa votarea legilor de catre Marea Adunare Nationala a R. P. R., ele se semneaza de catre presedintele si secretarul Prezidiului si se publica in Monitorul Oficial. Legea intra in vigoare la termenul aratat in cuprinsul ei sau a treia zi dupa publicarea in Monitorul Oficial. Art. 57. Sedintele Marii Adunari Nationale a R. P. R. sunt publice, afara de cazul cand Marea Adunare Nationala a R. P. R. decide sedinta secreta. Art. 58. Marea Adunare Nationala a R. P. R. are dreptul a face anchete si cercetari in orice domeniu, prin comisiile ce vor fi alese din sanul sau. Toate autoritatile si organele de Stat, precum si persoanele particulare, sunt obligate a da orice informatii si a pune la dispozitie orice acte cerute de catre comisiile de ancheta. Art. 59. Nici un deputat nu poate fi retinut, arestat sau urmarit, fara autorizarea Marii Adunari Nationale a R. P. R., in timpul sesiunilor, sau a Prezidiului Marii Adunari Nationale a R. P. R., intre sesiuni, pentru orice fapte penale, afara de cazurile de flagrant delict, cand se va cere de indata aprobarea Marii Adunari Nationale a R. P. R. sau a Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.P.R. Art. 60. Marea Adunare Nationala a R. P. R. se considera dizolvata la expirarea mandatului pentru care a fost aleasa. Marea Adunare Nationala a R. P. R. se poate dizolva singura inainte de aceasta data. Art. 61. In caz de razboi sau in alte imprejurari exceptionale, Marea Adunare Nationala a R. P. R. poate sa-si prelungeasca mandatul pentru timpul cat va dura starea exceptionala.*) *) Marea Adunare Nationala isi poate prelungi mandatul cu inca sase luni, cand interesele economiei nationale o cer. Art. 62. In cazul cand razboiul ar izbucni sau o alta imprejurare exceptionala s'ar produce in timpul cat Marea Adunare Nationala a R.P.R. este disolvata, Prezidiul Marii Adunari Nationale disolvate o va convoca din nou si Marea Adunare Nationala a R.P.R., astfel convocata, isi poate prelungi mandatul, conform Art. 61. Art. 63. Cel mai tarziu in 3 luni dela disolvarea Marii Adunari Nationale a R.P.R., se fac alegeri pentru o noua Mare Adunare Nationala a R.P.R. Art. 64. Deputatii primesc o indemnizatie ce se fixeaza de Marea Adunare Nationala a R.P.R. Art. 65. Orice deputat are dreptul a pune intrebari sau a interpela guvernul sau pe ministri in parte. Primul ministru sau ministrul intrebat si interpelat este obligat a raspunde, in aceeasi sedinta sau in alta sedinta, ce se va fixa de catre Marea Adunare Nationala a R.P.R. TITLUL V Organele administratiei de stat: Consiliul de Ministri si ministerele Art. 66. Organul suprem executiv si administrativ al R.P.R. este guvernul. Guvernul se compune din: Presedintele Consiliului de Ministri (Primul ministru), din unul sau mai multi vicepresedinti si din ministri, care impreuna alcatuesc Consiliul de Ministri. Art. 67. Ministerele si atributiile lor se stabilesc de Marea Adunare Nationala a R.P.R., conform Art. 39, al. 4. Art. 68. Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R., poate numi, la propunerea Consiliului de Ministri, ministri adjuncti la orice ministere. Art. 69. Guvernul este responsabil de activitatea sa si da seama de ea in fata Marii Adunari Nationale a R.P.R., iar in intervalul dintre sesiuni, in fata prezidiului Marii Adunari Nationale a R.P.R. Art. 70. Membrii guvernului depun juramantul in fata Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.P.R. Art. 71. Ministrii vor fi desemnati dintre deputati sau dintre persoane nefacand parte din Marea Adunare Nationala a R.P.R. Ministrii care nu fac parte din Marea Adunare Nationala a R.P.R. pot participa, la orice deliberare a Marii Adunari Nationale a R.P.R., dar fara drept de vot. Art. 72. Guvernul are in sarcina sa conducerea administrativa a Statului. El coordoneaza si da directive generale ministerelor de resort, dirijeaza si planifica economia nationala, realizeaza bugetul Statului, asigura ordinea publica si securitatea Statului. Guvernul conduce politica generala a Statului in domeniul relatiilor internationale. El organizeaza si inzestreaza fortele armate. Pentru anumite domenii da activitate, guvernul poate organiza si conduce servicii speciale de orice fel, care vor depinde direct de Consiliul de Ministri. Consiliul de Ministri poate anula deciziile ministeriale neconforme cu Constitutia sau cu legile. Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R. poate anula deciziile Consiliului de Ministri, neconforme cu Constitutia sau cu legile. Deciziunile Consiliului de Ministri sunt obligatorii pe intreg teritoriul R.P.R. Art. 73. Ministrii sunt raspunzatori de faptele lor penale savarsite in exercitiul functiunii. O lege speciala va statornici modul de urmarire si judecare a ministrilor. Art. 74. Ministrii conduc departamentele respective pe baza directivelor generale, date de Consiliul de Ministri. Ei dau, in conformitate cu legea, decizii obligatorii pentru toti cetatenii. TITLUL VI Organele locale ale puterii de Stat Art. 75. Teritoriul Republicii Populare Romane se imparte din punct de vedere administrativ, in: comune, plasi, judete si regiuni. Prin lege se pot aduce modificari acestor impartiri. Art. 76. Organele locale ale puterii de Stat sunt consiliile populare locale. Art. 77. Consiliile populare locale sunt organe reprezentative, alese pe 4 ani, prin vot universal, direct, egal si secret. Art. 78. Consiliile populare locale indrumeaza si conduc activitatea economica, sociala si culturala locala, potrivit legilor si dispozitiunilor organelor administrative superioare. Ele elaboreaza si executa, planul economic si bugetul local, tinand seama de planul general national si de bugetul general al Statului, se ingrijesc de buna administrare a bunurilor si intreprinderilor locale, de pastrarea ordinei publice, de apararea drepturilor locuitorilor, de respectul si aplicarea legilor, precum si de luarea masurilor necesare bunului mers al gospodariei locale. Art. 79. In executarea atributiilor lor, consiliile populare se sprijina pe initiativa si larga participare a maselor populare. Art. 80. Consiliile populare locale fac dari de seama in fata poporului. Art. 81. Consiliile populare locale se intrunesc in sesiuni ordinare si extraordinare de lucru. Art. 82. Organele de directie si executie ale consiliilor populare locale sunt comitetele executive. Ele se aleg din sanul consiliilor populare locale respective si se alcatuesc si functioneaza in modul stabilit prin lege. Art. 83. Comitetele executive sunt raspunzatoare in fata consiliilor populare locale respective. Art. 84. Consiliile populare si comitetele executive locale isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile si sunt subordonate consiliilor populare si comitetelor executive superioare, precum si organelor administrative centrale de Stat. Art. 85. Se pot infiinta sectiuni ale consiliilor populare pe ramuri de activitate, acestea fiind subordonate in activitatea lor de orice fel consiliilor populare si comitetelor executive, pe langa care functioneaza, iar in ce priveste indrumarea tehnica de specialitate, sectiunilor corespunzatoare de pe langa consiliile populare superioare, precum si organelor administrative centrale de Stat competente. TITLUL VII Organele judecatoresti si parchetul Art. 86. Instantele judecatoresti sunt: Curtea Suprema, una pentru intreaga tara, Curtile, tribunalele si judecatoriile populare. Art. 87. Se pot infiinta prin lege, instante speciale pentru anumite ramuri de activitate. Art. 88. La toate instantele, cu exceptia Curtii Supreme, judecarea are loc cu asesori populari, afara de cazurile cand legea dispune altfel. Art. 89. Primul presedinte, presedintii si membrii Curtii Supreme sunt numiti de Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R., la propunerea guvernului. Art. 90. Curtea Suprema supravegheaza activitatea judiciara a instantelor si organelor judiciare, in conditiile legii. Art. 91. La toate instantele de judecata desbaterile sunt publice, afara de cazurile si conditiunile prevazute de lege. Art. 92. Dreptul de aparare in fata tuturor instantelor este garantat. Art. 93. Judecatorii de orice grad se supun in exercitarea atributiilor lor numai legii si aplica legile egal fata de toti cetatenii. Art. 94. O lege va determina organizarea si modul de functionare a instantelor judecatoresti, precum si modul de numire si indepartare a judecatorilor de orice grad. Art. 95. In Republica Populara Romana, parchetul supravegheaza respectarea legilor penale, atat de catre functionarii publici cat si de catre ceilalti cetateni. Art. 96. Parchetul vegheaza indeosebi la urmarirea si pedepsirea crimelor impotriva ordinei si libertatii democratice, a intereselor economice, a independentei nationale si a suveranitatii Statului Roman. Art. 97. Parchetul se compune dintr'un procuror general al Republicii Populare Romane si mai multi procurori. Prin lege se vor determina modul de organizare, atributiile si functionarea parchetului. Art. 98. Procurorul general al Republicii Populare Romane se numeste de Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R., la propunerea guvernului. TITLUL VIII Stema, Sigiliul, Drapelul si Capitala Art. 99. Stema Republicii Populare Romane, reprezinta muntii impaduriti, deasupra carora se ridica soarele. In mijloc se afla o sonda, iar in jurul stemei o coroana de spice de grau. Art. 100. Pe sigiliul Statului este reprezentata stema tarii. Art. 101. Drapelul Republicii Populare Romane se compune din culorile: albastru, galben si rosu, asezate vertical. In mijloc este asezata stema tarii. Art. 102. Capitala Republicii Populare Romane este orasul Bucuresti. TITLUL IX Modificarea Constitutiei Art. 103. Constitutia Republicii Populare Romane poate fi modificata, in parte sau in total, la propunerea guvernului sau a unei treimi din membrii Marii Adunari Nationale a R.P.R. Art. 104. Proiectul de lege asupra modificarii Constitutiei se considera adoptat daca a fost votat de doua treimi din numarul total al membrilor Marii Adunari Nationale a R.P.R. TITLUL X Dispozitiuni transitorii Art. 105. Se vor revizui toate codicele si legile existente spre a le pune de acord cu Constitutia. Dela data intrarii in vigoare a Constitutiei, prin publicarea ei in Monitorul Oficial, se desfiinteaza toate dispozitiile din legi, decrete, regulamente si orice alte dispozitiuni contrare prevederilor Constitutiei. Aceasta Constitutie s'a votat de Marea Adunare Nationala, in sedinta dela 13 Aprilie 1948, si s'a aprobat cu unanimitate de 401 voturi. NOTA: Prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Roman in Republica Populara Romana, promulgata prin Decretul nr. 2299 din 30 decembrie 1947 si publicata in "Monitorul Oficial" nr. 300 bis din 30 decembrie 1947, Constitutia din 1923, repusa partial in vigoare in septembrie 1944 si modificata prin acte ulterioare, a fost expres abrogata, Adunarea Deputatilor stabilind ca urmeaza a fi aleasa, la o data ce o va hotari ulterior, o Adunare Constituanta care va hotari asupra noii Constitutii a Republicii Populare Romane. Adunarea Deputatilor, aleasa in noiembrie 1946 pe baza Decretului nr. 2218/1946 si a Legii nr. 560/1946, hotaraste, prin Legea nr. 32/1948 pentru dizolvarea Adunarii Deputatilor, reglementarea convocarii Marii Adunari Nationale si trecerea puterii legislative asupra Guvernului, promulgata prin Decretul nr. 372 din 25 februarie 1948 si publicata in "Monitorul Oficial" nr. 46 din 25 februarie 1948, sa se autodizolve pe data publicarii legii. Prin acelasi act normativ se stabilesc alegerile pentru Marea Adunare Nationala la 28 martie 1948, desfasurate pe baza Legii nr. 560/1946, se convoaca Marea Adunare Nationala la 6 aprilie 1948 si se stabileste ca aceasta va elabora Constitutia Republicii Populare Romane si apoi va exercita atributiile Adunarii Legislative Ordinare. In sedinta din 13 aprilie 1948, Marea Adunare Nationala voteaza Constitutia Republicii Populare Romane (Legea nr. 114/1948), cu unanimitate de 401 voturi. Constitutia a fost promulgata prin Decretul nr. 729 din 13 aprilie 1948 al Prezidiumului Provizoriu al Republicii Populare Romane, semnat de Presedintele Prezidiumului Provizoriu, C. I. Parhon, si de Secretarul Prezidiumului Provizoriu, G. C. Stere, contrasemnat de Presedintele Consiliului de Ministri, dr. Petru Groza, si de ministrul justitiei, Avram Bunaciu. Ea a fost publicata in "Monitorul Oficial", partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948 si a intrat in vigoare la aceeasi data. Constitutia Republicii Populare Romane era compusa din 105 articole, grupate in 10 titluri. Constitutia din 1948 a fost amendata prin Legea nr. 3/1952 privitoare la modificarea Art. 61 din Constitutia Republicii Populare Romane, publicata in "Buletinul Oficial" nr. 16 din 29 martie 1952. Constitutia Republicii Populare Romane din 1948 a fost abrogata implicit la data de 24 septembrie 1952, prin intrarea in vigoare a Constitutiei din 1952. Textul Constitutiei din 1948 este reprodus dupa "Monitorul Oficial", partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948.

DEMOCRATIA POSTDECEMBRISTA

ONSTRUCTIA DEMOCRATIEI POSTDECEMBRISTE

5.1. Inlaturarea regimului comunist si revenirea la democratie. In anul 1989, in majoritatea statelor comuniste din Europa populatia a reusit, in general prin mijloace pasnice, sa inlature regimurile politice comuniste in Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana. Acest proces a fost posibil si datorita politicii de destindere si reforme promovate de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, dupa 1985. Evenimentele desfasurate in fostele state comuniste din Europa au incurajat populatia Romaniei sa se revolte impotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu. La 16 decembrie 1989, la Timisoara, au inceput primele actiuni impotriva regimului, continuate, din 21 decembrie, la Bucuresti. La 22 de­cembrie 1989, Nicolae Ceausescu a fost inlaturat. 

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT 

Puterea a fost preluata de un organism provizoriu, Consiliul Frontului Salvarii Nationale, in fruntea caruia s-a aflat Ion Iliescu. De la inceput, noua structura politica, constituita pe baza programului in 10 puncte al FSN, si-a propus reinstau­rarea unui regim democratic si edificarea statului de drept in Romania, dupa cinci decenii de regimuri politice autoritare si dictatoriale. Principalele trasaturi ale schimbarii regimului politic in Romania dupa 1989, la fel ca si in alte state europene foste comuniste, au constat in revenirea la pluralismul politic, organizarea alegerilor libere, structurarea si manifestarea neingradita a societatii civile. In plan economic, reformele au urmarit in principal trecerea de la eco­nomia centralizata, de tip comunist, la cea de piata, bazata pe proprietatea privata si pe libera initiativa. Fundamentul legislativ al noii evolutii postcomuniste a fost reprezentat, in Romania, de Constitutia din anul 1991 (supusa revizuirii in 2003).

5.2. Pluralismul politic si constructia democratiei in Romania, dupa 1989. Inca de la sfarsitul anului 1989, au fost reinfiintate vechile partide politice (Partidul National Taranesc, Partidul National Liberal, Partidul Social Democrat), iar ulterior s-au constituit partide si formatiuni politice noi - Frontul Salvarii Nationale, Partidul Unitatii Nationale Romane, Uniu­nea Democratica a Maghiarilor din Romania etc. Alegerile parlamentare din 1990 au fost castigate de formatiunea condusa de Ion Iliescu, Frontul Salvarii Nationale, iar cele din 1992 de aceeasi formatiune, dar denumita Frontul Democrat al Salvarii Nationale. Prima schimbare pasnica de putere, prin votul exprimat al alegatorilor, a avut loc dupa alegerile din 1996, castigate de Conventia Democrata din Romania (condusa de Emil Constantinescu). In anul 2000, alegerile au fost castigate de partidul condus de Ion Iliescu (Partidul Democratiei Sociale din Romania, ulterior Partidul Social Democrat), iar in urma scrutinului din anul 2004, Alianta Dreptate si Adevar (formata din Partidul Democrat si Partidul National Liberal), condusa de Traian Basescu, a preluat conducerea tarii. Revenirea la regimul democratic nu a fost lipsita de momente tensio­nate, asa cum au fost conflictul interetnic de la Targu-Mures (martie 1990), fenomenul manifestatiei-maraton din Piata Universitatii din Bucuresti (1990), descinderile minerilor in Capitala (1990, 1991, 1999). Dupa 1989, responsabilitatea crearii societatii civile a fost preluata de intelectualitate, care a militat pentru respectarea drepturilor omului, infiintand o serie de institutii neguvernamentale: Alianta Civica, Grupul pentru Dialog Social si Liga pentru Apararea Drepturilor Omului.

Solicitat ani de-a randul pentru a regla conturile cu un trecut care inca ne stapaneste, "procesul comunismului" a avansat lent, mai cu seama dupa 2004. Constituirea CNSAS, deschiderea arhivelor Securitatii si constituirea mai multor institutii de cercetare, dar si asumarea de catre presedintele Romaniei a unui raport in acest sens au marcat pasi importanti inainte. Votata de Parlament si aprobata de populatie prin referendum in 1991, legea fundamentala a statului este conforma cu reglementarile europene actuale si are un caracter democratic. Progresele realizate de Romania in constructia sistemului democratic au fost recunoscute pe plan international prin admiterea tarii. ca membru al Aliantei Nord-Atlantice (NATO, 2004) si al Uniunii Europene (2007).

III. CONSTITUTIILE ROMANIEI

3.1. Constitutia din 1923. Prin decretul regal din 23 ianuarie 1922, Parlamentul a fost dizol­vat si s-au anuntat alegeri pentru Adunarea Nationala Constituanta. Procedura nu era legala, deoarece era incalcat articolul 128 din Constitutia adoptata in anul 1866. Toate partidele din opozitie au criticat aducerea liberalilor la putere in acest mod. Campania electorala s-a desfasurat intr-o atmosfera de tensiune si violenta. Partidul National Liberal si-a asigurat majoritatea parlamen­tara si a adus in dezbaterea Parlamentului proiectul noii Constitutii. Opozitia nu putea accepta initiativa si a facut tot posibilul pentru a o impiedica. Dar noua constitutie a fost votata de majoritatile libe­rale din cele doua Camere; la 28 martie 1923 legea fundamentala a fost promulgata, iar la 29 martie a fost publicata in Monitorul Oficial. Constitutia din 1923 avea un caracter democratic si raspundea unei reale necesitati istorice. Partidul National Roman si Partidul Taranesc, care au combatut-o vehement, au acceptat-o ulterior si au guvernat pe baza ei.

Principii. Constitutia unificarii, asa cum i-a ramas numele in istorie, avea 8 titluri si 138 de articole (din care 76 au fost preluate din vechea Constitutie), pas­trand principiile esentiale stabilite in 1866 privind puterile statului. Ea proclama independenta, unitatea si suveranitatea Romaniei, mentinand principiul democratic al separarii puterilor in stat: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. Totodata, ea consfintea ca statul roman este o monarhie constitutionala. In textul Constitutiei erau integrate modificarile din 1917 referitoare la corpul electoral si Adunarile legislative. Dreptul de vot pentru Adunarea Deputatilor apartinea tuturor cetatenilor romani majori (care implinisera varsta de 21 de ani - prevedere care situa Romania intre statele europene avansate); votul era universal, direct, secret si obligatoriu. La Senat era mentinuta limita inferioara de varsta de 40 de ani a candidatilor. Senatorii erau alesi de patru categorii de corpuri electorale. Alaturi de senatorii alesi, in Parlament intrau si senatorii de drept.

Puterile in stat. Potrivit articolului 34, puterea legislativa era exercitata colectiv de rege si de Parlamentul bicameral (Adunarea Deputatilor si Senatul). In sistemul politic romanesc, Parlamentul avea rolul principal. De altfel, Constitutia preciza ca "Membrii Adunarilor reprezinta natiunea" (art.42). Adunarea Deputatilor si Senatul exercitau puterea legis­lativa si controlau puterea executiva. Deputatii si senatorii aveau drept de ancheta, puteau adresa ministrilor interpelari, le puteau tri­mite petitiile cetatenilor, la care acestia trebuiau sa dea explicatii. De asemenea, puteau cere urmarirea ministrilor si trimiterea lor inaintea Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Potrivit articolului 39, puterea executiva era incredintata regelui care o exercita prin intermediul guvernului, format din ministri. Persoana regelui era inviolabila, actele monarhului avand valabilitate doar daca erau contrasemnate de un ministru, care astfel isi asuma raspunderea pentru ele (responsabilitate ministeriala - art.87). Pentru toate actele indeplinite in exercitarea puterii, ministrii aveau o tripla raspundere: politica, fata de Corpurile legiuitoare; penala, in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie; civila, fata de orice parte vatamata (art. 99). Prerogativele regelui ramaneau cele stabilite in 1866, dar in reali­tate erau diminuate, ca urmare a cresterii rolului Parlamentului ales prin vot universal. Totusi, regele ramanea un element cheie al vietii politice. El exercita puterea executiva (art.39), numea si revoca ministri, sanctiona si promulga legile, era seful armatei, avea drept de veto, drept de amnistie in materie politica si dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materie criminala (art.88), putea bate moneda si conferea decoratii. De asemenea, el convoca si dizolva Parlamentul (art.90) si putea incheia tratate, care deveneau valabile dupa ce erau aprobate de Parlament. Totodata, regele dispunea de largi posibilitati de interpretare a legilor, deoarece putea emite regulamente prin care dadea oficialitatilor instructiuni de aplicare a legilor in vigoare. Puterea judecatoreasca se exercita prin organele ei, care pronuntau hotararile in virtutea legilor existente. Pentru intregul stat exista o singura Curte de Casatie si Justitie, care dobandea atributii mai largi fata de cele stabilite prin Constitutia din 1866. Curtea putea judeca constitutionalitatea legilor si le putea declara inaplicabile pe cele care erau contrare Constitutiei.

Prin prevederile sale, Constitutia din 1923 a dus la cresterea rolu­lui statului, inscriindu-se pe linia neoliberalismului interbelic. Legea fundamentala introducea ideea ca proprietatea de­vine o functie sociala si interesele colectivitatii trebuie sa primeze asupra celor individuale, exprimata prin faptul ca era posibila exproprierea cu despagubire pentru cauze de utilitate publica (art.17). Pe aceasta baza au fost adoptate legile care permiteau interventia statului in orientarea politicii economice a tarii, cum a fost, de pilda, legea minelor din 1924. Cetatenii se bucurau de largi drepturi si libertati: votul universal; egalitatea in fata legii (art.8); libertatea constiintei, a presei, a invatamantului, a intrunirilor si de asociatie (art.5); garantarea proprietatii (art.17); inviolabilitatea domiciliului (art.13). Constitutia consacra hotararile luate de poporul roman in 1918 privind unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania. Noul asezamant constitutional a dus la cresterea rolului statului, a favorizat dezvoltarea institutiilor democratice, a determinat activizarea politica si cresterea spiritului civic al cetatenilor. Semnificatia Constitutiei din 1923 este cu atat mai mare cu cat, in acea perioada, in alte tari s-a trecut la instaurarea regimurilor totalitare, lichidandu-se libertatile democratice (U.R.S.S., Ungaria, Italia, Bulgaria etc,).

 "Art. 1. Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil." "Art. 2. Teritoriul Romaniei este nealie­nabil. Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decat in virtutea unei legi". "Art. 6. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili de legile civile pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe. Legi speciale, votate in majoritate de doua treimi, vor determina conditiunile sub care femeile pot avea exercitiul drepturilor politice." "Art. 7. Deosebirile de credinte religioase si confesiuni, de origine etnica si de limba nu constituie in Romania o piedica spre a dobandi drepturile civile si politice si a le exercita. Numai naturalizarea aseamana pe strain cu Romanul pentru exercitarea drepturi­lor politice." "Art. 8. Nu se admite in Stat nici o de­osebire de nastere sau de clase sociale. Toti romanii sunt egali inaintea legii si datori a contribui fara osebire la darile si sarcinile publice. Numai ei sunt admisibili in functiunile si demnitatile publice, civile si militare." "Art.11. Libertatea individuala este garan­tata. Nimeni nu poate fi urmarit sau perchezitionat, decat in cazurile si dupa formele prevazute in legi. Nimeni nu poate fi detinut sau arestat, decat in puterea unui mandat judecato­resc motivat.  "Art. 19. Zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea Statului." "Art. 21. Toti factorii productiunii se bu­cura de o egala ocrotire. Statul poate interveni, prin legi, in rapor­turile dintre acesti factori pentru a pre­veni conflicte economice sau sociale. Libertatea muncii va fi aparata." "Art. 25. Constitutiunea garanteaza tutu­ror libertatea de a comunica si publica ide­ile si opiniunile lor prin grai, prin scris, prin presa, fiecare fiind raspunzator de abuzul acestor libertati in cazurile deter­minate prin codicele penal, care nici intr-un caz nu va putea restrange dreptul in sine." "Art. 33. Toate puterile Statului emana de la natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa prin­cipiile si regulile asezate in Constitutiunea de fata" (suveranitatea poporului).

3.2. Constitutia din 1938. In urma crizei aparute dupa alegerile din decembrie 1937, in care nici un partid nu reusise sa-si asigure majoritatea, si in conditiile in care regele Carol dorea sa instituie un regim de guvernare personala, la 20 februarie 1938 o noua Constitutie este infatisata poporului roman de catre rege, printr-o proclamatie. "Invoirea" poporului s-a facut printr-un plebiscit, in care votul s-a facut prin declaratie verbala, consemnata pe liste separate cu cei ce votau pentru si cei ce votau contra. Noua Constitutie a fost proclamata de regele Carol al II-lea prin Decretul regal nr.1045 din 27 februarie 1938, iar la o luna dupa aceea regele avea sa suspende si partidele politice (inlocuite cu alcatuiri inconsistente de tipul Frontului Renasterii Nationale sau Partidului Natiunii). Noua Constitutie reprezenta un abuz, nu mai emana de la natiune, ci de la puterea executiva, si nu fusese adoptata potrivit procedurilor de revizuire a actului fundamental. Ea a reprezentat temeiul juridic al monarhiei autoritare si a pus capat continuitatii constitutionale.

Elaborata de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice, Constitutia carlista se intemeia pe critica regimului de partide (dintr-o perspectiva reactionara) si pe doctrina corporatismului. Principiile noii Constitutii incetasera de a mai fi liberale, asa cum se observa din Titlul II, care, tratand despre drepturile omului, vorbeste mai intai "Despre datoriile romanilor", si de-abia apoi "Despre drepturile romanilor".

Prin Constitutia din 1938 era desfiintata separarea puterilor in stat si se producea o concentrare a puterii in mainile regelui, care devenea capul statului. Puterea legislativa se exercita de catre rege prin Reprezentanta Nationala, iar puterea executiva era incredintata tot regelui, care o exercita prin guvernul sau. Regele detinea initiativa legislativa, Parlamentul fiind mult limitat in acest domeniu. De asemenea, putea convoca, inchide, dizolva ambele adunari sau numai una si le putea amana lucrarile. Parlamentul, chiar redus la un rol decorativ, era controlat si prin numirea de catre rege a unui mare numar de senatori. Tot regele facea regulamentele necesare pentru aplicarea legilor, dar fara sa poata modifica legile si scuti pe cineva de executarea lor. Pe perioada vacantelor parlamentare si atunci cand adunarile legiuitoare erau dizolvate, regele putea emite decrete cu putere de lege, care ulterior erau ratificate de Parlament. Ministrii erau raspunzatori numai fata de rege, iar initiativa revizuirii Constitutiei ii apartinea tot acestuia. De asemenea, regele era capul ostirii, avea dreptul de a declara razboiul si de a incheia pacea, conferea decoratiile si gradele militare. In fapt, exercitiul puterilor constitutionale trecerea in mainile regelui. Romania devenea o monarhie autoritara, in care regele nu numai ca domnea, dar si guverna.

Se aduceau importante modificari si legislatiei electorale, dreptul de vot pentru Adunarea Deputatilor fiind acordat doar persoanelor stiutoare de carte care implinisera 30 de ani. Pe de alta parte, insa, pentru prima oara in Romania, se acorda drept de vot femeilor, acestea nefiind insa eligibile. Prin toate aceste modificari, scadea numarul alegatorilor de la 4,6 milioane in anul 1937, la 2 milioane in anul 1939. O alta consecinta izvorata din Constitutia carlista a fost instituirea, la 30 martie 1938, a Consiliului de Coroana, ca organ permanent consultativ, cu membri numiti de rege. Este cert astazi ca, in anii 1938-1940, regimul personal al lui Carol al II-lea a modificat raportul de forta dintre puterile statului, anuland dreptul de control reciproc, si a eliminat garantiile care protejau libertatile individuale. Constitutia din 1938 a fost suspendata la 5 septembrie 1940, in conditiile prabusirii regimului de autoritate monarhica.

Regimul antonescian care i-a urmat a facut un pas mai departe. Presedintele Consiliului de Ministri concentra toate puterile, deve­nind conducatorul statului, in vreme ce regele, aruncat intr-o pozitie strict ceremoniala, functioneaza in umbra sa. Generalul Antonescu a mai detinut, in afara functiei legiferarii si guvernarii, si dreptul de a incheia conventii si tratate (preluat din precedenta Constitutie de la seful statului) si acela, care se va arata foarte important in conditiile de atunci, de a declara razboi si de a incheia pacea. O succinta caracterizare a regimului Anto­nescu trebuie sa retina si discriminarea evreilor (legislatia rasiala avand precedente inca in anii autoritarismului carlist), suspen­darea tuturor activitatilor politice (implicit a parlamentului), guver­narea prin decrete-legi (cu recursul la plebiscit), cultul personalitatii (preluat de la Carol al II-lea). Lipsa partidului unic si a mobilizarii politice a natiunii nu pot ase­za regimul Antonescu in categoria celor totalitare, ci mai degraba a celor fascist-corporatiste alcatuite pe fondul autohton al antiparla­mentarismului si autoritarismului.

3.3. Constitutia din 1948. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in conditiile ocuparii tarii de catre sovietici, a cuceririi puterii politice de catre comunisti si a inlaturarii monarhiei, s-a pus problema adoptarii unei noi Constitutii. In martie 1948, dupa autodizolvarea fostului parlament, au fost organizate alegeri pentru noul organ reprezentativ, numit de acum inainte Marea Adunare Nationala. Noua Constitutie era adoptata in unanimitate la 13 aprilie 1948 si se inspira din Constitutia sovietica (stalinista) a anului 1936. Se consfintea noua titulatura a statului, de Republica Populara Romana, si se preciza caracterul sau de "stat populari, unitar, independent si suveran", care "a luat fiinta prin lupta dusa de popor in frunte cu clasa muncitoare, impotriva fascismului , reactiunii si imperialismului". In aceasta Constitutie, prevederile economice prevalau asupra celor politice, fiind instrumentul legal prin care se pregatea trecerea intregii economii sub controlul statului. Astfel, articolul 11 prevedea ca mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare pot deveni proprietatea statului atunci cand interesul general o cere, iar articolul 14 prevedea ca atat comertul intern, cat si cel extern trec sub controlul statului. Articolul 15 prevedea planificarea economiei nationale. Toate aceste prevederi economice erau cuprinse intr-un titlu special, nemaiintalnit in celelalte legi fundamentale, intitulat Structura social-economica.

Aparent, legea fundamentala consfintea principii democratice, precum suveranitatea poporului, votul universal: "intreaga putere emana de la popor si apartine poporului" (art.3), care "isi exercita puterea prin organe reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct si secret". De asemenea, statua egalitatea in fata legii pentru toti cetatenii Republicii Populare Romane, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie sau grad de cultura. Acestia puteau fi alesi (la 23 de ani) si puteau alege (participau la vot de la 18 ani) toate organele statului. Printre drepturile cetatenesti afirmate in Constitutie se aflau dreptul la munca, la odihna, la invatatura. Se stipula ca femeia avea drepturi egale cu bar­batul, minoritatile nationale se bucurau de toate drepturile; sanatatea publica era organizata de stat, se afirma protectia de catre stat a familiei. Teoretic, prin Constitutie erau afirmate libertatea constiintei si libertatea religioasa; libertatea individuala a cetateanului; libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, mitin­gurilor, cortegiilor si manifestatiilor. Practic insa, toate afirmatiile aparent demo­cratice nu erau acoperite de garantarea acestor drepturi, care au fost, in marea lor majoritate, incalcate sistematic in timpul regimului comunist. In plus, ea continea si o serie de restrictii pe plan politic, lipsind de drept de vot "persoanele interzise, lipsite de drepturi civile si politice si nedemne, declarate ca atare de organele in drept, conform legii" (art.18). Pe baza acestei prevederi au fost privati de drepturi politice numerosi cetateni, adversari ai regimului, pusi sub acuzatia ca desfasoara activitate fascista, hitlerista, ostila Uniunii Sovietice.

Constitutia din 1948 nu mai prevedea principiul separarii puterilor in stat, intrucat Marea Adunare Nationala (MAN) devenea "organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Romane", deci legislativul si executivul se confun­dau. Prerogativele MAN erau: alegerea Prezidiului Marii Adunari Nationale; formarea guvernului Republicii Populare Romane; modificarea Constitutiei; sta­bilirea numarului, atributiilor si denumirilor ministerelor si desfiintarea, conto­pirea sau redenumirea celor existente; votarea bugetului, fixarea impozitelor si a modului de percepere a lor; deciderea consultarii poporului prin referendum; acordarea amnistiei.

Primul presedinte al Prezidiului MAN a fost profesorul Constantin I. Parhon, care oficial era seful statului roman. Prezidiul convoca Marea Adunare Natio­nala in sesiuni ordinare si extraordinare; emitea decrete; interpreta legile votate de MAN; exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele; conferea decoratiile si medaliile Republicii Populare Romane; reprezenta Republica Populara Romana in relatiile internationale; acredita si rechema, la propunerea guvernului, pe reprezentantii diplomatici ai Republicii Populare Romane; in intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale, numea si revoca ministri la propunerea pre­sedintelui Consiliului de Ministri; stabilea gradele militare, rangurile diploma­tice, la propunerea guvernului; in caz de agresiune, declara stare de necesitate (in intervalul dintre sesiunile MAN); ratifica sau denunta tratatele internationale. Puterea executiva (in fapt, singura putere reala in stat) apartinea Consiliului de Ministri, compus din presedintele Consiliului de Ministri, din unul sau mai multi vicepresedinti si din ministri. Organele locale ale puterii de stat erau consiliile populare locale. Puterea judecatoreasca era reprezentata de instantele de judecata si de Curtea Suprema, dar independenta justitiei era practic desfiintata prin inter­ventia factorului politic. Desi Constitutia sustinea garantarea proprietatii private "agonisita prin munca si economisire", aceasta anunta si masurile de cooperativizare, care aveau sa fie puse in practica mai tarziu. Legea fundamentala din 1948 nu prevedea in mod expres ca rolul conducator revenea Partidului Muncitoresc Roman, dar organele de stat erau subordonate acestuia. In plus, era inlaturat principiul pluripartidismului si se creau conditiile pentru incalcarea unor drepturi fundamentale ale cetatenilor.

3.4. Constitutia din 1952. In 24 septembrie 1952, in conditiile unor epurari in randurile partidului, a fost promulgata si o noua constitutie, care nu aducea insa modificari esentiale celei din 1948. Aceasta consfintea insa totala aservire a Romaniei fata de Uniunea Sovietica, cuprinzand prevederi care reliefau desfasurarea procesului de sovietizare si stalinizare a Romaniei. Ea definea baza politica a statului "democrat-popular", fundamentata pe dictatura proletariatului. Principiile fundamentale ale acestei Constitutii sunt suveranitatea poporului, unitatea puterii de stat si exercitarea acesteia prin organe reprezentative, centralismul democratic, planificarea nationala, legalitatea populara, activismul social si politic al cetatenilor. Statul roman era definit ca un "stat democrat-popular", unitar, suveran si independent, lipsind insa referirile la caracterul sau indivizibil sau inalienabil.

In aceasta Constitutie se vorbeste pentru prima data de proprietatea socialista (art.6), care a constituit mijlocul economic de aservire a cetateanului, precum si de "rolul conducator al Partidului Muncitoresc Roman" (art.86), mijlocul politic de aservire a acestuia. Principiul suveranitatii nationale este inlocuit cu o noua formulare: "Baza puterii populare in R.P.R. este alianta clasei muncitoare cu taranimea muncitoare, in care rolul conducator apartine clasei muncitoare" (art.2) si "In R.P.R. puterea apartine oamenilor muncii de la orase si sate" (art.4). Noua Constitutie mentioneaza noile forme de proprietate, sistemul planificat al economiei, monopolul statului asupra comertului etc. In ceea ce priveste drepturile electorale, sunt mentinute cele din Constitutia precedenta, cat si restrictiile referitoare la acest drept.

3.5. Constitutia din 1965. Marea Adunare Nationala a adoptat, la 21 august 1965, o noua Constitutie, care proclama tara noastra "Republica Socialista Romania" (art.1), considerandu-se ca s-a ajuns la un inalt stadiu de dezvoltare in drumul ei spre comunism, cu o economie socialista (art.5), cu o proprietate socialista (art.6), ca baza a oricarei proprietati, si cu monopol asupra comertului exterior (art.8). Prin aceste prevederi se reflecta incheierea procesului de colectivizare a agriculturii si de distrugere a proprietatii private in economie. Constitutia prevedea in mod explicit ca forta conducatoare a intregii societati este Partidul Comunist Roman (art.3) si ca scopul tuturor "oamenilor muncii" (nu se vorbea prea mult de natiune) este construirea societatii socialiste si asigurarea conditiilor pentru trecerea la comunism.

Constitutia din 1965 nu aducea modificari importante atributiilor Marii Adunari Nationale, care reprezenta in continuare "organul suprem al puterii de stat, unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste Romania" (art. 42). Suveranitatea poporului era exercitata prin intermediul Marii Adunari Nationale, ai carei membri erau alesi prin vot universal, direct, egal si secret de catre toti cetatenii de la varsta de 18 ani. Nu mai erau prevazute restrictii in exercitarea drepturilor politice.  Erau prevazute drepturi precum libertatea cuvantului, presei, intrunirilor si demonstratiilor, care nu puteau fi insa folosite in scopuri potrivnice oranduirii socialiste  si interesului celor ce muncesc (art.29). Guvernul isi pastra numele de Consiliu de Ministri si era definit ca organul suprem al administratiei de stat. Tribunalele si procuratura ramaneau subordonate factorului politic, reprezentat de Partidul Comunist. Constitutia consfintea caracterul socialist (si cooperatist) al proprietatii si al economiei. Statul era proprietarul bogatiilor de orice natura ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, padurile, apele, izvoarele de energie naturala; fabricile si uzinele, intreprinderile agricole de stat, statiunile pentru mecanizarea agriculturii; caile de comunicatie, mijloacele de transport, telecomunicatiile de stat; fondul de cladiri si locuinte; baza materiala a institutiilor social-culturale de stat.

In 1967, in locul prezidiului Marii Adunari Nationale s-a prevazut crearea Consiliului de Stat. Prima modificare cu adevarat importanta a Constitutiei din 1965 dateaza, insa, din februarie 1968, cand a avut loc reorganizarea administrativa a teritoriului. Se revenea la judete ca forme de administrare locala, in locul regiunilor si raioanelor de inspiratie sovietica, se introducea calitatea de municipii pentru orasele mari. Pe masura ce puterea personala a lui Nicolae Ceausescu crestea, a devenit necesara si consfintirea acestui proces prin modificari institutionale. Dupa ce a devenit secretar general al PCR, ales de Congresul partidului, fara a mai depinde de Comitetul Central, urmatorul pas pe calea consolidarii sale a fost infiintarea functiei de presedinte, la 28 martie 1974, prin modificarea Constitutiei din 1965. Prerogativele presedintelui, ales de MAN, erau foarte largi: prezida Consiliul de Stat; reprezenta puterea de stat in relatiile interne si internationale; era comandantul suprem al fortelor armate si presedintele Consiliului Apararii RSR; prezida sedintele Consiliului de Ministri, atunci cand era necesar; stabilea ma­surile de importanta deosebita ce priveau interesele supreme ale tarii, care urmau sa fie supuse, de catre Marea Adunare Nationala, spre consultare poporului, prin referendum; numea si revoca, la propunerea prim-ministrului, viceprim­-ministrii, ministrii si presedintii altor organe centrale ale administratiei de stat; numea si revoca presedintele si membrii Tribunalului Suprem; conferea decoratii; incheia tratate internationale in numele Republicii Socialiste Romania; stabilea rangurile misiunilor diplomatice; proclama starea de necesitate in caz de urgenta; emitea decrete prezidentiale si decizii. Cu modificarile ulterioare, Constitutia din 1965 a fost aplicata pana la inlaturarea regimului comunist, in decembrie 1989.

3.6. Constitutia din 1991. Dupa caderea regimului comunist, in decembrie 1989, Romania a revenit la traditiile democratice dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, in contextul marcat de evenimente care avusesera loc pe plan mondial in ultimele decenii. Schimbarea politica majora a societatii romanesti a fost oglindita in Constitutia adoptata de catre Adunarea Constituanta la 21 noiembrie 1991 si aprobata prin referendum la 8 decembrie 1991 si modificata apoi in anul 2003, pentru a permite aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Constitutia a reflectat reinstaurarea statului de drept, a regimului democratic, a suveranitatii poporului, a responsabilitatii guvernamentale, a drepturilor si libertatilor cetatenesti, a separarii puterilor in stat si a revenirii la pluripartidism. Noua lege fundamentala urma unei revolutii, dar prelua din vechiul regim comunist o forma de stat, republica, impusa printr-un act de forta, fara nici o confirmare a natiunii. Dorinta de a marca diferente vizibile fata de precedentele constitutii liberale, pe care, de fapt, le urma, avea in vedere adaptarea unor institutii precum Curtea Constitutionala sau Avocatul Poporului. Documentele Natiunilor Unite, reprezinta sursa unor drepturi sociale si economice introduse, de asemenea, pentru prima data.

Potrivit Constitutiei, statul roman este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil. Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale. Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum. Autoritatile statului roman sunt: administratia publica exercitata prin consiliile locale si primarii, prefecturi si consilii judetene; autoritatea judecatoreasca reprezentata de institutiile juridice; autoritatea legislativa exercitata de Parlament si Presedintele Romaniei.

Parlamentul este "organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii" (art. 58). Parlamentul Romaniei este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale, pentru un mandat de 4 ani. Presedintele Romaniei "reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii. El vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate" (art.80). Presedintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat (art.81); poate exercita cel mult doua mandate, care pot fi si succesive; nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata; desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament (art. 85). Mandatul Presedintelui este de 5 ani (potrivit modificarii operate in 2003). Guvernul "asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice" (art.101). Este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica. Guvernul are si alte atributii: adopta hotarari si ordonante; prim-ministrul prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica guvernului; ministrii au obligatia de a raspunde la intrebarile sau interpelarile deputatilor sau senatorilor. Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Justitia se infaptuieste in numele legii si se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti.

Drepturi si libertati fundamentale prevazute de Constitutie sunt garantate: dreptul la viata; interzicerea pedepsei cu moartea; libertatea individuala; libertatea constiintei; libertatea de exprimare; dreptul la informatie; libertatea cultelor religioase; egalitatea in drepturi; dreptul la vot; dreptul de a fi ales; acces liber la justitie; protectia proprietatii private; dreptul la invatatura (inclusiv in limba materna, pentru minoritatile nationale). Constitutia prevede si o serie de drepturi noi: libertatea circulatiei (art.25), initiativa legislativa a electoratului (art.73). Dreptul de vot este asigurat tuturor cetatenilor cu varsta de 18 ani si este universal, egal, direct si liber exprimat.